PSD contra PSD

Orice organism se reproduce conform programului său genetic transmiţându-şi trăsăturile către urmaşi. Pentru ca o schimbare să se producă este nevoie de un factor mutagen. În ceea ce îl priveşte, PSD a ajuns un partid regional fără teritoriu; o armată condusă de subofiţerii de front, iar nu de generalii de mare stat major. Cum un asemenea operator politic nu poate planifica pe termen lung şi coaliza electoratul în jurul unei strategii având identitate ideologică limpede, PSD mizează pe votul negativ.

Concepţia de funcţionare a unui asemenea partid este bazată pe două teze. Una vizează ordinea internă şi afirmă preferinţa liderilor locali pentru o conducere naţională pe care să o controleze. Alta vizează contextul naţional şi susţine că pentru partid este cu atât mai bine cu cât mai prost îi merge ţării. Evident, liderii locali au nevoie de o umbrelă politică de protecţie la nivel naţional.

În acest sens, însă, ei văd garanţia revenirii PSD la guvernarea României în imposibilitatea PD-L de a evita o erodare dramatică cauzată de administrarea crizei, iar nu într-o bună politică de opoziţie şi o victorie electorală consecutivă prezentării sincere şi convingătoare a unor soluţii social-democrate la problemele naţiunii.

A aştepta ca eşecul guvernării PD-L să ducă la căderea fructului puterii în poala PSD este o eroare. Puterea într-o Românie devastată de criză este un fruct otrăvit. PSD va exercita astfel doar o putere parţială, fiind totodată obligat să apeleze la soluţii de avarie care nu vor permite ocrotirea fidelilor săi, dar îi va înstrăina tot restul societăţii.

Factorul mutagen cel mai eficient pentru modificarea mesajului genetic amintit ar fi fost o înfrângere electorală drastică. Ea nu s-a produs. Şansa evitării ei ar putea fi neşansa inadecvării la mediul politic. PSD va trebui, prin urmare, să se bazeze pe mutaţii spontane. Retragerea voluntară a lui Mircea Geoană, cel care a recunoscut implicit că, întrucât a fost contestat de egalii săi şi neputând să accepte a fi controlat de ei, a decis să admită controlul liderilor locali, ar fi o soluţie. Geoană a declarat însă că vrea să rămână în joc, ceea ce implică reproducerea vechilor tare.

Ultima speranţă duce chiar la capii locali. Înţelegând că un partid fragmentat poate câştiga putere locală, dar nu şi alegeri naţionale şi că, în condiţiile regimului neo-cezarist, fără o guvernare naţională obţinută printr-un vot pozitiv, interesele locale nu pot fi ocrotite, ei ar admite că PSD are nevoie de o nouă dinamică a victoriei asigurată printr-o conducere centrală fermă, iar nu de o descentralizare de tip referendar care îi risipeşte energia şi coerenţa. Revoluţiile sunt iniţiate totuşi de elitele sistemelor contestate, iar nu de victimele lor.