Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spuneam în editorialul de joia trecută că nu poţi eroda permanent potenţialul investiţional cu taxe şi apoi să te plângi n-ai companii care acţionează regional. Iar într-un text mai vechi scriam că nu prea diferă sloganul fesenist “Nu ne vindem ţara” de cel penelist “Prin noi înşine”, pentru că protecţionismul lipseşte economiile de capitaluri din exterior, care alimentează productivitatea şi bunăstarea. După care, cu capitaluri autohtone şi străine descurajate ce să vezi? Economia trece printr-o criză profundă căreia i se poate pune lejer diagnosticul de slumpflaţie (criză + inflaţie).
Şi totuşi, în perioada interbelică, când “Prin noi înşine” obstrucţiona capitalul străin, capitalul românesc era stimulat prin intermediul pieţei de capital, pentru că cele mai importante companii şi sectoare erau cotate la bursă. Asta permitea ca proiectele pe termen lung să se finanţeze prin emisiuni de acţiuni sau de obligaţiuni. Nu cum se întâmplă astăzi când puţinele resurse disponibile sunt atrase şi distribuite de bănci.
Instituţiile de credit se substituie practic pieţei de capital, dar cu riscul de a plasa pe termen lung, bani atraşi pe termen scurt. Şi, fireşte, că nimeni n-are vreo obiecţie ca băncile să acorde credite ipotecare, însă pentru a le putea atribui pe două-trei decenii trebuie să le securitizeze, adică să împartă riscul cu piaţa de capital. Piaţă care intră în contact cu fonduri mutuale şi de pensii, ori cu societăţi de asigurări. Iată, deci, cine trebuie să ofere bani de investiţii, cei care-i atrag pe termen lung. Fiindcă băncile ar fi normal să se limiteze în a furniza capital de lucru, care se corelează cu scadenţele scurte de la depozitele, nu să finanţeze portofolii de active imobiliare.
Exact aşa se întâmpla în perioada interbelică. Dar deosebirea fundamentală între “epoci” e dată de faptul că acum nu mai trăim într-un stat capitalist. Cei care au luat puterea politică au făcut-o pentru a dicta economiei. Şi pentru că funcţionăm într-o economie dominată de monopoluri şi oligopoluri create de politici discreţionare, nu avem nici piaţă de capital.
Sigur că pentru a ascunde că totul e reglat administrativ, ne-am prefăcut că am putea avea pieţe ca să-i păcălim pe cei care ne-au băgat în NATO şi UE. Acum însă, când e trendy să se vorbească de eşecul pieţelor, repetăm şi noi după corul european că nu-s bune, chiar dacă n-am avut niciodată.
Reiterez ideea că băncile suferă în perioada actuală pentru că nu era rolul lor de a da din depozite atrase cu lunile, credite cu anii. De investiţii se ocupă piaţa de capital. Dar ştiţi ce-mi răspundeau bancherii când îi întrebam cum de pot da împrumuturi pe 20-30 de ani dacă n-au un orizont de prognoză la fel de lung? Că toată lumea face la fel!
E drept că nu doar în România, ci în toate ţările unde a existat excedent de lichiditate s-au finanţat portofolii de active imobiliare. Însă dacă în momentul de faţă băncile, care au înregistrat pierderi enorme, se întorc la activitatea normală, de a finanţa comerţul, iată cum ignorarea pieţei de capital se răzbună pe politicienii care s-au amestecat în economie.
