Reconciliere sub comanda lui Traian Băsescu?!

Discursul ţinut la ceremonia de de­pu­ne­re a jurământului de învestitură ne-a confirmat că Traian Băsescu îşi asumă, pentru al doilea mandat, un obiectiv comparat de domnia-sa cu alte două, care au marcat cei 20 de ani postdecembrişti: aderarea la NATO şi aderarea la Uniunea Europeană. E vorba, ca să-l citez pe domnul preşedinte, de "modernizarea statului român, moder­nizarea României".

La conferinţa de presă care a urmat participării la Consiliul de iarnă de la Bruxelles, Traian Băsescu nu şi-a ascuns iritarea faţă de felul irespectuos în care jurnaliştii noştri îl abordează pe preşedintele României.

Deşi sunt conştient că remarca mărturiseşte şi un început de autosuficienţă, născută din conştiinţa obţinerii unui al doilea mandat, voi ţine cont de observaţia domnului preşedinte, îmi permit să fac unele observaţii respectuoase la cele afirmate de Traian Băsescu în chestiunea modernizării României:

1) Sunt şi eu de acord că obiectivul de interes naţional al perioadei următoare rămâne modernizarea statului român. Pentru că şi l-a asumat în campanie cu îndrăzneală, în timp ce Mircea Geoană ne-a făgăduit reîntoarcerea la faimoasa linişte iliesciană din anii 1990-1991, l-am votat pe Traian Băsescu şi nu pe Mircea Geoană.

Dacă luni, 20 decembrie 2009, a fost prima zi din mandatul al cărui obiectiv prioritar rămâne modernizarea statului român, atunci Traian Băsescu ne-a dat o dovadă de divorţ între cuvinte şi realitate. Ceremonia de învestitură a conţinut un moment fără nici o legătură cu un stat modern: binecuvântarea din partea Patriarhului Daniel.

Sunt credincios, am respectat şi respect până la virgulă ceremoniile bisericii ortodoxe în materie de viaţă individuală. Nu de mult, înmor­mân­tându-mi mama, am traversat fără să crâcnesc lunga, interminabila serie de proceduri impuse de BOR cu acest prilej. M-a ajutat şi gândul că, într-un alt veac, principesa Maria se arăta intrigată de lungimea slujbelor ortodoxe.

Şi, cu toate acestea, mă revoltă, când nu mă amuză, prezenţa preoţilor la momentele din ultimul timp care ţin exclusiv de viaţa statului român: inaugurări de sedii de instituţii, debuturi de activităţi ale unor orga­nisme.

Din acest punct de vedere, momentul de binecuvântare religioasă a începutului de mandat prezidenţial mi s-a părut grotesc. În nevoia lor de a mai hăuli ceva împotriva lui Traian Băsescu, televiziunile mogulilor au trăncănit despre încălcarea Constituţiei. Nu e vorba de încălcarea Legii fundamentale. E vorba de ceva mult mai grav: de încălcarea statutului României de ţară din Europa secolului al XX-lea. Astfel de momente, cu popi, odăjdii, binecuvântări şi Aleluia! sunt potrivite, poate, într-un sat din CSI. În nici un caz, într-un stat membru al Uniunii Europene, visat de Traian Băsescu drept unul modern.


2) După victoria la limită în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin, politicieni şi jurnalişti i-au reproşat domnului preşedinte că, prin desemnarea unui premier din partea PD-L, n-a răspuns nevoii de conciliere naţională. Venit mai ales dinspre cei înfrânţi la scrutin - Mircea Geoană şi Crin Antonescu -, reproşul mi s-a părut niţel absurd. Reconciliere naţională nu înseamnă că Traian Băsescu, supravieţuitor al unei confruntări cu cea mai mare coaliţie politico-mediatică din istoria ţării, să cheme la guvernare PSD şi PNL, formaţiunile care i-au vrut decesul politic. Era normal ca Traian Băsescu să dea puterea PD-L, partidul care i-a stat alături în războiul electoral, şi nu unuia dintre partidele care a vrut să-l extermine.

Reconciliere naţională înseamnă asumarea de Traian Băsescu a unui obiectiv comun tuturor forţelor politice: şi al celor care l-au sprijinit, şi al celor care l-au hăituit în campanie.

Potrivit discursului, acest obiectiv ar fi modernizarea statului român.
De acord că acesta poate fi un obiectiv comun întregii noastre clase politice.

Numai că prin reconciliere în jurul unui proiect naţional, domnul preşedinte înţelege - din câte-mi dau eu seama - o reuniune a tuturor forţelor politice sub comanda sa. Aşa cum am mai scris,  modernizarea statului român ca obiectiv naţional nu înseamnă transpunerea în practică de toate forţele politice a viziunii domniei-sale despre modernizare.

Înainte de a purcede la istoricul proces de modernizare, Traian Băsescu trebuie să organizeze o dezbatere naţională asupra conceptului de modernizare şi, mai ales, asupra mijloacelor de realizare a modernizării.
Ca şi în alte chestiuni ţinând de soarta ţării în general, modernizarea statului e înţeleasă diferit de diferitele persona­li­tăţi şi forţe politice.

Traian Băsescu are o viziune proprie asupra a ceea ce înseamnă modernizare. Liderii de partide, liderii societăţii civile, liderii de opinie au şi ei, fiecare, o viziune proprie. Viziunea finală, asumată de întreaga clasă politică şi întreaga presă, trebuie să fie rezultatul unui dialog între toţi posesorii de viziuni privind modernizarea.

Şeful statului trebuie să fie un moderator al acestei confruntări de viziuni şi nu un comandant de ţară care-i pune pe cei de pe punte să-i transpună în practică viziunea.

Dacă prin procesul de modernizare Traian Băsescu înţelege strângerea întregii clase politice sub comanda sa, pentru a roboti la concretizarea propriei viziuni, atunci acest al doilea mandat va fi un eşec.

Un eşec nu numai în planul reconcilierii, dar şi în cel al realizării obiectivului naţional al modernizării.