Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Atentatul de aseară, de la Strasbourg, soldat cu 3 morți și 13 răniți, vine să agraveze starea de neliniște și de revoltă a francezilor pe care o exprimă protestul energic al ,,vestelor galbene’’. Fiind foarte probabil ca acest tragic eveniment să determine o nouă prăbușire a cotei de încredere în președintele Emmanuel Macron și care ,și așa, era în jur de 8%. Întrebarea care se pune,așadar, nu este doar dacă sau ce măsuri va lua președintele francez, cât mai degrabă de câtă încredere va mai avea concetățenilor? Asta cu atât mai mult cu cât după cum demonstrează sondajul de opinie realizat de cotidianul ,,Le Figaro’’ imediat după discursul televizat al președintelui Franței- sondaj care avea o singură întrebare?,,v-a convins Emmanuel Macron?’’ scorul era foarte strâns: 44% - da și 56 %- nu!
Inevitabil, dezbaterea publică pe tema cauzelor și semnificațiilor acțiunilor de protest de la Paris și din alte centre ale patriei lui Voltaire și a lui Camus a adus în actualitate evenimentele din primăvara anului 1968, ele însele foarte controversate și disputate până azi. Las în seama unor autori mai avizați analiza similitudinilor și deosebirilor acestor două incendiare acțiuni protestatare împotriva establishment-ului și vă propun să ne oprim la un alt subiect din care putem,cred, trage câteva învățăminte aparte.
Așadar, în mai 1968, când studenții dar și muncitorii din Franța erau pe baricade, președintele Charles de Gaulle se afla la București. Conștient de implicațiile complexe ale situației revine acasă în ziua de 18 mai, iar cuvântul său de ordine este categoric:,,DA pentru reforme și NU pentru mascaradă!’’ La ședința din 23 mai a Consiliului de miniștri, președintele declară:,,Trebuie să restabilim ordinea publică și să negociem, dar fără a pune în cauză esențialul:ordinea publică’’. Peste numai o zi, Charles de Gaulle anunță,la televiziune, că va convoca un referendum național. Peste încă o săptămână, pe 30 mai, de data asta la radio se adresează națiunii:,,Deținând legitimitatea națională și republicană,am examinat, în ultimele douăzeci și patru de ore, toate eventualitățile, fără excepție care îmi permit să îmi mențin hotărârea. În aceste circumstanțe, nu voi da înapoi’’.
,,Efectul a fost instantaneu’’, notează Alexandre Duval-Stalia din a cărui care ,,Andre Malraux-Charles de Gaulle:o istorie, două legende’’, apărută acum zece ani la editura Gallimard, am preluat cele mai multe informații. Ceva mai târziu, adică la 2 februarie 1969, este anunțat și dublul obiect al referendumului care va avea loc pe 27aprilie: pe de o parte, să confere statut de comunități teritoriale regiunilor Franței și, pe de altă parte,să asigure reforma Senatului, prin fuzionarea acestuia cu Consiliul economic și social ca organ consultativ.După cum probabil unii dintre noi își amintesc, rezultatul va fi unul negativ:12.007.102 voturi ,,împotrivă’’ și 10.901.752,,pentru’’.(cf.,,Dictionnaire de Gaulle’’, sous la direction de Claire Andrieu, Philippe Braud, Guillaume Piketty, Edition Robert Laffont S.A. Paris, 2006, pag.995-996)
Întrebarea pe care și-au pus-o mai mulți autori este următoarea: a fost conștient, generalul de Gaulle că ar putea să piardă acest referendum?Categoric, da! A și spus asta, voalat desigur, la ședința Consiliului de miniștri din 23 aprilie 1969:,,Ne vom reuni, în principiu, miercurea viitoare. Să sperăm că ne vom revedea chiar în săptămâna care vine’’. În fapt, Charles de Gaulle era conștient că riscă foarte mult și că referendumul ,,va permite,fiecăruia, să își regleze conturile cu el’’, așa după cum bine a remarcat Alexandre Duval Stalla. Ceea ce s-a și petrecut!
Și totuși, generalul și-a asumat toate riscurile opțiunii sale! De aceea, puțin după miezul nopții de 27 spre 28 aprilie, când procentul de 53,97 % ,,împotrivă’’ era cunoscut, a venit și comunicatul laconic al generalului de Gaulle. Comunicat care, peste câteva zile, va fi remis de secretarul general de la Elysee,Bernard Tricot în acești termeni lapidari:,,Am încetat să exercit funcția de președinte al Republicii. Această decizie își produce efectele începând de azi la prânz. C. de Gaulle’’.
De acum, Franța intra într-o nouă perioadă a istoriei sale, pe care Andre Malraux, statornicul camarad și confident al generalului Charles de Gaulle, o gândea sub semnul unui memorabil avertisment:,,Nu există după- gaullism în opoziție cu generalul de Gaulle!’’ Pentru a încheia:,,Nu se va putea clădi nimic vroind să scapi de gaullism’’. Adică de ceea cea sperat și a dorit țării sale și poporului său, generalul Charles de Gaulle. Omul politic și militarul al cărui crez de viață este exprimat, cu patos și cu luciditate, încă de la prima pagină a ,,Memoriilor de război’’:,,Instinctul mă îndeamnă să cred că providența a creat Franța pentru succese deosebite și pentru nenorociri exemplare. Dacă, totuși, se întâmplă ca și pe faptele și pe gesturile ei să-și pună pecetea mediocritatea, am sentimentul că este vorba despre o anomalie absurdă, ce se poate reproșa numai greșelilor francezilor nu geniului patriei’’.
Acestea ar fi câteva dintre lucrurile care mi-au venit în minte gândindu-mă la marile tensiuni și grelele încercări cu care de confruntă,acum, Franța și francezii. În rest, rămânem exact ca în adagiul clasic și mereu contemporan: orice asemănare cu fapte și personaje din realitate este întâmplătoare!...
