Arhiva
Editorial.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Reluarea competiţiei îi sperie pe cotonogii fotbalului

10 februarie 2012

Steaua a ispăşit blestemul izolării din canto­namentele iernii. Ilie Stan şi trupeţii săi, pedepsiţi de calificarea în primăvara europeană, reintră cu întâietate în cadenţa impusă de competiţiile oficiale. Schimbarea de ritm a cramponaţilor stelişti generează tulburări de repertoriu şi în sărăcia de rastel a trebălăilor care lăutăresc pe lângă echipă. Te cuprinde mila când observi chinuiala prin care trec captivii ideilor fixe atunci când, forţaţi de împrejurări, sunt nevoiţi să-şi primenească marotele.

Marea dezbatere naţională pe tema ierar­hizării gafelor comise de antrenori în stabilirea programelor de pregătire trebuie abandonată, cel puţin pentru moment. Şi trebuie abandonată chiar dacă cei săraci în capul lor nu au reuşit să nască nici un fel de concluzii. Nu se ştie dacă Ilie Stan a greşit atunci când a ales muntele pentru debutul pregătirilor, nu se ştie dacă Victor Piţurcă a dat cu fotbaliştii-n baltă atunci când i-a forţat la câte trei antrenamente pe zi. Şi, lucru foarte important, nici măcar nu se ştie dacă cei doi au cu adevărat vreo vină sau nu. Fiindcă argumentarea culpabilităţii prin acidentările unor fotbalişti sau folosirea de către cei doi tehnicienii a unor metode demodate este mult prea subţire pentru a fi luată în seamă. Cornel Dinu a pledat în beneficiul culpabilităţii cu o ironie amendată de suferinţă şi o patimă care dăunează grav competenţei. Anghel Iordănescu, şi el antrenor legitimat de performanţe cel puţin egale cu ale Procurorului, a pledat în apărarea celor inculpaţi folcloric.

Nulitatea acestei dispute stelisto-dinamoviste, nulitatea acestei dispute absolut subiective în esenţa ei, a lăsat trofeul dreptăţii fără câştigător. În avantaj au ieşit doar clăcaşii care-şi găsesc rostul în meserie doar prin datul vorbelor la deal. După avantaj a cotrobăit şi Mitică Dragomir atunci când s-a înscris la cuvânt. Preşul ligii, şi el destul de competent în joc, în jocul la două capete, s-a aşezat pe mijlocul verdictului. El l-a ales nevinovat pe Victor Piţurcă şi vinovat pe Ilie Stan. Iar un astfel de arbitraj mi se pare normal la Mitică. Fiindcă a învăţat el în grele lupte proletare că este mai bine să te alături unuia capabil oricând să-ţi dea cu replica peste nas, în timp ce atacul la un tăcut nu comportă riscuri prea mari.

Disputele legate de cantonamente şi programul naţionalei, după cum spuneam, sunt trecute în rezervă de apropiatul start al sezonului competiţional. Alte teme au fost puse la încălzit. Printre acestea mai apetisante par să fie cele legate de starea gazonului de pe

Nato-Arena, acolo unde Steaua urmează să întâlnească pe Twente, şi amânarea sau neamânarea reluării campionatului. Harnicii folclorici bagă jet susţinut la noile morişte mediatice. Prevestirile catastrofice sunt livrate cu mare entuziasm. Nimeni nu are răbdare să aştepte adevărul de fapt. Pariorii competenţelor de împrumut nu mai mizează pe victoria sau înfrângerea Stelei. Pronosticurile acestora vizează şansa Stelei de a juca meciul cu Twente sau pierdearea acestuia la masa verde. Răbdarea de a aştepta adevărurile viitorului apropiat nu funcţionează nici atunci când se vorbeşte despre reluarea campionatului.

Cristian Borcea ar dori, cu pronunţată înfrigurare, să trecem de mărţişoare, să trecem de babe şi să ne întoarcem la joacă mai pe la mijloc de martie, mai pe la vreme de floricele pe câmpii. Astfel ar fi conservată şi poziţia de lider a echipei sale pentru mai mult timp. Dar urmăritorii lui Dinamo vor dimpotrivă. Din nou dispute, din nou vorbe de clacă. Cred că dacă hărnicia consumată în aceste dispute artificiale ar fi consumată la dezăpezire am avea nişte terenuri numai bune de joc. Dar aici e buba. Se pare că la joc suntem chiar şi mai cotonogi decât la taclale.

Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Reluarea competiţiei îi sperie pe cotonogii fotbalului
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul