Gaşca ligistă, patronată tandru de Dragomirul cel mai Dragomir al fotbalagismului, s-a adunat pentru prima oară în acest an. Ordinea de zi a dezbaterilor a inclus chestiuni care-i frământă la greu pe garizii primei divizii. Intenţiile declarate ale acestora au fost de o înălţătoare onorabilitate.
Cu toţi au recunoscut, într-o unanimitate emoţionantă, că vor să asigure condiţii de maximă corectitudine pentru desfăşurarea returului de campionat. Numai că cei care nu s-au lăsat prostiţi de aparenţe şi-au dat seama, fără prea mare consum de perspicacitate, că realitatea este exact pe dos. De fapt, prin tot ceea ce au decis în cadrul lucrăturii generale, masculii dominanţi ai primei divizii nu au urmărit nimic altceva decât să-şi marcheze teritoriul.
Una dintre redutele aflate în dispută a fost reprezentarea fotbalului prim-divizionar în Comitetul Executiv al FRF. Cei mai mulţi dintre reprezentanţii cluburilor din Liga 1 considerau că CFR Cluj şi Oţelul Galaţi şi-au consumat porţia de favoare asigurată de prezenţa lui Iuliu Mureşan şi Marius Stan în comitet. Iar această majoritate a decis în consecinţă. Cei doi au fost înlocuiţi de Valeriu Argăseală şi Florian Walter. Coloratura lui Argăseală nu are nuanţe ascunse. El este stelist şi gigist de unică folosinţă. Florian Walter, în schimb, are mai multe chei de contact. Prima, cea de primă orientare, îl recomandă ca uist clujean, contrapus local şi tradiţional CFR-ului.
Cea de-a doua vizează reminiscenţele dinamoviste ale lui Florian Walter. Astfel ajungem la concluzia că Steaua, Dinamo şi aliaţii au învins minoritatea de veche orientare.
Arbitrajul a constituit alt teritoriu pe care masculii dominanţi din jungla fotbalului au dorit să-l marcheze prin puterea lor. Decizia trâmbiţată cu mult aplomb de mai mulţi guralivi ai fotbalului, aceea a aducerii arbitrilor străini la meciurile de grea atârnare, a fost amânată. Aparent, „fluieraşilor” autohtoni li s-a mai acordat o perioadă de graţie pe parcursul a cinci etape. De fapt, decizia aducerii arbitrilor străini a fost amânată, fiindcă, deocamdată, ea contravine reglementărilor la zi. Abia când acestea vor fi modificate este posibil ca acţiunea să fie repusă pe tapet.
Renunţarea contrapuşilor lui Ion Crăciunescu nu a fost însă definitivă. Adunarea generală a ligii a adoptat totuşi două decizii prin care patronii cluburilor vor să-şi arate muşchii. Prima se referă la faptul că rudele de gradul unu şi doi n-ar mai avea dreptul să activeze în cadrul aceleiaşi structuri. Ce de-a doua vizează baremul „fluieraşilor”, care ar urma să fie redus la jumătate. Borcea, Becali şi Dragomir au fost cei mai activi propagandişti ai respectivelor propuneri.
Deşi le cam zburau raţele prin gură, am fost tentat să acord totuşi atenţie argumentelor prin care cei trei şi-au susţinut iniţiativa. Dar logica mă îndepărtează de un acord câtă vreme nu am răspuns la câteva întrebări fireşti. De ce nu s-au băşicat reformatorii ligişti şi atunci când odraslele şefilor din CCA au fost promovate chiar cu nesimţire? Mă refer la prioada cuplului Avram – Gheorghe. De ce nu au cerut ei diminuarea baremelor încă din acea perioadă, de vreme ce arbitrajele erau la fel de catastrofale sau chiar şi mai rău? Să caut explicaţia tăcerii de atunci în nişte vinovate complicităţi, în acele zvonuri scurse de prin înregistrările de la DNA? Apoi, ce presupune, pe fond, diminuarea baremelor? Nu cumva o invitaţie mascată lansată „fluieraşi”? Mă refer la completarea baremelor prin învoiala spăgii. Zic, dar nu bag mâna în foc. Singura certitudine rămâne aceea că Ion Crăciunescu este un tip incomod pentru fotbalagismul ligist.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

