Republica iradiată

E din ce în ce mai limpede că republica România, bună-rea, aşa cum e ea desenată prin Constituţie, e pe cale să se transforme în altceva. Nu în a treia sau a cincea republică. De fapt, ea e pe cale să moară. În locul ei nu se aşază o nouă construcţie, consfinţită de o altă lege fundamentală. În locul ei se instaurează haosul, neantul.

Instituţiile se prăbuşesc, regulile cele mai normale sunt încălcate, bunul-simţ e sub stare de asediu, iar procedurile cele mai periculoase pentru democraţie au ajuns să fie folosite la lumina zilei. Ne învârtim în cerc, căutând soluţii la criza economică prin scandaluri.

Parlamentul e pe cale de desfiinţare. Prin vocile domnilor Boc sau Videanu, aflăm, aproape în fiecare zi, că un nou pachet de legi importante va fi adoptat fără dezbatere, prin procedura asumării răspunderii guvernului (ca şi cum în ţara asta numai Guvernul ar avea răspunderi!). Aşa vom avea noi coduri penale şi civile, noi coduri de procedură penală şi civilă, noi legislaţii ale salarizării şi învăţământului, noi norme în domeniul fiscal, al administraţiei, al pensionării.

Parlamentul se mai poate ocupa, eventual, doar de ordonanţele de urgenţă, intrate oricum în vigoare în urmă cu câteva luni sau câţiva ani. O procedură excepţională devine monedă curentă şi transformă democraţia în contrariul ei. Ce îi rămâne de făcut Parlamentului, dacă nu discută legi? Nimic, pentru că nici controlul parlamentar nu mai este, practic, acceptat de un prim-ministru care DECIDE în numele PREŞEDINTELUI şi pentru el.

Parlamentarii sunt înregistraţi, la lumina zilei, în Parlament, când discută în comisiile de anchetă. Unii, probabil, şi la ei acasă. Conducerea Camerei nici nu se sinchiseşte. Şeful statului nici nu bagă de seamă. Sistemul de protecţie al Parlamentului a intrat sub controlul SPP-ului preşedintelui. Iar ministrul anchetat se bazează pe înregistrarea ilegală atunci când apare în faţa comisiei parlamentare, ca să o sfideze în văzul întregii ţări.





Retrăim, în 2009, povestea aşezată de Orwell în 1984. Big Brother Traian se arată neputincios şi indignat de ceea ce face Little Brother Mircea. Adică firme de consultanţă în domeniul armamentului, în care rudele de gradul întâi ale unor înalţi demnitari cu atribuţii în domeniu se asociază, tot la lumina zilei, cu persoane cu grade înalte în armată sau cu negustori notorii de praf de puşcă. Şi acum, în al doisprezecelea ceas, şeful statului ne spune că el se bate în continuare cu "sistemul ticăloşit", dar cu cel de acum cinci sau zece ani.

Celui de acum nu i-a venit încă timpul. "Sistemul ticăloşit" e precum vinurile vechi. Are nevoie de timp ca să se aşeze! Poate în mandatul viitor...

Trăim din plin pârguirea roadelor a cinci ani în care democraţia şi Constituţia au fost călcate zilnic în picioare în numele Binelui public. De fiecare dată, unii au acuzat şi alţii au apărat. Am avut dezbateri democratice despre atitudini împotriva democraţiei. Când au fost insultaţi sau chiar ameninţaţi ziarişti, minorităţi, femei, când s-au smuls telefoane din mână, când au fost filmate chefuri discutabile pentru statutul unui preşedinte, când s-au pus întrebări legitime despre sursa unor proprietăţi.

Fiecare dintre aceste evenimente a fost un pas spre starea periculoasă de acum. Ne-au făcut să ne obişnuim cu lucruri de netolerat. Să separăm, nepermis, România noastră, a celor care trebuie să respectăm legea, de România lui Băsescu, în care e voie orice, pentru că el e un personaj "simpatic".

La cinci ani de la momentul când am "ales", în premieră europeană, un preşedinte care avea un uriaş dosar penal trimis în instanţă, avem posibilitatea să alegem din nou. De data asta miza e mai mare, pentru că s-ar putea să avem de ales pentru ultima dată într-un regim democratic. Republica pe care o ştiam se descompune rapid, se malformează ca şi cum ar suferi de pe urma unor radiaţii. Intră în metastaze sau mai există o şansă în noiembrie?