România în foc încrucişat

Presa britanică, cea mereu îngrijorată de pericolul corupţiei din România, cerând, la unison cu doamna Monica Macovei, sancţiuni exemplare, s-a dezlănţuit şi împotriva politicii româneşti faţă de Republica Moldova.

Financial Times condamnă decizia intempestivă a României de a accelera acordarea cetăţeniei române şi implicit europene pentru circa un milion dintre cei mai săraci locuitori ai Europei. Potrivit publicaţiei citate, deşi nu a fost consultată şi nu este de acord cu o atare politică, "UE este nevoită să accepte măsura luată de un membru disfuncţional şi indisciplinat."

Se subînţelege că aşa se întâmplă atunci când primeşti în casă pe cine nu trebuie, dar şi că "familia" ameninţată de excentricităţile Bucureştiului ar trebui să ia cuvenitele contramăsuri.

Pe de altă parte, The Economist, ziarul cândva preocupat de soarta dosarelor penale ale ex-premierului Adrian Năstase, ca şi de menţinerea domnului Daniel Morar în fruntea DNA, apreciază că în Republica Moldova, "guvernul este alcătuit din tehnocraţi competenţi", în timp ce "comuniştii aflaţi la putere sunt, de fapt, un partid de centru-dreapta care ar fi câştigat oricum alegerile".

Evident s-au comis fraude, dar ele, nu-i aşa, nu au afectat rezultatul final de vreme ce câştigătorul ar fi fost oricum acelaşi. S-au săvârşit şi excese cauzând moartea a (doar) două persoane, dar de aceste exagerări vinovat este exclusiv Vladimir Voronin; care oricum va pleca, întrucât mandatul său a expirat. În fine, "reacţia schiloadă a UE" a demonstrat protestatarilor pro-europeni că demersurile lor nu au sprijin extern. Inutil, deci, să le mai reia.

Multe dintre afirmaţiile citate sunt exacte. Contextul în care sunt puse, plasarea accentelor şi discreta utilizare a dublelor măsuri induc însă concluzii potrivnice atât dreptei judecăţi, cât şi intereselor României europene. Desigur, presa britanică - la fel cu cea moldavă! - este liberă. Inclusiv liberă să îi susţină simultan pe Monica Macovei şi pe Vladimir Voronin sau să absolve de vină guvernul moldav pe motiv că adevăratul deţinător al puterii sunt "preşedintele Voronin şi acoliţii săi", dar să nu disculpe Guvernul român aplicând acelaşi raţionament preşedintelui Băsescu, al cărui discurs a pus gaz românesc pe focul cetăţeniei europene.

Guvernul britanic ar fi putut, totuşi, să îşi precizeze poziţia dacă nu ar fi fost de acord cu abordările presei. Nu a făcut-o! Ce s-a ales atunci de Axa Washington-Londra-Bucureşti? S-a transformat ea într-o Axă Londra-Chişinău? Dacă nu cumva într-o (încă) invizibilă, dar perceptibilă Axă Washington-Moscova!

În realitate asistăm la modificarea frontierelor delimitând zonele de influenţă politică între Occidentul euro-atlantic şi Orientul euro-asiatic. România nu este decât hârtia de turnesol menită a indica linia roşie dincolo de care nu se trece. Această linie poate fi una de unire sau de comunicare, iar nu neapărat linia unui nou front de luptă. Trasarea ei are loc însă prin încercări succesive, confruntări periferice şi derapaje controlate. În contextul lor, România poate ajunge victima colaterală a unui foc încrucişat "prietenesc" (sic!).

Spre a evita o asemenea postură ingrată, Bucureştiul ar trebui să se apropie cât mai mult de aliaţii occidentali, europenizându-şi atât problemele, cât şi soluţiile, şi să evite totodată gesturi care confirmă reproşurile vecinilor orientali. Este exact ceea ce nu a făcut preşedintele Băsescu.

În timp ce ministrul de Externe Diaconescu cu greu reuşea să mobilizeze solidaritate pro-românească în Parlamentul European, şeful statului a izbutit ca printr-o coreografie patriotardă în Parlamentul român să coalizeze critici anti-româneşti de la Londra la Moscova şi de la Bruxelles la Praga, oferind dovezi artificiale acuzelor iraţionale ale Chişinăului şi alimentând bănuiala că agendele României şi UE ar fi în conflict.

Din două una: fie, sesizând că şi-a pierdut sprijinul extern, Traian Băsescu joacă totul pe cartea internă şi adoptă o linie naţional-populistă care sacrifică interesul naţional în schimbul voturilor; fie, spre a (re)câştiga un anumit sprijin extern, face un joc care implică sacrificiul interesului naţional românesc în Europa. Ambele ipoteze impun aceeaşi concluzie: înlocuirea preşedintelui Băsescu este vitală şi urgentă!