Romănia in reluare

O lume care parcă se tărăşte in reluare pe ecranul televizoarelor, in faţa cărora stăm noi, aceiaşi spectatori, plictisitori şi necondimentaţi. Cu aceleaşi gusturi electorale şi mediatice, o masă amorfă şi credulă, ideală pentru manevrele politice diverse. O Romănie in reluare, dincoace şi dincolo de ecran, ca şi cănd timpul a ingheţat, sătul de inventivitatea noastră leşinată.

Dinspre telespectator, Romănia e, de la o vreme, in reluare. Previzibilă şi monotonă. Pe micile ecrane defilează aceleaşi figuri, cu aceleaşi ticuri şi cu acelaşi discurs. Şi nu sunt multe. Doar căteva, ceea ce face ca senzaţia de déjà vu să fie sufocantă. La Băsescu te aştepţi oricănd să izbucnească in răsul său şoltic şi să incingă o geampara cu generalii din CSAT, că, deh, aşa e de bonton pentru plebea de alegători. Becali (Gigi, nu alde verea!) işi imită idolul, răzănd şi el grobian, pe placul chibiţilor de la peluza societăţii, alt electorat accesibil. Tăriceanu e sobru, pedant şi, deşi tăricel, cam nesărat, nu-şi prăpădeşte aiurea vorbele. Stolojan n-a ieşit incă din incleştarea mandibulară cu care ne-a amăgit ani de-a răndul, cocoţăndu-se fals in sondajele de opinie. Iliescu este eroul tragic al implinirii politice prin hulirea idealurilor de tinereţe, in care a crezut sincer, şi de aici mişcarea sa in contratimpul istoric. Năstase are ştaif intelectual, dar, preocupăndu-se prea mult de stil, capătă un aer nefrecventabil, manierist şi de aici inactractivitatea intervenţiilor sale. Văcăroiu este imaginea triumfului economiei planificate asupra incertitudinii bezmetice, a politicianului fără păreri tranşante, mediocritatea publică in stare pură. Guşă iubeşte scandalul, dezvăluirile din spatele uşilor inchise, semn că nu s-a desprins incă de matricea-i gazetărească. Geoană e diplomatul ratat, sedus de morbul parvenirii politice, insul insipid şi nerecunoscător cu vechii protectori. Vadim Tudor a adus in dezbaterea parlamentară spiritul enciclopedic, patriotismul zgomotos şi injurătura de mahala. Petre Roman rămăne pe veci prizonierul puloverului revoluţionar, basmul neterminat al inocentei nouăzeciste, cochetăria cosmopolită a romănului obsedat de provincialismul său european. Dan Voiculescu este chiar tranziţia insăşi, fuga de negativul imaginii de sine şi legendarea, in cheie capitalistă, a unei poveşti de succes dămboviţean. Emil Constantinescu nu-i decăt năluca ivită in Piaţa Universităţii, printre lămpaşele şi bătele democraţiei de abataj, speriată apoi de conjuraţia ocultă a serviciilor secrete. In mare, acestea sunt personajele principale ale filmului de lung metraj televizat seară de seară, stereotip şi adormitor. In spatele lor stau indivizi secunzi, gata să execute "ordonanţele" şefilor, ale căror prelungiri orale sunt. Şi mai in dos sunt oamenii fără chip, regizorii şi scenariştii piesei in care ni s-a hărăzit rolul de simpli spectatori. Nimic nou. Nici măcar moderatorii, aceiaşi inşi terni, prin repetiţie, uşor de intuit. Scena cuprinde tupeul bulevardier al cultivatului, totuşi, Andrei Gheorghe, tonul inchizitorial şi părăsit de incertitudini al "fransciscanului" Robert Turcescu, şmecheria toxică, duhnind a rigolă, a otevistului Dan Diaconescu, infatuarea imberbă a teologului nehirotonit Mihai Gădea, tangoul lunecos al lui Radu Moraru, frustrarea greu disimulată a lui Mădălin Ionescu, dibăcia supravieţuirii, ca unsă, a preahărşitului Mihai Tatulici, "patinajul artistic", cu "double" şi "triple" AXE(L), al repatriatului postcomunist Emil Hurezeanu şi gureşenia nestăpănită şi iritantă a lui Stelian Tănase. Replicile lor sunt dinainte ştiute, căci truda televistică le-a măcinat prospeţimea, transformăndu-i in mecanisme uzate. In completarea tabloului, analiştii politici oferă şi ei o secvenţă uniformă, de la repetabilitatea innebunitoare a temelor ultimilor două decenii. Ion Cristoiu e intruparea moromeţiană a suspiciunii jurnalistice, mintea care nu se lasă pradă aparenţelor şi care caută intruna inţelesurile cele mai ascunse şi originale, indoiala in persoană. Iosif Boda este politologul măsurat şi doldora de pilde, cumpăna mereu in echilibru, iar Valentin Stan nu poate fi separat de laptopul din care răzbat săptămănal vocile-probă, intr-un zbucium obositor şi, deseori, sanatorial. Alina Mungiu cultivă arar neutralitatea, fiindcă talibanismul agresiv şi gros e răsplătit inmiit, ca şi echidistanţa elegantă, exersată cu detaşare occidentală de Cristian Părvulescu. De puţine luni, lipsa de varietate e spartă timid de Adriana Săftoiu, apariţie insolită, credibilă şi mătăsoasă, o prezenţă altcumva in incrăncenarea bărbătoasă ce-a acaparat audio-vizualul autohton.


O lume care parcă se tărăşte in reluare pe ecranul televizoarelor, in faţa cărora stăm noi, aceiaşi spectatori, plictisitori şi necondimentaţi. Cu aceleaşi gusturi electorale şi mediatice, o masă amorfă şi credulă, ideală pentru manevrele politice diverse. O Romănie in reluare, dincoace şi dincolo de ecran, ca şi cănd timpul a ingheţat, sătul de inventivitatea noastră leşinată. Şi eu, la fel de previzibil, un nazat (de la rusescul nazad, insemnănd inapoi ) rigid şi ros de prejudecăţi, cu scremute firimituri eseistice in reluare, incapabil să se desprindă de povara conotaţiei, deloc optimistă, a propriului patronim. Păi, şi-atunci, cum să nu te intrebi cu obidă: Daă, cine mă-sa se inchipuie ăsta de-şi permite să-i ia in răspăr pe toţi? Mai bine stingeţi televizorul şi opriţi reluarea Romăniei!