Să nu furi! Guvernul nu acceptă concurenţa

Statele nu contenesc să dea impresia că sunt furate şi strigă primele: "Hoţii!”. Statul grec le-a transmis clienţilor tavernelor că pot pleca fără să plătească dacă nu primesc bon fiscal, "uitând” că economia subterană e doar o formă de hedging la managementul guvernului. Cu alte cuvinte, deşi politicienii greci au îndatorat statul ca să poată fura, au rămas acum liberi să oblige poporul să le furnizeze lichiditatea pe care ei au sfeterisit-o.

Să nu credeţi însă că numai la greci e aşa. Germania şi alte 9 state vor să aplice taxa UE pe tranzacţiile financiare. Comisarul-şef Barroso salută decizia, dar principala problemă a iniţiativei e că nu-i în măsură să restabilească încrederea. Aşadar, soluţia germană de combatere a "speculei” nu umblă la fundamente, ci seamănă cu măsurile care "rostogolesc” o datorie de la un termen la altul. Iar atunci când nu se manageriază cauzele dezechilibrelor care generează deficite şi datorii, pieţele reacţionează în consecinţă. În loc să se reinstaureze încrederea pe termen lung, predomină tranzacţiile pe termen scurt. Cu toate acestea politicienii se prefac că n-ar fi ei de vină şi "amendează” pieţele, deşi orizontul scurt indus de ei doar asta face posibil.

Sigur că    după nemţi şi greci vin la rând românii. Florin Georgescu a declarat în calitate de profesor la ASE, nu de ministru al finanţelor, că "anul trecut, PIB-ul României a fost de 138 miliarde euro. Pierderile au fost de 10 miliarde. Dacă nu erau aceste pierderi (...) PIB-ul României era de 148 miliarde, se împărţea o plăcintă mai mare către consumatori, către investiţii. S-ar fi rezolvat deficitul la pensii şi sănătate”. 20% este PIB-ul evazionat, "deci noi nu fiscalizăm 138 miliarde euro, impozităm vreo 115 miliarde, pentru că diferenţa nu se ştie pe unde e” - continuă Georgescu - 37% din datoriile companiilor erau către acţionari sau asociaţi, fenomen "total anormal". 
De fapt, firmele incriminate, care şi-au "albit” business-ul până în 2008 ca urmare a mediul economic mai favorabil şi care s-au dezvoltat pe seama creditului, au fost constrânse de măsurile fiscale din 2009-2010 să se reîntoarcă "la negru”. Cum taxele majorate fac să nu mai "crească” nimic în România, patronii vin cu ce mai au prin casă şi încearcă să le dea companiilor o ultima şansă. Ce a înţeles Florin Georgescu din asta? Că firmele deşi au bani, nu vor să-i dea statului...

Dar apropo de "plăcinta” de 138 miliarde, care ar trebui să fie 148, oare nu-i deja prea mare? PIB-ul a crescut de trei ori faţă de anul 2000 şi de două ori comparativ cu 2004. Ei bine, din 2009, s-au repatriat miliarde de euro, dar PIB-ul şi masa bănească rămasă fără "acoperire” sunt la fel de mari ca înainte de criză. De ce? Pentru ca excesul de bani să fie dat Trezoreriei Statului, să se finanţeze cu el deficitul bugetar enorm şi să fie satisfăcuţi astfel "fanarioţii” care conduc România?

E greu de spus, cert este că PIB-ul e mare pentru că are în spate un deficit ţinut sus de nişte active al căror preţ nu se ajustează din lipsă de pieţe. Faptul că activele imobiliare sunt supraevaluate se vede când privim spre creditele neperformante, pe care băncile le tot reeşalonează, fără a se gândi să execute garanţiile. Deci "gaura”, diferenţa între cât de mare e PIB-ul şi cât de mic ar trebuie să fie, se ascunde în sistemul bancar.

Se vede însă că e mai simplu să strigi "Hoţii!” - după model european - şi să declami că PIB-ul imens din momentul de faţă este încă prea mic. Cu riscul de a sfida bunul simţ al străzii, care formulează corolarul celei de-a opta porunci: "Să nu furi! Guvernul nu acceptă concurenţa”.