Arhiva
Editorial.
Vineri, 10 februarie 2012
SHOP

Şah la jucătorul de table

15 noiembrie 2009
Prima şi, până acum, singura confruntare între doi candidaţi importanţi la preşedinţie, cea de sâmbătă, de la Cluj, m-a lămurit de ce a refuzat până acum Traian Băsescu să se intersecteze cu rivalii săi. Pentru că e din ce în ce mai mic (politic şi, mai ales, uman), tot mai slab şi nici măcar nu mai are faimoasele replici la el. Legendara lui spontaneitate s-a topit ca untul la soare. S-a blocat nepermis în faţa unui contracandidat cu verb, a asudat copios, i s-au încleştat maxilarele şi, pus pentru prima oară-n cariera sa politică în postura de om care trebuie să dea explicaţii (nu să fie el ofensivul), s-a apărat mojiceşte şi neconvingător. Cât despre josnicia cu invocarea sinuciderii dramatice a primei soţii a lui Crin Antonescu, negată ulterior cu laşitate de candidatul orbit căruia dorinţa de a o apăra pe Elena Udrea de faţă cu Maria Băsescu i-a întunecat orice umbră de raţiune, dacă episodul va fi bine exploatat mediatic, momentul poate deveni începutul sfârşitului politic dramatic al unui personaj sinistru. Al unui subom care n-are mamă, n-are tată şi calcă pe cadavre în drumul parvenirii sale politice.

De cealaltă parte, Crin Antonescu a fost nespe­rat de în formă, a reuşit să se stăpânească şi, după ce s-a cam lăsat dominat de Traian Băsescu la începutul confruntării, a întors meciul. În termeni fotbalistici, l-a băgat pe Jucător cu curu-n poarta autobazei şi a stat cu fundaşii pe linia de centru. Invocarea flotei, a diferenţei de educaţie şi a economiilor de familie l-au făcut pământiu la faţă pe oponentul său. S-ar putea ca liderul PNL Crin să se fi agăţat la momentul oportun de ultima şi, totodată, cea mai mare şansă politcă a carierei lui. Important pentru el e să nu clacheze nervos şi să explodeze mediatic şahul pe care i l-a dat jucătorului de table. Pentru că, până acum, o mulţime de oameni nu s-a simţit deloc reprezentată. Şi aici mă refer la cei care spuneau, pe bună dreptate, "bine, Băsescu nu e bun, dar pe cine punem în loc?". Aici e cartea mare de jucat, cea a mobilizării nehotărâţilor. A celor care, de cinci ani, aşteaptă să vadă că există un om care-i poate face faţă, altfel decât mârlăneşte, lui Băsescu. Iar Antonescu parcă a vorbit sâmbătă în numele lor şi pentru ei, găozarii, ţigăncile împuţite, tonomatele şi, în general, toţi cei care se simt umiliţi şi jigniţi de nenorocul de a fi contemporani cu un personaj politic grotesc.

Orice candidat important care se respectă, dacă într-adevăr vrea să ajungă la Cotroceni, trebuie ca în această săptămână să dea în Jucător până nu-l mai scoală anturajul de pe jos nici cu găleata cu apă. E speriat, nesigur, tremură-n nădragi. Nici măcar mitocăniile nu-i mai ies ca altădată. Dar, odată slăbit şi oferindu-i-se posibilitatea de a respira din pumni, poate deveni periculos ca orice fiară rănită şi hăituită. Important e că mitul invincibilităţii lui Băsescu a fost spulberat. Lumea civilizată a văzut, la momentul oportun, că idolul mitocanilor, veşnicul câştigător al turnirurilor politice e speriat de perspectiva năruirii eşafodajului său şi gata să clacheze.

P.S. De la înălţimea procentelor aduse de spatele pe care ţi-l oferă un partid foarte puternic, Mircea Geoană a jucat, iniţial, corect procedural neprezentându-se la convocarea intempestivă şi umilitoare a probabilului său adversar din turul doi. Dar, după mutarea inspirată a lui Crin Antonescu, a pierdut enorm la imagine persistând în atitudinea voit persiflatoare. Fiindcă, în ochii celor interesaţi de jocul politic, a lăsat senzaţia de laşitate şi fragilitate, de om care strigă din spatele uşii încuiate "luaţi-l de pe mine că-l omor"...
Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Şah la jucătorul de table
112 comentarii
elena t
Rusine presedintelui Basescu pentru lipsa de scrupule atunci cand s-a legat voalat de moartea raposatei doamne Antonescu. Rusine pentru idolatria fata de taraturi gen Udrea, in fata sotiei sale. Un exemplu de huliganism combinat cu lipsa de educatie si multa multa frica... asta este presedintele Basescu in acest moment. Felicitari pentru taria morala pe care a avut-o Crin in fata reptilelor PDL
18/11/2009 12:05:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mircea ionescu
Geoana si Basescu vor sa duca aceasta cursa in doi si se ajuta prin toate mijloacele, pentru ca unul vrea sa ramana presedinte de tara, ca sa ascunda magariile pe care le-a facut, iar celalalt este multumit sa ramana presedinte de partid. Nu trebuie lasati sa isi bata joc de romani cu aceasta intelegere. Un vot pentru Geoana inseamna Basescu presedinte.
17/11/2009 00:45:31 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Tatu
Crin Antonescu o sa ajunga presedinte !!
16/11/2009 22:39:56 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
valentina
Basescu a pierdut teren in fata lui Antonescu, care i-a tinut piept si l-a controlat pe tot parcursul dezbaterii.
16/11/2009 22:01:25 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Popescu Florin
Sunt de aceeiasi parere cu tn manuel.toata familia Popescu il sustine pe Crin Antonescu
16/11/2009 21:44:44 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Un Plus pentru Audi TT RS
Un Plus pentru Audi TT RS Noul model care va fi prezentat de Audi la Salonul Auto de la Geneva este botezat TT RS Plus şi va ... Citește articolul
Un român din Marea Britanie se vinde pe ebay cu 60 de lire pe zi
Un român din Marea Britanie se vinde pe ebay cu 60 de lire pe zi Un român din Coventry care a rămas fără loc de muncă s-a pus la vânzare pe eBay, pentru ... Citește articolul
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz
RATB amendează un bărbat mort într-un accident rutier pentru că a blocat linia de troleibuz Vutescu Mihai Radu murea nevinovat intr-un accident de motocicleta, la sfarsitul lunii iunie 2011, ... Citește articolul
Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez
Scandalul Daciei fabricate în Maroc: Uzina Renault din Tanger, o afacere suicidară pentru statul francez Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea ... Citește articolul
VIDEO: Michelle Obama l-a umilit pe prezentatorul emisiunii "Late Night with Jimmy Fallon" la Casa Albă
VIDEO: Michelle Obama l-a umilit pe prezentatorul emisiunii "Late Night with Jimmy Fallon" la Casa Albă Prima Doamnă a SUA Michelle Obama l-a invitat pe Jimmy Fallon la Casa Albă pentru o competiţie de ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
imopedia.ro
Casa in Pantelimon-Oras

3 camere

Suprafata utila: 80 mp

52.000 EU

Vila in Dorobanti

10 camere

Suprafata utila: 351 mp

590.000 EU

PUBLICITATE
PUBLICITATE
bannerhotelonline.gif
PUBLICITATE