Schimbarea la faţă şi schimbarea la minte

Alegerea lui Barack Obama ca preşedinte al SUA cu lozinca "Schimbare" a entuziasmat întreaga omenire. Victoria "Schimbării" la Washington pare a fi schimbat instantaneu imaginea Americii restituindu-i brusc supremaţia morală şi reabilitându-i spontan rolul de lider spiritual al lumii.

O atare reacţie – care a acoperit prin exuberanţa ei deloc neglijabilele, totuşi, expresii de scepticism – dă atât măsura frustrărilor generate de unilateralismul narcisist american practicat după dispariţia URSS, cât şi a nervozităţii celorlalte naţiuni – în special din spaţiul UE – faţă de propria criză de lideri. (O Europă neîncrezătoare în propriile elite salută apariţa unui nou tip de conducător american.)

Ce se întâmplă însă în SUA? Este Barack Obama sursa schimbării sau doar rezultatul ei? Ar fi o naivitate să se creadă că viitorul chiriaş al Casei Albe a irupt din masa electoratului fără contribuţia esenţială a establishmentului. Instituţiile şi grupurile de interese, care deţin în adâncul societăţii pârghiile autorităţii, au inventat şi propus cetăţeanului de rând "schimbarea Obama" tocmai spre a menţine ordinea existentă înăuntru şi a reface puterea Americii în afară prin hibridarea "visului părinţilor fondatori" cu "visul lui Martin Luther King". Un asemenea demers este natural şi legitim. El ridică însă întrebarea în ce măsură "produsul" va putea depăşi intenţiile "producătorului"?

Acceptarea ofertei nu confirmă doar maturitatea democraţiei americane, ci indică şi o schimbare care s-a produs prin chiar faptul alegerii respective la nivelul demosului. Negând bazele rasiale ale ordinii sociale americane, alegerea unui şef de stat afro-american modifică simbolurile tradiţionale ale SUA şi transformă, prin aceasta, societatea în ansamblul şi profunzimea ei, făcându-o structural mai complexă şi mai sofisticată, întărind interdependenţele multiple între componentele ei etno-culturale. Forma propusă de sus generează fond la bază.

În intimitate, naţiunea americană îşi sporeşte esenţial coeziunea. Astfel, contradicţiile interne se reduc, dar coerenţa culturală scade. În afară puterea ei creşte (corespunzător cu energiile trecute din câmpul confruntării rasiale în cel al afirmării naţionale), dar modul de manifestare concretă se modifică. Complexitatea culturală a naţiunii, cu toate adicţiile multilaterale şi îndoielile pe care le presupune, nu poate să nu se reflecte în acţiunea externă. Aceasta va deveni mai complexă; deci, mai prudentă. Mai empatică; deci mai inclusivă. Mai pluralistă; deci mai democrată.

Victoria lui Obama este şi rezultatul confruntării între geo-economie şi geo-politică, între plutocraţie şi complexul militar-industrial. La pauză scorul este în favoarea celei dintâi. Meciul însă continuă. Recuperarea încrederii internaţionale reuşită prin respectiva victorie se va epuiza la fel de repede, dacă schimbarea de imagine nu este urmată de o schimbare a acţiunii politice conştiente, a gândirii politice la vârf. Aceasta trebuie să traducă în gest politic mesajul electoratului, care inlcude refuzul inegalităţii, al excluderii sociale, al segregării rasiale şi al discriminării socio-culturale.

Schimbarea în şi a SUA va fi reală dacă indiferenţa faţă de excludere şi apologia inegalităţii ca motor al progresului vor face locul unei politici orientate către gestionarea inegalităţii în aşa fel încât aceasta să fie compatibilă cu coeziunea socială şi cu demnitatea individuală, oferind fiecăruia o existenţă decentă în siguranţă şi respect de sine. Va fi schimbare, deci, atunci când statul conservator (de poliţie) va deveni stat social, iar puterea americană va muta accentul de pe componenta "hard" (militară) pe cea "soft" (economico-moralo-culturală). Schimbare nu înseamnă revenirea la utopia personalistă a "visului american", ci la multiculturalismul civic deschis din care s-a întrupat imperialismul democratic şi generos al Planului Marshall.

După pierderea URSS, prin contrast cu care se defineau, SUA şi-au reinventat identitatea în luptă cu terorismul global iar UE prin anti-americanism. Azi nu puterea SUA este problema, ci natura ei. Schimbarea acesteia va induce, însă, o nouă criză identitară europeană. Depăşirea sa va fi posibilă în contextul necesarei redefiniri a ordinii globale. În atare scop o relaţie trans-atlantică reînnoită pe baze schimbate va fi esenţială.