Schimbarea numită Obama

Alegerea lui Barak Obama ca preşedinte al SUA este mai puţin importantă deocamdată prin persoana alesului – despre care nu ştim mare lucru – cât prin persoana alegătorului – americanii tineri, educaţi, înstăriţi şi aparţinând minorităţilor rasiale (nu doar afro-americani, ci şi hispanofoni, asiatici şi chiar evrei). Cine este această Americă şi ce schimbare vrea ea?

Este America unei clase mijlocii în criză care, speriată de insecuritatea adusă cu valul migraţiei, doreşte să îşi alimenteze puterea din resurse demografice interne trecând clasele de jos în rândurile sale. Ea preferă ca emanciparea marginalizaţilor dinăuntru să înlocuiască migraţia. O politică de stânga, refuzând să vadă în inegalitate un mijloc de progres şi să rămână indiferentă la excludere şi dezbinare, este chemată la rampă pentru ca americanii să-şi poată permite a rămâne o societate de dreapta. O schimbare dramatică în formă este proclamată în speranţa că nimic nu se va schimba în fond. Găsim aici reacţia reflexă a imperiilor muribunde.

Caracteristica oricărui imperiu este mesajul universalist integrator. "Visul american" a fost tocmai un asemenea mesaj. El spunea că lipsa unei origini comune nu îi împiedică pe oameni cu identităţi diferite ca, prin solidaritatea meritelor, să îşi clădească un viitor comun. La nivel planetar aceasta însemna că locuitorii periferiei dominate vor avea acces, în schimbul rentei imperiale, la statutul de bunăstare a centrului dominant. Pentru un imperiu democratic precum SUA, specificul acestei rente stătea în faptul că o parte esenţială consta în creiere şi braţe obţinute prin mecanismul voluntar al migraţiei. Din atare mesaj anaţional şi non identitar şi-a tras America puterea. În acelaşi timp, însă, spre a da coerenţă centrului ca reper pentru alinierea periferiei, a fost necesar ca promisiunea includerii celei din urmă în sfera bunăstării imperiale să fie acompaniată de discriminări şi excluderi la nivelul celui dintâi. Deşi capabili să devină profesori, doctori, ofiţeri, directori de bancă sau de corporaţii, conducerea supremă a centrului, respectiv preşedinţia SUA, le era interzisă celor care nu erau albi şi creştini, de preferinţă protestanţi şi anglo-saxoni. Concepţia albilor asupra pământului promis era visul oficial. Visul lui Martin Luther King era subsidiar şi subversiv.  

Cu cât mai mare a fost puterea SUA cu atât mai mare a fost şi reacţia împotriva ei. Obligată a fi deopotrivă garantul ordinii sale în imperiu şi apărătorul ei în afară, America a cheltuit tot mai mult pentru securitate şi mai puţin pentru dezvoltare. Contestată şi atacată din afară, s-a văzut şi împinsă a se închide în spatele zidurilor de beton, fier şi vize. Într-o lume globalizată, în care statutul său de unică superputere a fost pus în discuţie, ea a renunţat instinctiv la universalism spre a deveni şi semăna tot mai mult cu o naţiune în sens european. Naţionalismul este ultimul stadiu al imperialismului.

"Trecutul nostru poate fi diferit, dar viitorul nostru este comun!" Acesta a fost mesajul preşedintelui ales Barak Obama la Chicago în noaptea astrală a alegerii sale. Mesajul nu mai era adresat însă orbi (lumii, imperiului), ci urbi (cetăţii, naţiunii americane). "Suntem americani!" – s-a repetat într-una. Nu altfel vorbiseră velicoruşii pe când dădeau lovitura de graţie URSS: "Ca să rezistăm ca ruşi trebuie să nu mai fim sovietici!".

Deveniţi naţiune pe când naţiunile europene se globalizează, americanii nu îşi mai pot permite discriminări interne şi nici nu mai au nevoie de ele. Integrarea imperială trebuie înlocuită de integrarea naţională. Toate forţele naţiunii trebuie aduse pe metereze. De acum, afro-americanii, hispanofonii etc. nu mai au raţiuni formale să strige după egalitate, ci trebuie să transfere energiile blocate de vechile frustrări şi proteste în contul Americii "unice şi indivizibile".

Iată schimbarea Obama! Europa obţine un interlocutor mai apropiat de gusturile ei; mai complex şi astfel mai nuanţat şi mai multilateralist. În schimb, prin obamoterapie, SUA încetează a mai fi copilul cultural al Europei primind origini afro-europene. Aceasta va aduce în relaţia transatlantică melancolia care trebuie să fi cuprins lumea elină atunci când barbarii au ajuns împăraţi ai Romei. Rămaşi orfani de copii, europenii au un motiv în plus să îşi apere nevoile împreună.