Şi pe dracu’ l-am vândut"

Acum câteva zile, directorul FMI, Christine Lagarde, îi mângâia pe creştet pe palicari, aducând un elogiu "Greciei şi poporului său pentru eforturile depuse", spre a ieşi din colapsul financiar. Cancelarul Angela Merkel a rămas, de asemenea, la un ton destul de concesiv. Mesajul subliminal era mai ales către sutele de mii de protestatari contra unui nou set de măsuri de austeritate, în contextul acordării a încă unui uriaş credit, de 130 de miliarde de euro, ca şi a ştergerii a 53% din datoriile Greciei către bănci.

Sigur că nu-i o fericire pentru greci ca, după desfiinţarea salariilor 13 şi 14 şi a pensiei 13, să se mai ajusteze niţel salariul minim sau pensiile. Depinde însă la ce bază se raportează procentele de scădere. Când se micşorează salarii de minimum 748 de euro, iar preţurile la produsele şi utilităţile esenţiale sunt comparabile cu cele din România, e cam greu să-l lămureşti pe dâmboviţean că, el având o leafă minimă de doar 162 de euro, trăieşte într-un stat mai bine condus decât Grecia. Iar dacă mai face o paralelă şi cu "austeritatea" din Spania (salariu minim de 877 de euro) sau Italia (763 de euro), apoi e de înţeles de ce-şi huiduie preşedintele şi guvernanţii, cei care se împăunează că sunt artizanii unei înţelepte politici economice, dictate de fapt de FMI. Politică prin care, cu nişte ani în urmă, au fost prăbuşite state precum Argentina şi a provocat sângeroase conflicte sociale.

O nouă iniţiativă a preşedintelui Băsescu, înghiţirea pe nemestecate a Acodului de guvernanţă fiscală, pe care se grăbeşte să-l semneze pripit şi necondiţionat, ba continuând a uzurpa prerogativele constituţionale ale primului-ministru, nu va face decât să frâneze şi mai mult posibilităţile de dezvoltare economică a ţării, inclusiv pe calea creditelor externe, România având totuşi un plafon scăzut al datoriei publice.

În acest context, amicul Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI, a revenit la Bucureşti. Chipurile să ia contact cu noul Executiv. Am senzaţia că privim un film de comedie prost. Boc a semnat Scrisoarea de intenţie (care nici nu a fost înscrisă pe agenda discuţiilor la vizita de acum) cu câteva ore înainte de a demisiona, aşa că rămâne bătută în cuie, cu tot noianul de privaţiuni care se abat în continuare asupra populaţiei. Gestul poate fi interpretat ca o ultimă "asumare" de către Boc a unui document contestat, aşa încât acesta să nu cadă în cârca lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Atunci? Dincolo de reiterarea constrângerilor bugetare, se pare că scopul vizitei lui Franks este să-l determine pe MRU să grăbească privatizarea către "investitori strategici" care-i sunt bine cunoscuţi ai ultimelor rămăşiţe din patrimoniul naţional: principalele complexuri şi resurse energetice (ceea ce va duce şi la escaladarea tarifelor), ca şi a rezervelor aurifere, cuprifere etc. Or, într-o perioadă de criză economică, doar cine vrea să iasă în pagubă sau are ştreangul de gât vinde. Altminteri, vorba marelui actor Constantin Tănase: "Am vândut/ am tot vândut/ şi pe dracu’ l-am vândut./ Dar cu asta ce-am făcut?!".