Arhiva
Editorial.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Şiretlicurile mersului cu liftul

Autor: ION CRISTOIU
14 noiembrie 2009
Liftul coboară greoi, clătinându-se din toate încheieturile. E singurul care merge din cele douăzeci instalate cândva, în vremuri mai însorite, de brava întreprindere Ascensorul. Celelalte stau la parter cu uşile larg deschise. Vizitatorii bolnavilor, în general, oameni care nu sunt de-ai casei, păşesc în cutia nichelată, plină de oglinzi, transpuşi de încântare şi apasă siguri de ei pe butoane. Zadarnic, liftul nici nu se clinteşte.

Singurul lift în funcţiune nu opreşte însă la toate etajele. Degeaba apeşi pe buton. Cutia magică trece prin faţa ta fără să oprească. Obişnuiţii spitalului au învăţat însă şiretlicurile mersului cu liftul. Ele sunt pur româneşti. Ca, de exemplu, următorul şiretlic: baţi uşor în uşă şi spui pe jumătate plângăreţ, pe jumătate ferm: tanti, liftul! Liftierele, femei şi ele, mame sau neveste, se înduioşează şi opresc. Un tânăr medic şi-a făcut rost de o trompetă. Zbieretele acesteia, repercutate de coloană, le sperie pe liftiere. Atât de tare încât nu-şi pot permite să nu oprească.

La etajele blagoslovite de umanismul liftierei dau buzna înăuntru batalioane înnebunite de aşteptare: ologi, ciungi, inşi bandajaţi la cap ca matrozii din filmele revoluţionare sovietice, femei în halate soioase, asistente delicioase, o bucătăreasă cu un cărucior de ciorbă, electricianul târând după el o scară, paralitici purtaţi în cărucioare. Liftiera umblă la butoane cu aerul înalt al unui operator NASA. Uşile se dau în lături, cu un bufnet de uşurare, la un etaj. Cetăţeanca pipăie zadarnic butoanele. Hardughia refuză să se pună în mişcare.

Cauza? Complicată. Mijlocul liftului trebuie lăsat liber. E un principiu de funcţionare rămas aşa chiar din construcţie. Umanitatea dinăuntru se lipeşte de pereţi. Un bărbat tânăr, purtând un buchet de garoafe în ţiplă, are chiar generozitatea de a renunţa. Liftul stă să plece. În acea clipă îşi face apariţia un mort. Adică nu, nu un mort, ci o brancardă pe care stă ţeapăn un mort. Liftiera face o criză:

- Nu mai vreau morţi, m-am săturat de ei până-n gât! De azi-dimineaţă am cărat patru.
Brancardierul se milogeşte.
Liftierei i se face milă:
- Ia şi tu liftul pentru mâncare!, îl sfătuieşte ea.

ANCHETĂ TV
Cu sprijinul guvernului, televiziunea Scai Unu a declanşat răsunătoarea campanie: Folosiţi prezervativul sau mijloacele contraceptive naturale?
Reportaje, transmisii în direct, anchete de stradă, dezbateri pro şi contra, ba chiar şi lecţii demonstrative despre cum să-ţi pui prezervativul sau să foloseşti mijloacele naturale. De un uriaş succes se bucură lecţiile demonstrative. Pentru a le face interesante, realizatorii s-au gândit să inventeze două personaje care fac pe dos decât ar trebui: un bărbat şi o femeie. Bărbatul, în interpretarea unui comic cu mare priză la public, îşi pune prezervativul invers, îl înţeapă înainte de a şi-l pune, îl umflă cu gura, ba chiar deseori îl mănâncă zicând că e gumă de mestecat. Femeia, în interpretarea unei actriţe specializate în tipe cu temperament, uită mereu zilele interzise, greşeşte la numărat şi, în consecinţă, la o săptămână o dată apare pe micul ecran văitându-se că a rămas iar gravidă.

Emisiunile demonstrative au adus postului Scai Unu ratinguri uriaşe, publicitate şi, evident, bani. Cel mai rău stă campania la anchete de stradă. Toţi cei opriţi şi întrebaţi de echipa postului au răspuns automat: Prezervativul!

Să mori, nu alta, de plictiseală! Disperaţi, realizatorii au trimis echipa într-un sat pierdut în creierii munţilor, alcătuit din cătune răsfirate pe mai multe culmi, ridicate toate, ca pereţii unui ceaun, în jurul Centrului, unde se pitesc Primăria, Poliţia, Biserica şi Bufetul.
S-a sperat că se vor găsi printre femeile satului gospodine la locul lor, rămase fete mari până în noaptea nunţii, şi adepte ale mijloacelor contraceptive naturale.

Pe drumul spre Centru, urcând din greu în înjurăturile operatorului, care trebuia să care camera, cablurile, reflectorul şi sacul cu merinde, şi ciripitul reporteriţei, veselă la gândul că va bea o cană cu lapte de iapă şi, după cum îi spusese la plecare prezicătoarea, avea să-i crească sânii de parcă ar fi fost siliconaţi, echipa o întâlni pe baba Safta Săftoiu.

Bătrâna se ducea, aproape rostogolindu-se pe drumul povârnit, la Primărie, după o autorizaţie că porcul ei nu e monument al naturii şi, în consecinţă, putea să-l taie de Crăciun.

Safta Săftoiu locuia în cătunul La lupi, într-o căsuţă amărâtă, dărâmată de trecerea vremii, dar pe care se încăpăţâna să n-o vândă Muzeului Satului de la Bucureşti, de teamă să nu fie trasă pe sfoară. N-avea televizor. Avea, în schimb, un radio vechi, la care umblase, pentru a-l repara, nepotul, Constantin, venit în vacanţa de vară în sat, împreună cu nişte prieteni din Zimbabwe. Nu ştiu cum se făcuse, dar, meşterind sârmele din cutie, blestematul de nepot le lipise invers.

Astfel că aparatul transmitea emisiunile de dinainte de război, când Radio România Actualităţi se intitula Radio România. Păşind mărunt pe povârniş, pentru că uitase să-şi ia de acasă bastonul, Safta Săftoiu vorbea de una singură, speriată de moarte. Azi-noapte auzise la radio, în direct, pe legionarii asasini ai primului-ministru Armand Călinescu, moment urmat de un comunicat tăios al Guvernului prin care se anunţase represalii masive în toată ţara.

Îndreptându-se spre Centru ca să ia nenorocita de autorizaţie, Safta Săftoiu se întreba ce o să se întâmple acum, când ţara nu mai avea prim-ministru. Reporteriţa i se proţăpi în faţă, îi vârî microfonul sub bărbie şi o somă scurt:
- Folosiţi prezervativul sau mijloacele contraceptive naturale?

Safta Săftoiu se opri, îşi potrivi basmaua, ca nu cumva să apară la televizor zăludă, şi dădu un răspuns clar, cu pauzele de rigoare între propoziţii şi marcarea literei mari: Majestatea Sa, Regele Carol al
II-lea, trebuie să numească de urgenţă un alt premier. Altfel, criza politică se poate adânci într-un chip primejdios pentru ţară. Vinovaţii trebuie să suporte rigorile legii. Anchetarea şi judecarea lor trebuie să se facă însă cu respectarea Constituţiei. Trăiască Legiunea şi Căpitanul!
Taguri asociate:     editorial
Comentarii
Şiretlicurile mersului cu liftul
110 comentarii
margareta
care frustrare,bei ?
cat despre dictatura,te las sa mai dezbati problema si cu maria.sper sa va decideti,ca doi oameni cu ceva cultura,cu cine seamana de fapt base : stalin,hitler,carol II sau ceausescu ? cati oameni a omorat ? cate ziare a inchis ? cati 'frati romani' au fost condamnati pentru ca l-au injurat si mai ales ce institutii ale statului sau partide politice au fost ... Citeşte întreg comentariul
15/11/2009 18:35:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
stefy
pun si eu o intrebare, daca tara este in criza politica, daca institutiile statului sunt mai mult sau mai putin nefunctionale, daca mai traim si o criza economica, agravata de criza politica si de blocajul institutional, cine trebuie sa raspunda, nu primul om in stat? nu s-a declarat domnia-sa presedinte-jucator si ca presedinte jucator nu s-a implicat in activitatea executivului, a ... Citeşte întreg comentariul
15/11/2009 18:28:22 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Sadicu
E , se constata oarece miscare:
-Antonescu il critică pe Geoană, subit si agresiv, e interesantă brusca schimbare de atitudine a unuia din membri fondatori ai ,,coaliției Grivco,,
-Geoană strigă peste tot ,,lupu`,, cum ca ar vrea o confruntare cu Băsescu, dar când acesta a zis ,,da,, el a zis- nu;
-Băsescu si Antonescu s-au ,,confruntat,, in direct – o intâlnire nici prea ... Citeşte întreg comentariul
15/11/2009 18:14:34 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Legionarul SSS
NOI NU AVEM TREABA CU....LIFTUL MAESTRE ! NOI SUNTEM PE CAI MEREU SI PERPEDIS .... IN PLUS FUNCTIONAM NONSTOP LA STRAJA ! AM CHEMAT SI SOIMII SI STRAJERII! ALTCEVA ? MAI AVFETI VREO DORINTA ?!.... DACA NU ! ? RAMANEM IN GARZI....
15/11/2009 15:44:03 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Legionarul SSS
P.R.E.Z.E.N.T. MAESTRE!....
T.R.A.I.A.S.C.A. L.E.G.I.U.N.E.A. S.I. C.A.P.I.T.A.N.U.L.! SFANTA TINERETE LEGIONARA CU PIEPT CALIT DE FIER SI SUFLETUL DE CRIN....
IURES NEINFRICAT DE PRIMAVARA CU FRUNTEA CA UN IEZER CARPATIN!....
15/11/2009 15:39:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul