Slăbiciunile zonei euro și miopia politicienilor

Când vor să se arate ,,europeni”, politicienii din România pledează pentru intrarea rapidă în zona euro. Fostul președinte Băsescu este doar un exemplu, dar opinii care susțin că sunt îndeplinite criteriile Maastricht și deci, automat, suntem calificați pentru euro nu sunt puține. În Polonia, Cehia, Ungaria, conducerile politice sunt rezervate în angajamentele pentru aderarea la zona euro, deși starea de ansamblu a economiilor acestor țări le-ar recomanda să adopte moneda euro înaintea României.

Credem că lipsa de cunoștințe în domeniu îi face mai optimiști pe politicienii noștri. Există și varianta mai subtilă a pasării către instituțiile europene a răspunderii pentru conducerea economiei și ,,eliberării” de povara unor eventuale eșecuri în plan intern.

Pentru a limpezi starea de așteptare a populației interesate de subiect și a bloca manevre manipulatorii în spațiul public, specialiști cu autoritate explică posibilitatea reală a României de intrare în eurogrup. Simona Moagăr Poladian, directoarea Institutului de Economie Mondială din cadrul Academiei Române, a prezentat pe larg în Jurnalul Național, în luna aprilie 2017, condiționalitățile și mecanismul de aderare. Cercetătoarea indică anii 2022-2023 ca date posibile, dar perioada de doi ani obligatorie de funcționare în regim de curs fix impune sacrificii asumate de populație.

Lucian Croitoru reia tema și publică pe platforma ,,Opinii BNR” articolul ,,Slăbiciunile din fundația zonei euro și ce ar trebui să facă România”. Autorul apreciază că ,,zona euro nu dispune de o fundație democratică deoarece nu dispune de o uniune politică (...), are o fundație economică precară și o suprastructură instituțională proiectată să suplinească lipsa uniunii politice și să compenseze, atât cât se poate, slăbiciunile din fundația economică”. Analiza specialistului BNR ajunge la aceeași concluzie cu Poladian: aderarea este posibilă doar după ce în plan intern nivelul de PIB pe locuitor va fi apropiat de media din zona euro și există angajamente față de salarii și inflație similare celor existente în cele mai competitive economii din zona euro, demonstrate pe o perioadă mai extinsă.

Pentru politicienii care se pronunță asupra acestui subiect, cele două opinii citate devin lectură obligatorie.