Societatea civilă, sub acoperire

"După muncă vine insă şi răsplata. Ea aduce beneficii, dar cere şi un sacrificiu mic de tot: numirea intr-o funcţie oficializează relaţia «independentului» cu instituţia de care depind ambiţiile lui. Sigur, e o problemă de moment. Nu pot să-mi inchipui, de pildă, că domnul Avramescu nu se va mai exprima «echidistant» cu privire la scena noastră politică. Sau că nu va face un adevărat scandal la TVR ori de căte ori interesele preşedintelui o vor cere."

A stărnit valuri in ultimele zile propunerea poliţiei de a supraveghea şoferii pe ascuns, din tufişuri sau cu agenţi in civil care se prefac a savura ingheţata in vreme ce filmează neregulile din trafic. Orice suflet de şofer adevărat s-a simţit revoltat: cum să te laşi amendat de doi indrăgostiţi care se sărută pe o bancă?

Şi totuşi, in viaţa publică, deghizările de acest fel au căpătat deja tradiţie. Partidele, demnitarii, funcţionarii şi instituţiile se află de ani buni sub atenta supraveghere a unor oameni care afirmă că reprezintă interesul public, in vreme ce apără vărtos o tabără sau alta de pe scena politică. Mă refer, evident, la ceea ce numim cu emfază nejustificată "societatea civilă". Şi nu o fac pentru prima oară.

"Echidistanţa" a devenit una din cele mai rentabile afaceri. Ea aduce şi bani şi funcţii şi poziţii publice de invidiat. A devenit de-a dreptul interesant să studiezi dinamica acestui fenomen. Care din laturile lui perverse e mai dezvoltată? Apetitul potentaţilor de a cumpăra suflete, idei şi condeie? Sau dorinţa liderilor civici de a se vinde căt mai repede şi căt mai profitabil?

Iată, domnul Cătălin Avramescu a devenit reprezentantul preşedintelui in Consiliul de Administraţie al TVR. In ultimii ani, domnia sa a fost chemat să se exprime in probleme politice ca voce independentă. De regulă, intr-o dezbatere venea cineva de la putere, cineva din opoziţie şi domnul Avramescu, independent. Repejor descopereai că independentul e indrăgostit cu patimă de ideile de la Cotroceni, oricare ar fi fost ele. Alteori aveam parte de o dezbatere civică, doar intre "independenţi" sadea. Pe de o parte, domnul Avramescu, pe de alta, cineva indrăgostit de guvern.

După muncă vine insă şi răsplata. Ea aduce beneficii, dar cere şi un sacrificiu mic de tot: numirea intr-o funcţie oficializează relaţia "independentului" cu instituţia de care depind ambiţiile lui. Sigur, e o problemă de moment. Nu pot să-mi inchipui, de pildă, că domnul Avramescu nu se va mai exprima "echidistant" cu privire la scena noastră politică. Sau că nu va face un adevărat scandal la TVR ori de căte ori interesele preşedintelui o vor cere. Pentru că, dacă eşti născut "independent", mori "independent", indiferent de numărul şi calitatea intereselor politice pe care le reprezinţi de-a lungul carierei civice.

Să fim realişti. Nimeni nu-i cere preşedintelui să numească in CA al TVR inamici personali sau oameni in care nu are nici o incredere. Dar poziţia cu pricina cere o anumită experienţa in analiza unor bugete, in probleme de marketing media, de branding şi rebranding, o minimă experienţă in materie de programe.

Cum va păzi acolo domnul Avramescu interesul public dacă nu pricepe nimic din hărtiile care ii vor trece pe sub nas? Cum va ieşi TVR din starea actuală de cvasifaliment? Simplu: in nici un fel. Sau prin creşterea taxei publice pentru televiziunea publică. Domnul Avramescu va păzi acolo numai interesele personale ale domnului Băsescu, eventual, sfătuindu-se cu alţi "independenţi", cum ar fi Rodica Culcer.

Acest caz e numai cel mai recent şi nu va fi ultimul. Preşedintele şi-a dorit ambasadori personali, are sociologi personali cu institutele de sondare aferente. Recent la Neptun, in vila lui Ceauşescu s-au adunat şi intelectualii lui personali. "Unii intelectuali" se vor fi simţit trădaţi. Sorin Ioniţă, de exemplu. El de ce nu a fost chemat?

Traian Băsescu inventează comisii ca să pună in fruntea lor cercetători cu concluzii la Parchet, procurori personali şi justiţie privată. Iar toată iritarea care ţine in loc Romănia de doi ani este legată de acelaşi subiect: preşedintele nu a ajuns incă să aibă şi un guvern personal.

Sigur, băsescianismul nu e un delict de opinie. Dar poate fi unul de competenţă. In lumea visată de preşedinte, şefii asociaţiilor de proprietari din blocuri, de exemplu, ar trebui să fie adoratorii ideilor băse-ciuce. Chiar dacă apa caldă nu mai curge, iar liftul stă săptămăni in şir intre etaje.