Somnul naţiunii naşte visuri prezidenţiale

Prezenţa liberalului Cătălin Predoiu în cabinetul Boc schimbă natura actualului executiv. Dintr-un guvern de mare coaliţie (adică unul format de principalul partid al dreptei împreună cu principalul partid al stângii) acesta devine un guvern de uniune... prezidenţială (adică unul reunind toate forţele politice principale ale ţării prin reprezentanţii lor dispuşi să sprijine agenda adoptată de şeful statului).

În ce constă agenda preşedintelui-jucător? Oficial ea cuprinde trei puncte: combaterea corupţiei, condamnarea comunismului şi lustrarea colaboratorilor fostei poliţii politice. În realitate, lupta împotriva corupţiei a fost diversiunea care a permis impunitatea corupţilor şi transformarea foştilor milionari ai tranziţiei în miliardari ai post-tranziţiei; condamnarea comunismului a fost acoperirea pentru promovarea autoritarismului populist; deconspirarea şi epurarea securiştilor, legenda în umbra căreia a avansat statul poliţienesc cu telejustiţia, violarea intimităţii şi hărţuirea adversarilor politici.   

Este această agendă conformă interesului naţional? Categoric nu! Atacurile împotriva ordinii constituţionale, impunerea unui sistem electoral care a mărit puterea oligarhilor locali, a inhibat gândirea critică a electoratului, a facilitat fragmentarea politică a ţării şi a redus legitimitatea democratică a legislativului, dezbinarea societăţii şi subminarea partidelor politice, contaminarea dezbaterii publice cu virusul populismului, au făcut ca bilanţul prezidenţial să fie înfricoşător: decredibilizarea instituţiilor statului şi în special a Parlamentului; compromiterea elitelor politice şi adâncirea divorţului dintre popor şi conducători; pulverizarea puterii politico-economice naţionale împreună cu reconcentrarea ei monopolistă la nivelul unor oligarhii locale; dezangajarea civică şi ruperea societăţii de decizia politică; naşterea unei adevărate anarhii neofeudale atât în stat, cât şi în partide; politizarea justiţiei; subordonarea economică a presei şi anihilarea organizaţiilor societăţii civile prin transformarea lor în agent electoral deghizat. Aşa se face că naţiunea română devine nominală – divizată în plan real şi inertă în plan ideal. Fuga capitalurilor bolnave care i-au creat iluzia creşterii – sub presiunea sau cu scuza crizei financiar-economice globale, precum şi revenirea forţei de muncă care, transferând acasă plus-valoarea creată în străinătate, i-a permis păstrarea macro-echilibrelor economice, îi vor da o lovitură posibil fatală. Aliaţii din NATO şi UE nu au de ce se mai teme. Naţiunea română nu va mai conta în cursa pentru influenţă şi în balanţa de putere din spaţiul euro-atlantic.

Protagoniştii actualei formule guvernamentale au fost conducătorii locali, pentru care accesul la resursele bugetare de stat era prioritar, şi tehnocraţii din structurile de partid centrale, pentru care ideologia nu contează, iar opoziţia nu face parte din raţiunea politică. Cei dintâi cred că guvernând îndiguiesc autoritarismul centralist al Cezarului de la Cotroceni. Cei din urmă speră că abilităţile lor singure vor salva naţiunea de la decădere. Din păcate, istoria riscă să se repete; desigur, în condiţii şi cu personalităţi schimbate. Ultimul guvern al falimentarei Republici de la Weimar care a încercat să oprească accesul nazismului la putere s-a numit "Guvernul baronilor". În frunte cu omul de paie al dreptei conservatoare, von Papen, el nu a făcut decât să deschidă poarta dictaturii hitleriste. Tot pe atunci în România, un număr de tineri tehnocraţi ţărănişti nerăbdători, sătui de pertractările lui Maniu şi ale altor lideri "bătrâni" prin protecţia cărora ajunseseră în elita partidului, au decis să i se alăture lui Carol al II-lea şi dictaturii acestuia. Cei mai mulţi au murit de gloanţe legionare sau de închisori comuniste.

Preşedintele Băsescu a declarat că formarea Guvernului Boc i-a împlinit un vis. Oamenii de bună-credinţă care îl compun ar trebui să fie terifiaţi de ideea că ei dau fiinţă viselor prezidenţiale. Asemenea vise sunt posibile, însă numai întrucât naţiunea doarme. Cine o va trezi? Doar cei care nu (mai) pot fi nici şantajaţi nici seduşi de şeful statului. Aceştia pot transforma visul preşedintelui în coşmar. Altminteri, visul Lui va deveni coşmarul nostru.