Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Tatăl meu zideşte case, cocoţat pe schele/El cu fruntea lui ajunge până sus, la stele/ Tatăl meu coboară-n mină, ca să smulgă fierul/ Dar pe seară, mult îi place să privească cerul/ Tatăl meu dă ţării pâine, e pe câmpuri vara/ Are mari oştiri de grâne, cât se-ntinde ţara/ Tata străjuie-n uzină marile cuptoare/Fierbe-n vatră cu oţelul, bulgării de soare/ Tata ne deschide-n şcoală, cel dintâi, caietul/El ne învaţă socotitul, dar şi alfabetul/ Alb halat îmbracă tata în spital când vine/ Spune-i numai ce te doare, el te face bine”. Iată cum în România, la două decenii de la abandonarea declarativă a comunismului, copiii din clasele primare sunt „hrăniţi” tot cu poezie prolecultistă, cum e cea de mai sus a Veronicăi Porumbacu. Dar asta li se întâmplă copiilor mici, pentru că cei mari, au probleme mari. |n clasa a IV – a, la Educaţie Civică, când se ajunge să se vorbească de Constituţia în curs de revizuire li se prezintă elevilor exact paragrafele care le arată că trăiesc într-un stat naţional - socialist: „România este stat naţional (...) social (...) are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetăţenilor săi”. După care copiii sunt „bombardaţi” cu întrebări „de sinteză”: „Consideri că dragostea de ţară este o îndatorire a oricărui cetăţean român? Motivează.” sau „Crezi că poţi să serveşti ţara prin orice profesie? Dă exemple”. {i indiferent cum răspund mai sunt îndoctrinaţi o tură: „Statul asigură securitatea personală a cetăţenilor, siguranţa publică, protecţia socială a oamenilor, apărarea ţării, înfăptuirea dreptăţii şi sprijină economia ţării”.
Din câte se observă după 7 ani de educaţie bună primită în familie, vine statul şi instituţionalizează relaţia părinte – copil, sugerând că individul nu trebuie să se apere, să economisească, să fie cinstit, pentru că de asta se ocupă statul. {i cine dă bani statului ca să strice ce au primit bun de acasă copiii? Păi cum cine, aceia care achită impozite, fiindcă e o iluzie să credem că învăţământul ar fi gratuit. Cu alte cuvinte, statul îţi educă copilul, pe banii tăi, aşa cum vrea el!
Cel mai nociv lucru – de care nu se vorbeşte mai deloc - este însă programa şcolară unică, impusă atât instituţiilor de învăţământ public, cât şi celor private. Aşa sunt păstraţi în cărţile de limba română scriitori cu orientare nazistă precum Octavian Goga. Dar chiar şi peste acest lucru se poate trece cu condiţia să existe mai multe programe şcolare, în aşa fel încât părintele să poată să aleagă o instituţie de învăţământ pentru copilul său. Asta pentru că nişte copii pot fi la fel de bine educaţi pornind de la alte premise. Scopul e la limba română, de exemplu, să înveţe să se exprime, nu să fie spălaţi pe creier cu poezie patriotică.
Ca să rezum, când testezi nişte aptitudini la cineva, respectiva persoană trebuie să le demonstreze indiferent de programă ori dacă a studiat la o şcoală publică, privată sau dacă a primit educaţie la domiciliu (home schooling). Este inadmisibil să se discute de competitivitate şi productivitate în toate domeniile, mai puţin în învăţământ, unde „consumatorii” nu au libertatea de a alege şi vine o agenţie de stat să decidă programa (arbitrar, dar cu argumente „ştiinţifice”).
Concluzia o trage un studiu OECD: risipa în învăţământ e atât de mare încât dacă s-ar reduce cheltuielile cu educaţia cu 30%, şcolile ar putea obţine aceleaşi rezultate, cu condiţia îmbunătăţirii tehnicilor de predare, dar şi a instituirii unui management mai eficient al instituţiilor de învăţământ.
