SRI, mândria ţării

În sfârşit am identificat un domeniu în care România dă clasă marilor democraţii occidentale, umilind până şi Statele Unite. În materie de agenţi secreţi, nici măcar americanii nu pot ţine pasul cu noi! La suta de mii de locuitori, SRI are de vreo şase ori mai multe "cadre" decât îşi permite FBI-ul. Şi de 10 ori mai mulţi angajaţi decât omologii britanici de la MI5.

Această dezvăluire uluitoare, lansată recent de cotidianul italian La Repubblica, nu a fost dezminţită de oficialităţile de la Bucureşti. Am primit, însă, o informaţie şi mai şocantă: nimeni nu poate preciza exact câţi oameni lucrează azi în serviciile secrete româneşti!

Consilierul prezidenţial Iulian Fota a explicat că asemenea date sunt clasificate, din motive de siguranţă naţională. Americanii, mai fraieri, nu se tem că Ben Laden sau Ahmadinejad studiază febril organigramele FBI sau CIA, accesibile oricui pe internet. La noi, chiar şi o vagă estimare numerică a resurselor umane este considerată primejdioasă!

Cât despre structura serviciilor secrete româneşti, aflăm cu stupoare că ea este complet necunoscută chiar şi comisiilor parlamentare însărcinate să le controleze. Bugetele (tot mai generoase) alocate acestor instituţii speciale sunt votate doar pe "încredere". Aleşii noştri habar n-au pe ce se vor duce banii. După cum nu au vreo posibilitate să verifice dacă vechii securişti au fost cu adevărat epuraţi din sistem. Poate că oamenii s-au schimbat, dar măcar două metehne persistă: lipsa oricărui control democratic real şi supradimensionarea.

Mai îngrijorătoare decât comparaţiile cu marile agenţii de informaţii din Occident este raportarea la propriul nostru trecut. Poliţia politică a lui Ceauşescu avea, se pare, mai puţini lucrători decât activează în cele şapte servicii secrete ale României de azi. Cu ce se ocupă toţi aceşti oameni? Sau, ca într-un banc celebru, sunt atât de adânc conspiraţi, încât nici ei nu ştiu care le e obiectul muncii?

Trebuie să fie, totuşi, extrem de utili de vreme ce, nici măcar acum, când criza îi seceră nemilos pe bugetari, nimeni nu a îndrăznit să pomenească de vreo restructurare în acest sector. Băieţii cu ochi albaştri nu riscă nici şomajul, nici diminuări salariale. Guvernul care este gata să disponibilizeze dintr-un foc 15.000 de profesori nu vede nici un motiv să micşoreze puţin schema sau lefurile din comunitatea de informaţii.

Aici nu se va simţi austeritatea. Drepturile câştigate nu sunt puse în discuţie. Magistraţii sunt ameninţaţi cu recalcularea pensiei, chiar retroactiv. Principiul contributivităţii nu mai este, însă, invocat atunci când vine vorba de serviciile speciale. De privilegiile acestora nu se atinge nimeni. Decât, poate, pentru a le spori. Recunoştiinţă pentruserviciile aduse, în aşteptarea celor viitoare...