Stânga europeană şi stângăciile româneşti

La alegerile regionale din Franţa, alianţa stângii condusă de socialişti a reuşit o victorie aproape totală: 54% din voturile exprimate şi victorii în 21 din cele 22 de regiuni metropolitane. (Conservatorii lui Sarkozy au reuşit să-şi menţină influenţa doar în Alsacia dar au mai câştigat în Reunion şi Guyana -, încă un exemplu că preşedinţii în exerciţiu sunt mai bine văzuţi de la mare depărtare).

Acest rezultat e mai important decât pare. În spaţiul francez, experţii vorbesc despre o concretizare a sondajelor care arătau scăderea continuă a popularităţii actualei administraţii şi despre un jalon relevant pe drumul spre alegerile prezidenţiale din 2012. Dar şi în plan european avem de a face cu prima victorie a stângii după o perioadă în care tendinţele de dreapta păreau dominante pentru multă vreme.

Dincolo de realităţile franceze, care presupun o analiză mai detaliată, eu cred că avem de-a face şi cu un efect al evoluţiilor crizei economice. Într-o primă etapă, mai peste tot accentul a fost pus pe redresare economică, pe revenirea la un set pozitiv de cifre în zona indicatorilor economici. Treptat, însă, criza şi-a amplificat şi solidificat efectele sociale şi psihosociale.

Şomajul, prăbuşirea creditării, perspectiva pierderii locuinţei şi sentimentul general de nesiguranţă şi nelinişte au început să pună în discuţie însuşi modul în care e structurată economia şi în care funcţionează pârghiile aparatului statal. Iată de ce oferta stângii a început să fie privită din ce în ce mai atent iar acest fenomen va depăşi, fără îndoială, graniţele hexagonului.

Efectele sociale despre care vorbesc sunt de actualitate, evident, şi în România. Şi la noi, poate mai mult ca oriunde în Europa, e de discutat chiar sistemul însuşi, maşinăria care reuşeşte să facă patruzeci de kilometri de autostradă în cinci ani şi să golească spitalele de doctori, totul cu preţul, paradoxal, al unei datorii publice uriaşe.

Aparent, discursul actualei puteri merge chiar în această direcţie, a "modernizării" şi "reformării" generale. Dar ceea ce se petrece, de fapt, e o amplificare a neliniştii şi a neîncrederii. Schimbările propuse creează convulsii şi oamenii au ajuns chiar în situaţia în care nu ştiu care e salariul pentru care lucrează sau pensia la care s-ar putea aştepta la o vârstă despre care nu ştiu, de asemenea, nimic. În absenţa oricărui proiect, asistăm la mimarea acţiunii politice. Şi, poate, mai grav, la o încercare fără precedent de a omorî din faşă orice alternativă. Francezii au avut de ales între stânga şi dreapta.

Sistemul băsescian încearcă să confişte şi acest drept şi să transforme votul într-un soi de tenis la perete. Ideologia dominantă astăzi în România nu e "dreapta", ci cameleonismul, adaptarea parşivă, oportunismul teoretizat doct şi cinic.

Ne conduce o dreaptă ajunsă la putere acum şase ani ca membră a Internaţionalei socialiste. Această dreaptă îşi pregăteşte o stângă pe măsură: UNPR-ul creat de băsescieni aşa cum marile firme de răcoritoare, de pildă, creează produse aparent diferite care să te menţină client-prizonier al brandului respectiv (partide light, partide zero, partide cu miros de căpşuni, părţi de ediţie specială de Crăciun etc.).

În felul ăsta, oricum ai vota, tot Băsescu iese învingător. Un om rău îmi atrăgea atenţia că iniţialele noii întreprinderi politice sunt identice cu cele ale Uniunii naţionale a patronatului român, ceea ce e inovator în zona stângii. Nu iau în seamă astfel de răutăţi pentru că mie îmi atrage atenţia cel mai important punct din programul noii formaţiuni, de fapt singurul care aduce cu adevărat ceva nou: dacă interesele ţării o impun, uneperiştii sunt gata să renunţe la obiectivele lor programatice.

Altfel spus, formaţiunea e gata să intre în orice formulă de guvernare şi nu vrea să jeneze pe nimeni cu obiective sau idei incompatibile. Era mai simplu dacă tot programul se reducea la un singur punct:
"Promitem că vedem noi ce-o să facem!"

Dar revenirea la politici sociale reale şi lupta cu neliniştile crescânde ale oamenilor presupun o ofertă adevărată a unei stângi adevărate. Nimeni nu luptă cu criza prin partide sau sisteme de butaforie. Aceasta e, de altfel, marea provocare aflată în faţa PSD, care nu-şi poate propune să schimbe "băsescianismul" într-o practică politică cu faţă umană. N-ar avea sens.
Trebuie aşezată în locul lui o ofertă credibilă.