Sub un soare necruţător

Nu l-a văzut, i-a simţit doar căldura şi şi-a închipuit cum strălucesc în lumină sa săbiile de bronz şi ornamentele de pe scuturile mândrilor războinici. Era Homer, un aed orb din Ionia, care a făcut să ajungă până la noi povestea războiului Troiei, în 24 de cânturi care cuprind nu mai puţin de 15.337 de hexametri dacti­lici. El descrie un război sângeros, dar fermecător, în care eroii se opresc din luptă pentru a ne vorbi despre familiile lor.

În epopeea sa, zeii se amestecă printre muritori, îi trag de păr sau îi ascund în nori de praf pentru a-i scăpa de pericole. Suntem martorii unor scene greu de uitat, de un realism brutal, de exemplu moartea lui Phereclus, străpuns de o lance care îi rupe băşica udului. Prima lectură a Iliadei, în monumentala versiune a lui George Murnu, pe când eram elev de şcoală primară, rămâne una dintre cele mai importante experienţe culturale avute vreodată.

Aşa că, sincer iubitor al poemului, faptul că au apărut într-o singură săptămână nu mai puţin de patru noi traduceri ale Iliadei nu m-a mirat prea mult. Ce mi-a stârnit interesul a fost o discrepanţă, trei variante aparţin unor distinşi clasicişti, a căror nobilă îndeletnicire este să apropie un public larg de capodoperele clasice. Tomurile oferite sunt respectiv de 608, 512 şi 466 de pagini, cifre apropiate de cele cunoscute în activitatea editorială.

Până aici, toate bune şi frumoase, dar cea de a patra carte, semnată de poeta Alice Oswald şi intitulată „Memorial”, are cu totul şi cu totul numai 84 de pagini. La prima vedere pare cam puţin pentru un poem ale cărui dimensiuni au dat naştere adjectivului „homeric”. Cu atât mai mare şi mai plăcută surpriza pe care ne-o rezervă lectura unui text care nu ne povesteşte ce s-a întâmplat, ci încearcă (şi reuşeşte) să ne introducă în atmosfera epopeei.

Unele momente emoţionante sunt trecute cu vederea sau tratate aluziv. E vorba despre Ahile acoperindu-şi faţa atunci când află de moartea lui Patrocle sau despre Andromaca pregătind baia lui Hector fără să ştie că acesta a murit. Nimic nu reuşeşte însă să ştirbească efectul de şoc, violenţa limbajului poetei. Un luptător îşi pierde viaţa într-o clipă, „iute, ca o uşă de lift care se închide”. Diomede îşi ucide în grabă adversarii, „ca un măcelar grăbit de muşteriii săi”, în timp ce un alt soldat înfruntă duşmanii în armuri „de parcă ar deschide cutii de conserve”.

Brutalitate condensată, stilizarea violenţei, eroism şi laşitate, oameni şi zei, Alice Oswald ne oferă un nou mod de a înţelege un poem care nu încetează să ne impresioneze, să ne şocheze chiar, după aproape trei milenii. Sau, dacă e să-l credem pe Dan Simmons, un foarte cunoscut şi premiat autor de SF, originalul volum „Memorial” va putea juca rolul  de ghid pentru cei care au curajul să pătrundă în labirintul romanelor sale: „Ilium” şi „Olympos”.

Întrebuinţarea cuvântului „labirint” mi se pare justificată. Prin­tre personaje se numără eroii greci, aheii, printre care Ahile, Odiseu, Agamemnon, Me­nelaus, Diomede, Patrocle şi Nestor. Alături de ei, troienii, apărătorii cetăţii Ilium, Hector, Priam, Paris, Enea, Andromaca, Hecuba, Elena şi Casandra. Zeii se află în Olimp, de la Zeus la Hefestos, de la Hera la Afro­dita, de la Ares la Apollo.

Sunt prezenţi câţiva oameni „de stil vechi”, Ada, Harman, Daeman şi Savi, ca şi inevitabilii roboţi, numiţi Moravecs. Doi dintre ei sunt cu totul ieşiţi din comun, Mahnmut, pilot de submarin şi rafinat cunoscător al sonetelor marelui Will şi Orphu, un fel de crab blindat lung de 6 metri şi pasionat iubitor al lui Proust.

Merită pomeniţi nişte mici omuleţi verzi (LGM !), câteva personaje din „Furtuna” lui Shakespeare: Prospero, Caliban, Ariel, altele şi mai exotice precum Sycorax şi Setebos şi un soi de servitori şi paznici mecanici, misterioşii „voynix”. Nu, nu este ce credeţi, se face aluzie la obscurul manuscris Voynich şi nu la cuvântul binecunoscut.

Dacă mai adăugăm detaliul că rolul de povestitor este jucat în cele două romane de către un savant mort (sau nu) de multă vreme, profesorul de literatură clasică Thomas Hockenberry, Ph.D. şi de câţiva colegi ai săi, veţi fi de acord că era neapărat nevoie de un ghid. Poate şi de o hartă şi o busolă.