Toc înalt, pietriş şi anestezie pentru cenzură!

Genialitatea lui Gheorghe Dinică se îmbrăca uneori cu o anume izola­re în lumea lui boemă în care scă­pă­rau ca nişte fulgere deştepte vorbele lui de duh. Cine avea ocazia să se afle în preajma fraţilor siamezi ai genialităţii teatrale Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache, aşezaţi la o masă de cârciumă cu lăutari, avea ce povesti toată viaţa. Dar aparenta distanţare a maestrului Dinică era doar coaja sfărâmicioasă sub care se afla o inimă de aur.

În recentele seriale de televiziune în care Gheor­ghe Dinică strălucea în fruntea dis­tri­­buţiei, actorii mai tineri se strân­geau precum fluturii la lumină pentru a asculta povestirile maestrului Dinică. Uluitoare este şi istorisirea unui alt maestru al scenei – Florin Zam­firescu. Se filmau scene după scene ajungându-se la 18 ore de mun­că pe platourile de filmare. Po­vestea maestrul Florin Zamfirescu că de câteva ori a simţit că nu-l mai ţin picioarele şi s-a culcat pe podea să fure câteva minute de somn. Vă daţi seama ce frânt de oboseală era încât a simţit nevoia să se aşeze pe duşumeaua platoului de filmare. Într-adevăr, a aţipit 15-20 de minute, dar când s-a trezit a simţit că nu mai stătea cu capul pe lemnul tare al podelei. Tâmpla îi era pe ceva moale şi plăcut.

Mare surpriză a avut Florin Zamfirescu când s-a trezit că dormise cu capul în poala lui Gheorghe Dinică. Văzându-l ce somn chinuit de navetist avea Florin Zamfirescu, maestrul Dinică, cu discreţia care l-a caracterizat toată viaţa, s-a strecurat alături de Zamfirescu şi i-a aşezat blând capul pe genunchii lui aşa cum mama ocroteşte somnul odorului ei. O superbă prietenie i-a legat de zeci de ani pe maeştrii revistei, Stela Popescu şi Arşinel. Simbioza dintre sufletele lor a avut de luptat şi cu vremuri apăsătoare. Cupletele lui Stela şi Arşinel scrise de soţul Stelei, Mihai Maximilian, conţineau multe pişcături politice la adresa stupidităţilor regimului comunist.

Dar vara la Grădina Boema se făcea coadă la casa de bilete de cu noaptea. Pentru că revista era o supapă a nemulţumi­rilor românilor faţă de privaţiunile impuse de regimul ceauşist. Dar replicile curajoase nu treceau uşor de satârul cenzurii. La avanpremieră în Grădina Boema se aflau activişti încruntaţi gata să foarfece orice cuplet decoltat politic. Atunci, Stela şi Arşinel au pus la cale o stratagemă deşteaptă de anesteziere a ac­ti­viş­tilor ceauşişti. Când se apropia câte o replică acidă porneau spre oame­nii cenzurii nişte fete superbe aducându-le cafea. În Grădina Boema pe jos era pietriş, iar tocurile de 12 cm ale pantofilor frumoaselor scrâşneau şi făceau larmă prin aleea cu pietriş. Aşa că nu se mai auzeau replicile şficuitoare la adresa socie­tă­ţii socialiste multilateral dezvoltate, iar activiştii cu cenzura erau mai atenţi la siluetele de viespe ale frumoaselor cu ceaşca de cafea.