Toţi pierd şi toţi câştigă

În toate epocile, decadenţa a avut marcajul prosperităţii, iar veacul al XX-lea nu face excepţie. Vea­cul nostru nu face decât să confirme acest adevăr, atât de evident, încât aduce a paradox şi e tratat ca atare. E oare de bine că orice nătărău poate să-şi publice, de la o zi la alta, într-o carte care im­pu­ne prin dimensiuni şi eleganţă, emanaţia îngustă a minţii sale? Pentru ins, e de bine, dar pentru carte, nu.

La începuturile tiparului mo­dern, construcţia unei cărţi cerea mult discernământ, multă muncă şi multă cheltuială. Nimănui nu-i convenea, nici scriitorului, nici editorului şi nici tipografului să an­gajeze tipărirea şi distribuirea unei cărţi fără un potenţial sigur de cititori. Mai bine zis, fără acei cititori calificaţi, prin cultură şi punct de vedere, şi răsăriţi dintr-o masă po­sibilă, dar neinteresantă, dintr-o mul­ţime posibilă, dar care nu pu­tea influenţa drumul cărţii în direcţia calităţilor ei. O scriere a lui Kant sau Flaubert putea să ajungă şi în mâinile unui târgoveţ mai spă­lat, însă nu aici se decidea soarta ei.

Astăzi, oricât de scumpă ar fi o carte la  vânzare, ea e în esenţă la fel de ieftină la producător ca orice obiect industrial de serie. Cu me­di­camentele, lucrurile stau cam la fel: se produc ieftin cu tona şi se vând scump cu miligramul. Discernământul cultural şi artistic nu mai contează, tot ce contează e discernământul comercial. Iar în avalanşa de cărţi tipărite pe banii autorilor, din vanitate sau din prostie, nici măcar acesta. S-ar putea obiecta că a crescut şi numărul cărţilor de calitate – ceea ce e adevărat – şi că e în grija cititorului să le selecteze şi să le aibă – ceea ce e fals.

Cititorii scrierilor cu mare încărcătură spirituală şi cu un stil foarte elaborat sunt puţini, sunt împrăştiaţi pe toată planeta şi n-au mijloacele să ajungă, pe drumul cel mai scurt, la cărţile condiţiei lor. Mai ales că acestea, apărând în tiraje mici şi pe culoare nesusţinute de industria publicitară, sunt în mod fatal scumpe. Astăzi, un Balzac n-ar mai răzbi în puhoiul făcătorilor de romane de larg consum. În India, se tipăresc anual peste 10.000 de romane scrise de indieni. Mă întreb tot mai des dacă nu cumva aşa-numitele romane cu succes internaţional, garantat de industria publicitară, nu-s fabricate în China, ca tenişii şi blugii „sută la sută americani”.

Consolarea pentru autorii de profunzime, care ratează noile întreceri de cantitate şi de viteză, vine chiar din istoria creaţiei lite­rare, unde tot ce a avut un început, oricât de triumfant şi de oportun a fost acesta, a avut şi un sfârşit. O lu­me se termină, dar lumea care în­cepe anunţă o competiţie a ca­li­tăţii absurdă în care aleargă fie­care încotro vrea şi toţi sunt, în acelaşi timp, şi perdanţi, şi câş­tigători.