Arhiva
Editorial.
Marţi, 22 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Traian Băsescu depinde de ţuluşi

Autor: ION CRISTOIU
31 octombrie 2007

Pentru a rămăne preşedinte, domnia sa a beneficiat de banii unor oameni de afaceri, de sprijinul mediatic al unor moguli de presă, de complicitatea unor oameni din Servicii, de sprijinul logistic al PD.



In urmă cu două săptămăni, cănd Tudor Chiuariu a anunţat că va inainta la Cotroceni cererea de revocare din funcţie a lui Doru Ţuluş, şeful Secţiei a II-a a DNA, eram convins că Traian Băsescu o va accepta. Pe ce mă bazam? Pe o trăsătură care mă impresionase mult timp la Traian Băsescu. Pe lăngă alte noutăţi aduse in politică (umanizarea prin democratizarea şefiilor, imprevizibilitatea, sinceritatea sau măcar comedia sincerităţii), Traian Băsescu m-a surprins printr-o trăsătură pe care o intălnisem destul de rar la oamenii noştri postdecembrişti: orgoliul de a arăta că nu depinde de nimeni. Ca preşedinte debutase in această ipostază susţinănd in dese rănduri că nu va face curte presei, dar mai ales liderilor de opinie. Aveam in memorie scena de la Clubul Romăn de Presă (povestită de cineva, eu nu fac parte din onorabila instituţie) cănd baronii media i-au spus unui preşedinte fără să şovăie: noi v-am pus preşedinte, noi vă dăm jos! Forţa presei obligase mulţi politicieni - şefi de partide, premieri, miniştri, preşedinţi - să facă curte liderilor de opinie chiar şi cănd aceştia ii injuraseră şi, mai grav, să susţină că ţin cont de ceea ce se scria despre ei. Din primele săptămăni de mandat, Traian Băsescu a anunţat că domnia sa nu se va complace in această ipocrizie. Dacă ajunge la concluzia că presa greşeşte, o va spune deschis. Dacă nu suportă un lider de opinie, nu va incerca să-l curteze pentru a-i căştiga bunăvoinţa.


Prin vara lui 2005, Florian Anghelescu, soţul unei consiliere de la Cotroceni şi unul dintre sponsorii campaniei electorale a lui Traian Băsescu, a inceput să spună in dreapta şi-n stinga că e protejat de preşedinte. Sub semnul acestei voinţe de a dovedi că e independent, Traian Băsescu l-a atacat public şi a cerut nevestei să plece de la Cotroceni. Ori de căte ori venea vorba de Partidul Democrat, Traian Băsescu ţinea să precizeze că nu depinde de acest partid şi, mai mult, nu şovăia să-i critice unele prestaţii. Prin astfel de mişcări, Traian Băsescu atinsese o ipostază ce putea fi invidiată de orice politician: putea-i să-l urăşti, dar nu puteai să-l dispreţuieşti. Părea făcut dintr-un altfel de aluat decăt politicianul romăn tipic, dominat de strădania de a incheia negustorii in dreapta şi-n stănga pentru a supravieţui.


Raportul CSM, masiv mediatizat, reuşise să facă din Doru Ţuluş prototipul oportunistului absolut. Dezvăluirile privind indeplinirea comenzilor politice, a erorilor de Găgă in materie de profesie, făcuseră din Doru Ţuluş un substantiv comun: ţuluşul, sluga care face treburile murdare ale Stăpănului, gata insă să-l trădeze la primul semn că s-ar clătina. Mult mai grav, Doru Ţuluş işi crease imaginea nefastă de om al lui Traian Băsescu. Astfel că dosarele instrumentate de el apăreau opiniei publice drept indeplinirea unor comenzi politice. Se contura pericolul ca Traian Băsescu să fie identificat drept un protector al lui Doru Ţuluş, asumăndu-şi astfel o mare parte din imaginea catastrofală a acestuia. Lui Traian Băsescu i se oferea prilejul nesperat de a dovedi romănilor că n-are nici o legătură cu Doru Ţuluş. Ii dicta o asemenea reacţie nu numai nevoia ca anchetele DNA să nu mai poată fi acuzate de partizanat politic, dar şi imaginea sa de om care nu depinde de nimeni. Sub semnul a ceea ce ştiam despre voinţa lui Traian Băsescu de a dovedi că nu depinde de nimeni, mă aşteptam să accepte revocarea. Traian Băsescu s-a opus public revocării lui Doru Ţuluş. Ba chiar, intr-un interviu la tv, i-a inălţat osanale arătănd clar că e omul său. De ce a făcut-o? Atăt inainte căt şi după Referendum, am scris că suspendarea va fi un examen al vieţii pentru Traian Băsescu. Pentru a rămăne preşedinte, domnia sa a beneficiat de banii unor oameni de afaceri, de sprijinul mediatic al unor moguli de presă, de complicitatea unor oameni din Servicii, de sprijinul logistic al PD. Cunoscănd căt de şacali sunt cei la care apelase Traian Băsescu sau care se oferiseră să-l ajute, mă intrebam care va fi preţul pe care va trebui să-l plătească preşedintele. Şi răspunsul n-a intărziat să apară.


Traian Băsescu n-a mai dat in dreapta şi-n stănga in ce priveşte mogulii media. Pe urmă a inceput să-i menajeze, ba chiar să-i şi laude. Cănd au inceput să curgă dezvăluirile despre corupţia unor afacerişti care-şi legaseră numele de a-l său n-a scos un cuvănt. Se vedea limpede că-l au la mănă. Dacă mai inainte susţinea că, la o adică, are de ce să critice PD, acum şi-a declarat legătura solidă cu PD. A ajuns pănă acolo in dependenţa de liderii PD, incăt s-a apucat să-i infăţişeze pe unii dintre ei ca fiind deasupra oricărei suspiciuni in materie de corupţie. După nefericita experienţă a suspendării, Traian Băsescu a realizat că nu poate supravieţui in fruntea bucatelor fără sprijinul altora. Inclusiv a ţuluşilor. Fără s-o declare incă, Traian Băsescu a fost invins de Structuri. De cele mafiote, desigur.



Taguri asociate:     băsescu | traian | ţuluş | doru | editorial
Comentarii
Traian Băsescu depinde de ţuluşi
45 comentarii
Radoi
..."Va legati de noi d-le PRESEDINTE? Stiti, Rechizitoriul FLOTA mai trebuie sa fie,doar,semnat!" Iata de ce partidele nu trebuie sa mai propuna candidati invinuiti sau inculpati si, daca totusi propun, electoratulsa nu-i aleaga. Devin santajabili!
30/10/2007 21:01:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
FRANK ZAPA[KING]
ca orice drog dupa administrare nu tine mult,asa si acest nou drog al dl. cristoiu de care a devenit dependent-drogul TULUS-a rezistat vreo citeva zile dar iata-l spasit revenind la activitatile consumatorului obisnuit-TULUS SI DOZA ZILNICA DE NEBUNIE.
dedublarea personalitatiio alta suferinta a bietului zioarist BATRIN SI RUGINIT,IN FIECARE SEARA SE TREZESTE PREZENTINDU-SE CA FIIND ... Citeşte întreg comentariul
30/10/2007 21:16:12 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
itic
singurul nebun si obsedat de pe acest forum esti TU. Iar esti schimbul cu MAJUSCULE? RTu inveti greu si uiti repede. tu ai o NEBUNIE sa-l injuri pe Ion Cristoiu, dar o faci asa de grosier ca rad si curcile de tine.un sfat, daca nu-ti castigi painea din postari tampite impotriva lui cristoiu, nu-l mai citi. du-te pe EvZ, unde celebrul balbait carytianu, s-au sturlubatica de Lupe il pupa zilnic ... Citeşte întreg comentariul
30/10/2007 21:41:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
strul
..lasa-l bey pe zapa in pace. avem si noi patefonul nostru stricat sau mai bine zis nebunul regelui,. daca n-ar exista ar trebui bre, inventat. cum ar mai vedea cititorii normali ce fani imbecili are bashelu?
30/10/2007 21:43:05 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Aya
In dimineata zilei de 13 decembrie 1983, il plangeam cumplit pe Nichita Stenedscu. Vestea mortii sale, in noaptea precedenta, cazuse ca fulgerul. Era o zi de marti. Am plecat, dimineata, la serviciu, ca in fiecare zi. Eram, pe atunci absolventa a unei facultati (cu stagiatura incheiata) si studenta in anul III la Drept (a doua facultate). La neinsemnata intreprindere bucuresteana in care lucram, ... Citeşte întreg comentariul
30/10/2007 21:48:01 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
  • Omul de afaceri craiovean Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul "mătuşa Tamara" - în care fostul demnitar a fost achitat de instanţa supremă - a fost condamnat, azi, de magistraţii Tribunalului Dolj, la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare într-un dosar privind...
  • Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat de Tribunalul Alba în dosarul în care era judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia instanţei nu este definitivă.Magistraţii Tribunalului Alba au decis achitarea primarului municipiului Arad, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu contra...
  • După trei şedinţe în care moneda naţională s-a apreciat uşor faţă de euro, astăzi BNR a anunţat o rată de referinţă de 4,4452 lei/euro, foarte aproape de maximul istoric. Mai precis, este vorba de o creştere de 0,44 bani faţă de sesiunea precedentă.Miercurea trecută s-a înregistrat cel mai ridicat nivel din istorie, respectiv 4,4463...
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Romanian Superbike: sinteza etapei a 3-a
Romanian Superbike: sinteza etapei a 3-a Weekend-ul acesta, pe circuitul Slovakia Ring, s-a desfășurat cea de-a treia etapă a Dunlop ... Citește articolul
Andreea Marin Bănică se va întâlni cu Sophia Loren la Marsilia
Andreea Marin Bănică se va întâlni cu Sophia Loren la Marsilia Andreea Marin Banica se va intalni cu legenda cinematografiei mondiale, Sophia Loren, in cadrul ... Citește articolul
Se poate mai bine?
Se poate mai bine? În a doua parte a dimineții, în fața barului Haller din micuțul orășel italian Galeata, un ... Citește articolul
Carabulea vrea trei luni de vacanţă de la închisoare
Carabulea vrea trei luni de vacanţă de la închisoare Omul de afaceri Ilie Carabulea, condamnat definitiv, în aprilie, la un an şi şase luni de ... Citește articolul
Genică Boerică, condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare
Genică Boerică, condamnat la 7 ani şi 6 luni de închisoare cu executare Omul de afaceri craiovean Genică Boerică, cel care l-a denunţat la DNA pe fostul premier Adrian ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro
Ce case poti cumpara cu maxim 60.000 euro Inainte de declansarea crizei, 100.000 de euro reprezenta un buget de-a dreptul modest pentru ... Citește articolul
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI
Ponta vrea monitorizarea obligatiilor din acordul cu FMI Premierul Victor Ponta a decis infiintarea unui comitet interministerial privind monitorizarea ... Citește articolul
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA
OBSESIE NATIONALA: Prabusirea Facebook pe bursa isterizeaza presa din SUA Aproape toate publicatiile din SUA scriu pe prima pagina despre caderea puternica a actiunilor ... Citește articolul