Trecutul nu-şi cere niciodată scuze

n) Mila, compasiunea, îngăduinţa la infinit au urmări de neprevăzut. Ca de altfel orice acumulare cu o cauză imposibil de controlat. Un pictor, care a trăit 80 de ani, a sufe­rit, de la 20, de tuberculoză şi a fost internat în nenumărate rânduri în sanatorii cu diagnostice care pe prieteni, pe comentatorii domeniu­lui şi pe toţi cei care îl cunoşteau îi obligau la probleme de conştiinţă. Cum să-i consideri strădaniile artistice vădit modeste şi marcate de obsesiile bolii dacă nu cu o po­ma­nă de aprecieri fără o relaţie con­vingătoare cu opera?

Omul a avut o mulţime de expoziţii personale şi participări la Saloane, în­tre două internări, iar excesul de bunăvoinţă al confraţilor şi al criti­ci­lor au acreditat în tinereţe şi apoi în deceniile pe care le-a mai trăit un portret de damnat, artistul produ­când noi şi noi probe ale unui ta­lent firav şi  plicticos. Un om mai poa­te da înapoi, dar o societate nu. Cum să-şi recunoască toţi cei care au scris elogios despre el şi despre amărâtul său manierism că au făcut-o dintr-o pornire caritabilă, dintr-o mărinimie în marginea chestiunii artistice? Cu atâtea superlative aduante până la  70 de ani, pictorului a trebuit să i se orga­ni­zeze şi o retrospectivă, să i se edi­teze şi un album, iar după ce a mu­rit să fie pomenit ca un luptător care şi-a învins un destin ne­cru­ţă­tor.

Dacă nu-i ştim povestea, care în­duioşează şi te face rezervat cu pă­rerile, n-avem nici un motiv să-i cinstim producţia atelierului de pictor. Povestea însă i-a trimis lu­crările în muzee şi colecţii şi tot ce ne este îngăduit fără să abuzăm de un trecut înţepenit în elogii e să spunem: Asta e!

n) Până să nască bunica al treilea co­pil, îmi spune un medic, bunicul a fost liberal, după care, la fiecare copil pe care i l-a dăruit bunica, a schimbat partidul. Când i s-a re­pro­ş­at că e oportunist, bunicul a zis: Cu opt guri de hrănit e imposibil să fii consecvent politic în România.

n) La New York, o familie de ro­mâni care în ţară trecea drept una de oameni cultivaţi şi cu gusturi literare alese, nu avea în casă nici o carte. Simţind că gafez, n-am putut totuşi să nu mă mir că nu văd nici o carte. Ei însă, inginerii care în ţară aveau o bibliotecă mare, nu s-au simţit nici stânjeniţi, nici jigniţi. La rândul lor s-au mirat de mirarea mea: Cărţi la New York?!! Ce să faci cu ele?

n) Un accent schimbă tot înţelesul unei propoziţii cu mare aplomb academic: De la tradiţia mitică a poporului român la tradiţia Mitică.