Troc pedelist: Emil contra jos Băsescu

Boc – sacrificatul anului, găselniţa pedelistă dedicată Pieţei, care strigă Jos Băsescu!

Observaţi mişcarea şmecherească a pedeliştilor şi a primei pedeliste a ţării. Cum ştiu ei să facă bici din înfrângeri, şi cum îl pun să şi trosnească. Cum se unduiesc ei, cum se iţesc pe micile ecrane şi se dau în bărci. Ce surâs de Giocondă are Udrea, câtă siguranţă, cât prestigiu! Maestra croşetatului. Cum o gratula Baconschi? Inteligentă, frumoasă, tenace... anduranţă la mediul general dezgustător al politicii româneşti... n-o deranjează vecinătatea oamenilor de valoare. Omul de valoare era el.

Sigur că da, ei ştiau că va pleca Boc, doar ei l-au împins în poalele Ci­clopului, dar au vrut să ne facă o surpriză. Misterioşii mitocani din partid, ospătarii-miniştri, mâr­la­nii cu mustaţă care şi-au reactivat obrăznicia, după ce în primele ze­ce zile de proteste nu-i zăreai, nu-i auzeai, abia se iţeau de după per­dele, ca Eftimiţa şi Leonida când le trecea revoluţia pe sub geam.

Azi, ei, sforarii l-au scos pe Boc erou. Boc a salvat România din criză, acum ei salvează partidul de Boc. Boc va fi din ce în ce mai important prin lipsă. Viaţa merge mai departe, vorba steliştilor bătuţi măr de formaţia din Chiajna. Marea rostogolire e în desfă­şu­rare, Boc nu va mai conta pentru nimeni, nici pentru primăria din Răchiţele.

Pe la colţuri, mehenghii îşi frea­că palmele, piticul tăietor de pan­glici le fripsese partidul, l-a în­gro­pat, încât abia i se mai văd procentele firave din firul ierbii.

Potrivit apucăturilor, caracte­rului şi a oamenilor de valoare din partid, pedeliştii dedică Pieţei demisia lui Emil. Ei salvaseră Ro­mâ­nia, dar uitaseră de oameni, ca să vezi, tu, fată! La fel de aroganţi, de incapabili, de incompetenţi, de cinici.

De­misionarii: Igaş, frate de cruce cu minus zero grade şi limba ma­ter­nă; Ialomiţianu – finanţistul eu­ro­pean al anului; Lăzăroiu – premiul Nobel la muncă şi salarii; Botiş... Câteva din valorile lui Baconschi numărate de Roberta.

Maeştri ai trucului. Şmecheri mai mult decât permite legea, înfumuraţi până la greţuri, convingeri beton, fripturişti de comisioane.  „Lenuţo nu uita, România nu-i poşeta ta!” – striga Piaţa, averti­zân­d-o pe Vuitton că-i vine rân­dul. L-am văzut duminică, la B1, pe Baconschi. Veşnica ironie de doi bani pentru „mahalaua violen­tă şi ineptă încolonată”. Nu trebu­ie să deschidă gura ca să-i dibui con­vingerea că el şi gaşca pusă pe picioare de Băsescu sunt de fapt „România care munceşte”. Croiţi după codul roşu.