Truică, Moni, Băse, Gabi…

Ne-am dus jos de tot. Ca bolovanu-n apă. Zacem pe fundul bălţii. O fi şi criza asta economico-financiară internaţională de vină, nu zic nu. Poate că frica asta care ne-a intrat în oase ne-a tulburat minţile şi ne-a smintit sufletele. O fi şi asta, mă gân­desc. Da’ parcă prea e de tot! Prea ne-am tâmpit, bre. Nu mă refer la dum­neavoastră. Dumneavoastră sun­teţi o persoană ok, plină de bun-simţ, bun-gust şi tot ceea ce mai e bun p-aci, primprejur. Dumneavoastră sunteţi o persoană distinsă, cu preocupări elevate. Aţi avut, desi­gur, abonament la Festivalul "George Enescu", pentru că, nu-i aşa?, un eve­niment ca ăsta trebuie urmărit cap-coadă, nu poate fi ratat nimic. Dumneavoastră sunteţi un spirit viu, o conştiinţă în permanenţă trează. Dum­neavoastră sunteţi un suflet nobil şi un spirit civic gata oricând de acţiune. Dumneavoastră priviţi atent (nu vi s-a făcut lehamite), dar cu de­taşare, viaţa politică din ţara noastră. În schimb, habar n-aveţi cum e cu ul­tima modă în materie de divorţuri, nu urmăriţi dârele de bale pe care le la­să în urma lor o anumită categorie de miliardari autohtoni. Pentru dumneavoastră vulgarul, înjurătura re­flexă, curiozitatea ieftină – nu mai vor­besc despre cea gratuită! – bârfa, sus­piciunea acră, reaua intenţie, sunt lu­cruri de pe altă planetă, caracteristici definitorii ale unei alte specii de via­ţă, extraterestre. Nu, deci nu des­pre dumneavoastră este vorba, ci des­pre noi, ceilalţi. Ăştia care se uităm la portofel ca la icoane şi se atingem de el ca de sfin­tele moaşte. Ăştia care ştim mai de­grabă ce e în familia Co­lum­beanu şi a lui Truică decât ce se în­tâmplă cu fraţii, surorile, părinţii sau copiii noş­tri. Despre noi e vorba, despre cei care presupunem că totul e bine pe lân­gă noi, că suferinţa, singurătatea, tra­gedia sunt altundeva, departe, la te­levizor mai degrabă, dar şi acolo to­tul e numai prefăcătorie. Des­pre noi e vorba, ăştia care belim ochii la curu’ lu’ Monica fostă Columbeanu, ac­tualmente Gabor, şi o sorbim din ochi pe soră-sa, despre noi ăştia e vor­ba, stimată doamnă, stimate domnule, nu despre dumneavoastră, des­pre noi, vulgul, ăştia cărora soţii Trui­că ne înseninează zilele. Care ră­mâ­nem căzuţi pe spate şi cu gura căscată când aflăm că şeful arbitrilor a fost arestat. "Cum, dom’le, el?!!! În­su­şi ??? Se poate??? Deci se poate!!!" Ş-atunci, în starea catatonică în care ne-a băgat o asemenea veste, spiri­tul dreptăţii se umflă în noi, dă pe afară din ego-ul nostru şi ni se face chiar şi puţin frică, aşa, că vorba aia, dacă e s-o luăm numai pe dreptate, să împingem dreptatea până la ultimele consecinţe, atunci nu ştiu... Despre noi e vorba, ăştia care respirăm aerul din ţara lui Băsescu şi ni se pare că e greu. Despre noi, ăştia, cârcotaşi fără viziune, mici şi la suflet şi la stat, că parcă ni se îm­pu­ţi­nea­ză şi trupurile stimată doamnă, sti­mate domn, zău aşa. Nu despre dum­neavoastră, des­pre noi e vorba. Despre noi, ăştia care uităm sau ne fa­cem că uităm că armata română e con­dusă de unu’ care şi-a construit ca­riera pe trădare (şi in­ventare, pardon!, ofiţer de intendenţă fiind la în­ceputuri şi cap mafiot mai târ­ziu, pâ­nă acum, de curând). Des­pre noi, ăştia care înjurăm bir­jă­reşte, care ne târâm zilele între un somn şi o insomnie, care râdem pros­teşte, des­pre noi e vorba, nu despre dum­nea­voastră. Despre noi e vorba atunci când spun că parcă prea ne-am tâm­pit şi avem nevoie toată ziua-bună-ziua să ne deschidă ochii unii di­na­fară, să ne în­veţe străinii să tradu­cem din ro­mâ­nă în română. Să ajun­gă să voteze alţii în locul nostru, par­că prea ne-am tâmpit. Să-nvăţăm să trăim, să iu­bim şi să suferim de la te­le­vizor, pri­vind cum o fac alţii în lo­cul nostru! Ne servesc lecţia miloge­lii şi a parului pe spinare cei pe care noi i-am făcut puternici. Parcă prea ne-am tâmpit. Noi, ăştia, nu dumneavoastră.