Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Bruxelles, preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, autor, împreună cu Angela Merkel, al unor constrângeri bugetare drastice şi dezavantajând net ţările mai sărace, între care România, a făcut un pas înapoi. A anunţat că va lansa o nouă propunere de Buget pentru anii 2014-2020. A gândit mai lucid? A înţeles reacţiile negative din numeroase ţări, care puteau duce la blocarea, prin veto, a proiectului său iniţial? Cert este că această evoluţie, înregistrată chiar înainte de summit, dă dreptate poziţiei tranşante exprimate şi de Guvernul României, prin vocea premierului Ponta, validate şi prin rezoluţia de marţi a Parlamentului de la Bucureşti. care-i cere preşedintelui Băsescu ca la Bruxelles să apere cu hotărâre interesele naţionale, să susţină cu fermitate în primul rând principiile solidarităţii şi ale reducerii decalajelor economice, neacceptând, sub nici o formă, dictatul unor granzi.
Intervenţiile de marţi ale lui Traian Băsescu şi Victor Ponta au demonstrat, dacă mai era cazul, că aceştia nu au un limbaj comun, că au percepţii diferite asupra unor termeni esenţiali. Din raţiuni mult prea personale, Băsescu e înclinat să pedaleze în coada plutonului liderilor europeni, într-o postură de "duce trena", înţelegând prin negociere mai curând o atitudine excesiv de conciliantă şi chiar de supusă. Ca şi cum România ar fi un milog la poarta bisericii, cu mâna întinsă către cei bogaţi. Nu cred că întâmplător foloseşte, când vorbeşte despre ţările cu o economie puternică, noţiunea de "donatori la Bugetul UE", în loc de "contributori". UE nu-i Crucea Roşie, nu-i o fundaţie de caritate, nu cuprinde donatori şi miluiţi, ci ţări cu drepturi egale şi depline. Cei mai bogaţi contribuie financiar cu mai mult, ceilalţi cu mai puţin. Dar compensează cu vârf şi îndesat acceptând reducerea la un statut de piaţă de desfacere profitabilă pentru statele mari şi potente, privatizând, adesea oneros şi sub presiune, activele naţionale, sau strivindu-şi propriile posibilităţi. Cum face România cu agricultura sa, supusă constrângerilor UE şi importând 70% din hrana pentru populaţie.
Şopârlos ca de obicei, Băsescu tot îngroaşă ideea că el vrea să negocieze abil, în timp ce Ponta nu are această inteligenţă şi nu ştie decât de veto. Inexact, mandatul Guvernului era ca, dacă negocierile nu aduc Bugetul în parametri acceptabili şi rezonabili, atunci să se uzeze fără reţinere de dreptul de veto. Drept prevăzut ca atare, pentru toţi membrii, în Tratatul de la Lisabona. Nu ştim cum va lucra, până la urmă, Băsescu la Bruxelles, cu ce folos pentru ţară, nu pentru sine.
Ceea ce e însă tot mai clar e că întinde din ce în ce mai mult coarda, manifestându-se ca un monarh absolut, ca un autocrat ce nu recunoaşte celelalte instituţii ale statului de drept, care sunt Guvernul şi Parlamentul. Dacă mizează pe declaraţii de conjunctură (Wilfried Martens, preşedintele Partidului Popuilar European: "O nouă acţiune contra preşedintelui Băsescu ar fi o greşeală teribilă", sau Elena Udrea: "O nouă suspendare a preşedintelui ne-ar plasa în afara lumii civilizate"), se înşală amarnic. Ar fi primul care trebuie să ştie că, în politică, nu există amici pe viaţă. Şi că România nu-şi mai poate permite doi ani, cât mai are Băsescu din mandat, de hârâială, de dezbinare şi de lovituri la gleznă.
