Un caz de obtuzitate

Nu există situaţii imposibile, ci doar situaţii cărora nu li s-a aflat încă soluţia. Ministerul Culturii re­clamă bugetul mic, deşi, cu şi mai puţini bani, cu mult mai puţini bani, nişte capete nu numai luminate, ci şi foarte determinate să re­­zolve ecuaţiile aparent imposibile ale culturii naţionale ar im­pu­ne rezolvări ingenioase.

Pentru promovarea valorilor na­­ţionale în lume se risipesc sume mari, cu efecte neglijabile. Manifestările patronate de Ministerul Culturii sunt onorabile, în chip tra­­diţional. Şi tot în chip tra­di­ţi­o­nal au o relevanţă, în ce priveşte re­fle­xul internaţional, discutabilă. În toată lumea, proiectele cultu­rale suportă un control amănunţit al consecinţelor. Nu faci la ne­sfâr­şit ce-ai mai tot făcut dacă prin tot ce-ai mai făcut n-ai obţinut mare lucru.

Am primit de la autorul său, cari­ca­turistul Nicolae Ioniţă, din Plo­ieşti, un volum fabulos în toate pri­vin­ţele: ca idee, răsunet şi in­te­li­genţă managerială. Volumul se cheamă „O istorie a literaturii ro­mâ­ne desenată de mari graficieni ai lumii”. De mai bine de un deceniu, graficianul Nicolae Ioniţă a ins­tituţionalizat, pe plan mondial, chiar dacă numai în lumea ca­ri­caturiştilor, un tip de propagan­dă culturală care uimeşte prin simplitate şi în egală măsură prin re­zul­tate. Nicolae Ioniţă i-a solici­tat pe cei mai faimoşi caricaturişti, din ţările unde caricatura are tra­diţie şi autoritate în materie de umor, să interpreteze portretele cele mai popularizate ale unor personalităţi româneşti, de la Burebista până în prezent. I-au răspuns, trimiţând mii de desene cu aceste portrete emblematice, tratate conform cu stilul şi spiritul fiecăruia, 1.500 de artişti de pe tot mapamondul, adică din 128 de ţări. În total, peste 10.000 de desene cu o tipologie rafinată, de cele mai multe ori surprinzând esenţialul personalităţii cu o artă de zile mari. Portretele lui Eminescu şi ale lui Caragiale, bunăoară, au sosit pe adresa lui Nicolae Ioniţă în sute de variante.

Cu o selecţie de câteva mii din portretele literaturii române de la începuturi până astăzi, Muzeul Naţional al Literaturii Române a publicat recent volumul despre care am pomenit mai sus. Din păcate – şi cu lipsa de fonduri cro­ni­cizată a Muzeului –, în numai 200 de exemplare! Un mod mai ro­mânesc de a distruge, raportând de­zastrul ca pe un succes, e greu de imaginat. Muzeul Literaturii n-a putut mai mult. Dar până a ajunge aici, Nicolae Ioniţă a fost re­f­uzat de toate instituţiile cultu­rale cu pretenţii, inclusiv de somnolentul nostru Minister al Culturii. Ni­meni, dar absolut nimeni din aceste instituţii, altfel având în obligaţii şi pro­paganda cultu­rală peste ho­tare, nu a întrevăzut completul de oportunităţi, lesne de acoperit fi­nanciar şi cu un folos cultural maxim al iniţiativei lui Nicolae Ioniţă. E un caz de orbire la cel mai înalt nivel. Dacă nu cumva unul de incompetenţă în forme continuate.