Un triunghi eşuat

Jumătate din aceia care au de a face cu justiţia sunt nemulţumiţi de ea. Sunt cei care pierd procesele. Din rest mulţi sunt tot nemulţumiţi, întrucât procesul a durat prea mult sau cheltuielile au fost prea mari sau hotărârea obţinută nu este exact în termenii doriţi. Cei care sunt satisfăcuţi nu sunt recunoscători justiţiei întrucât au primit doar ceea ce li se cuvenea.

Judecătorii mai sunt antipatici, pentru că au salarii relativ mari. Churchill se mândrea cu faptul că în Anglia salariile judecătorilor nu sunt obiect de controversă politică. În asta vedea garanţia sănătăţii actului de justiţie. În România se doreşte ca judecătorii să fie săraci şi cinstiţi. Românii nu pot înţelege - iar politicienii se bucură să manipuleze această incapacitate - că mita îi costă mai scump decât salariile "anticorupţie".

Pe acest fundal, orice critică adusă de UE justiţei româneşti este primită cu simpatie. Corelativ, orice critică adusă criticii europene nu aduce voturi. Iată principalul motiv pentru care mulţi politicieni români sunt dispuşi să accepte concluziile inepte ale Raportului CE privind starea justiţiei în România, chiar dacă astfel colaborează atât la zădărnicirea progresului justiţiei româneşti, cât şi la margina­lizarea României în Europa. În subsidiar, Raportul poate fi folosit şi în lupta politică internă, în care intenţionat sau nu CE a intrat imprudent şi nelegitim. Justiţia este unul din bolnavii statului român. Două conflicte majore o caracterizează: cea dintre magistraţii "închinaţi" puterii politice (în special procurorii, lăudaţi de CE) şi magistraţii victimă a presiunilor politice (în special judecătorii, criticaţi de CE); cea dintre magistraţii competenţi (tot mai puţini) şi magistraţii incompetenţi (tot mai mulţi). Lipsa conştiinţei profesionale lasă fără limite vidul conştiinţei morale. În plus, precaritatea resurselor financiare face ca numărul dosarelor simultan instrumentate de un ma­gistrat să crească halucinant, simultan cu înrăutăţirea condiţiilor de muncă. Astfel durata de soluţionare a cauzelor creşte, iar calitatea soluţionării scade. Sunt probleme structurale ignorate de Raportul CE. Europa vrea să acce­lereze procesul judiciar prin reducerea dreptului la apărare - de care acuzaţii ar abuza (sic!) - sau prin reducerea controlului constituţionalităţii legilor la un exerciţiu platonic. Evident că apărându-se, inclusiv prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, împricinaţii consumă timp. Dacă nu ar putea-o face procedura ar fi expeditivă. Problema este că dreptul la apărare stă la baza ordinii publice a statului de drept, dând expresie principiului potrivit căruia este preferabilă achitarea unui vinovat decât condamnarea unui nevinovat. Pseudosoluţia CE aparţine dictaturilor. Asu­pra ei se insistă în legătură cu combaterea co­rupţiei la nivel înalt; atunci când în discuţie este lichidarea liderilor politici români impor­tan­ţi. Poate că lipsirea României de elita ei politică cea mai abilă este pe placul Europei. Este ea şi în interesul românilor? Democraţia în­seamnă condu­cerea de către oameni, iar nu de către îngeri. Desigur, oamenilor trebuie să li se indice standarde, iar instituţiile trebuie să prevină sau să limiteze violarea acestora. La li­mită, însă, între un conducător competent şi unul cinstit parcă tot cel dintâi este preferabil. Cu con­ducători proşti şi cinstiţi se ajunge în faliment. Europa cere României o justiţie eficientă şi măsuri în acest sens. Ea critică, de asemenea, politizarea procesului de adoptare a legilor de către Parlament (sic!). Care sunt însă criteriile eficienţei şi mai ales, cine le stabileşte şi cine poate interveni pentru garantarea lor? Este telejustiţia sau "justiţia populară" o asemenea măsură? Sau controlul procurorilor de către Guvern? De ce ar fi justiţia în Franţa mai eficientă decât în România? Este ea mai depolitizată şi onestă în Italia? Sunt procesele mai scurte în Marea Britanie? Din două una: fie mecanismul de control al UE nu a adus progrese în justiţia românească şi deci nu este bun; fie justiţia românească a progresat, dar mecanismul UE nu a înregistrat progresul şi deci nu este bun. În ambele ipoteze mecanismul trebuie schimbat. Când pacientul nu răspunde la tratament schimbi tratamentul, nu pacientul.