Uniţi în buget şi în simţiri

În legătură cu bugetul pe 2010 au avut loc destul de multe dezbateri privind alocările într-un domeniu sau altul, perspectivele sau lipsa de perspectivă pentru una sau alta dintre categoriile sociale vizate. Reprezentanţii arcului guvernamental au participat de fiecare dată la asemenea dezbateri cu argumente aproape identice: ar fi bine, dar nu avem resurse, ar fi bine, dar nu ne lasă "Fondul".

La acest nivel al discuţiei, actualii guvernanţi au dreptate: logica bugetară care stă la baza întregului demers nu permite multe din alocările solicitate de opoziţie sau de partenerii sociali. Şi, trecând peste amănunte, tocmai despre această logică vă propun să vorbim astăzi.

În primul rând, mi se pare că avem de a face cu un buget inerţial. El prelungeşte pe 2010 neputinţa managerială pe care executivul Băsescu-Boc a etalat-o, constant, în 2009. Sigur, anumite lucruri s-au schimbat în peisaj. În trecutul an electoral, cei doi s-au străduit să acopere golurile din economie făcând împrumuturi masive care să garanteze pacea socială şi un minimum de speranţă pentru salariaţi şi pensionari. Din cauza acestei politici pasive, în 2010 criza s-a adâncit şi acum e momentul în care vom suporta cu adevărat efectele ei nocive, odată trecută anestezia administrată anul trecut.

E interesant de observat că, în faţa acestei realităţi ameninţătoare, Executivul continuă, aproape hipnotic, politicile din 2009. Perspectiva în care se lucrează nu e mai mare de un an, iar obiectivele vizate sunt câteva cifre macroeconomice impuse de acordul cu FMI. E ca şi cum guvernul nu ar administra o societate şi o economie reale, cu angajatori şi angajaţi, cu oameni vii care mănâncă, se îmbracă şi plătesc rate la bănci, ci ar lua parte la un fel de joc video abstract, în care, odată atins un anumit număr de puncte, se aprinde un beculeţ şi eşti declarat câştigător.

Marele absent din buget e întreprinderea. Adică locul unde criza îşi face efectul, locul unde apare şomajul, locul de unde pleacă tot mai puţini bani către stat. Guvernul se vede pe sine ca pe o entitate nu numai distinctă de mediul de afaceri, dar având chiar interese divergente faţă de el. Nu există în acest buget aproape nici o măsură de stimulare a creşterii, de încurajare a relansării într-un domeniu sau altul.

"Prima casă" sau "Rabla" sunt în aceste condiţii numai nişte "petice" menite să fie citate în public ori de câte ori se invocă, pe bună dreptate, absenţa unei reale viziuni anticriză. Ele nu pot avea efect decât ca parte a unui proiect general de relansare. Nu cred că soluţia de finanţare pentru construcţia a 100.000 de case sociale poate veni din vânzarea caselor ANL, construite în perioada guvernării PSD, case în care stau (sau ar trebui să stea) cu chirie tinerii la început de drum în viaţă, case-tampon, utile până când tinerii respectivi pot să intre, eventual, într-un program de cumpărare de case.

S-ar distruge, pentru raţiuni politice, ideea unui ajutor pentru cei care nu îşi pot permite cumpărarea unei case, ci doar locuirea într-un apartament cu chirie subvenţionată. Program pe care, de altfel, l-am preluat, ca idee, din Franţa.

Pe de altă parte, guvernul se gândeşte să suprataxeze produsele nocive după criterii încă extrem de neclare, dar nu s-a gândit, de pildă, să le stimuleze, fiscal, pe cele curate şi ecologice. Guvernul îşi propune, silitor, să genereze şomaj serios în rândul angajaţilor din sectorul public, dar bugetul nu cuprinde măsuri de reorientare sau recalificare a acestor oameni, ca să nu mai vorbim despre crearea de noi locuri de muncă. E evident că Executivul se consideră pe sine ca o întreprindere aparte, concurentă cu celelalte întreprinderi, dar care, în plus, este aptă să facă şi să schimbe discreţionar regulile jocului. Nu e guvernul României, e guvernul guvernanţilor. Sau, dacă vreţi, jucăria lor.

De aici şi o altă caracteristică bugetară: nesimţirea. Numeroase ministere care fac disponibilizări şi se declară incapabile să gestioneze eficient domeniile respective din lipsă de fonduri, şi-au propus să mărească substanţial primele de vacanţă, cheltuielile pentru publicitate, fondurile pentru premii sau sporuri diverse sau cheltuielile pentru deplasări în străinătate. Ca să gestioneze prost România, cei de la putere se cer recompensaţi corespunzător...

Consecinţa imediată a subfinanţării unor domenii aflate în derivă nu va fi stagnarea, ci continuarea prăbuşirii. În sănătate, de pildă, se funcţionează cu 65% din personalul necesar. Cum va fi situaţia la sfârşitul anului, în condiţiile în care tot mai mulţi medici şi asistente medicale pleacă să lucreze în străinătate?

Cu riscul de a părea naiv, constat că bugetul nu cuprinde finanţări pentru nici unul dintre proiectele propuse de Traian Băsescu în campania electorală pentru învăţământ sau agricultură. Şi nu l-am auzit pe preşedinte protestând. Nici măcar în conferinţele de presă organizate ad-hoc cu ocazia cumpărăturilor la marile mall-uri din Bucureşti. "E treaba guvernului." Eu doar vi l-am impus!