Urziceni, la cumpăna dintre reuşite şi îndestularea de sine

Unirea Urziceni şi Glasgow Rangers au încheiat definitiv conturile prin meciul disputat miercuri seară în Ghencea. Bărăgănenii au învins la puncte cu un 4-1 similar cu scorul obţinut tot de ei la Glasgow. Dar cele patru puncte câştigate de Unirea în dubla cu Glasgow nu mai sunt ameninţate de vreun recurs al revanşei, au stabilitate, au greutate în clasament. Este realitatea cea mai durabilă care rămâne după experienţa scoţiană a Unirii Urziceni. O realitate peste care Unirea trebuie să mai aşeze ceva consistenţă pentru a aştepta în bucurie primăvara. Meciurile Unirea Urziceni - Sevilla (din 24 noiembrie) şi VFB Stuttgart - Unirea (din 9 decembrie) au de-acum o altă motivaţie de start. Iar fotbaliştii lui Dan Petrescu, un alt aplomb. Ei au deja identitate europeană.

Cred că Unirea Urziceni are potenţial fotbalistic pentru a ajunge în primăvara europeană. Pentru o astfel de posibilitate a pledat mai convingător remiza din Ghencea decât victoria de poveste de la Glasgow. Victorie pe care am petrecut-o fără să mă înalţ pe vârfuri aşa cum au făcut-o artificierii focurilor bengale. La Glasgow, întâmplarea a aşezat la picioarele românilor favoruri cu nemiluita. La un moment dat, am trăit cu impresia că ambele echipe urmăresc acelaşi obiectiv. Sau, mai bine zis, am avut impresia că soarta vrea să facă din Unirea o echipă victorioasă, iar Rangers nu are nimic împotrivă. Meciul din Ghencea, în schimb, a fost unul adevărat. Scoţienii au etalat o determinare de toată lauda în intenţia de a obţine revanşa. Ei au suplinit prin hărnicie şi atitudine deficitul unor exprimări fotbalistice deseori modeste. Numai că şi Unirea a stat pe picioare graţie aceleiaşi atitudini etalate şi în competiţia internă. Iar la plusul de material băgat de scoţieni, românii au plătit cu sec prin calităţile cu care te naşti.

Într-un astfel de meci am zis că este bine cât timp tabela rămâne inertă. Apoi, după ce scoţienii au reuşit să deschidă scorul, mi-a fost teamă că şansa a trecut de partea lor. Golul lui Onofraş - atât de frumos încât îl înfrăţesc cu perfecţiunea de care, de obicei, omul nu se face vinovat - a aşezat scorul final într-un echilibru faţă de care nu pot fi formulate reproşuri.

Aşa a fost să fie în meci. Reacţiile pe care combatanţii le-au etalat după finalul partidei au fost doar omeneşti şi, în consecinţă, subiective. Scoţienii îşi reproşau că nu au reuşit să mai ţină câteva minute de rezultat şi priveau egalul ca pe un eşec nedrept. Echipierii Unirii, în schimb, au încărcat bucuria egalării cu semnificaţia unei izbânzi. Iar moraliştii care susţin că nu se cade să te mulţumeşti cu puţin nu aveau ce căuta în Ghencea. De fapt şi puţinul poate deveni o noţiune discutabilă. Să nu uităm de unde s-a lansat Unirea Urziceni în aventura sa din Liga Campionilor. Să nu uităm care este nivelul campionatului în care echipele româneşti se antrenează pentru participarea în cupele europene. Abia atunci când nu vom face abstracţie de aceste realităţi vom înţelege cât de mult a realizat Unirea Urziceni prin cele cinci puncte pe care le-a acumulat până în prezent în clasamentul grupei.

Unirea mai are de susţinut, după cum spuneam, două examene dificile în această toamnă. Încerc să privesc, graţie antecedentelor, cu mai multă încredere meciurile cu Sevilla şi Stuttgart. Teamă îmi este de altceva. Nu ştiu cum va face Unirea faţă înălţărilor ameţitoare spre care se aglomerează ghilabadiştii fotbalului, cei care deja vorbesc despre performanţe unice şi deosebit de inegalabile. Nu ştiu cum va trece Unirea peste mofturile îndestulării de sine. Mi-a plăcut de Dan Petrescu atunci când şi-a îndemnat jucătorii să privească în pământ după succesul de la Glasgow. Nu pot fi de acord însă, cu Dan Petrescu atunci când el îşi dă în petec şi afirmă că Unirea ar fi victima unor conspiraţii. Nu pot fi de acord nici atunci când antrenorul care a jucat cândva în Anglia refuză acum programarea meciului de la Braşov. Revanşa eşecului din Cupa României nu se realizează prin declaraţii belicoase. Doar fotbalul te scoate din ruşine.