V-am prins, vrăjitoarelor!

Faza asta cu legea împotriva vră­ji­toa­relor e tare! Nu’ş ce-o fi avut în cap deputau’ Nicolae Păun, da’ cu si­guranţă ceva complicat! Să-ncepi o vâ­nătoare de vrăjitoare, la propriu!!!, în mileniul trei, într-o ţară membră a Uniunii Europene (suntem, aia e!) şi a NATO mi se pare niţeluş cam aiu­rea. Ar trebui ca la Deveselu să se fa­că un ceva, nu ştiu ce, un fel de cort de vrăji care să apere scutul antirachetă de blestemele vrăjitoarelor ori ce? Să se adune Melisa şi Vanesa, plă­tite de americani (vă daţi seama că mi­lionu’ de parai ar fi de deschidere, aşa, că să nu ne facem ospitalitatea de basm... păi dacă găjbeau astea sutele de mii de coco de prin conturile pri­pă­şite p-aci) şi să-nceapă să dea-n bobi de rachete intercontinentale, să ar­dă ciocuri şi gheare de găină îm­po­triva terorismului. Că până la ur­mă, dacă stau şi mă gândesc bine, ia staţi aşa! Hai să le declarăm prin lege specie ocrotită, le plătim baban, pun la bătaie şi americanii conturi, şi nem­ţii şi francezii, cel puţin, ca să nu po­me­nesc despre întreaga lume civili­za­tă şi, gata, am rezolvat-o cu pacea în lume, visul de aur al omenirii. Noi ne aruncăm cu banii lu’ Oprea, adică nu ai lui personal, ai ministerului pe care-l conduce, pentru că nu o să mai avem nevoie de armată dacă o să ne ghi­ceas­că Melisa şi Vanesa (poate se ba­gă şi Câmpina, cine ştie?) ame­nin­ţă­rile la adresa siguranţei naţionale. Ne servesc şi cu două-trei vrăji pe zi, aco­lo, şi România o să dispară de pe ra­da­re, în locul ei o să fie o lumină puter­ni­că.

Nu, zău, pe bune, problema nu este a vrăjitoarelor, ci a clienţilor pe ca­re îi au. Părerea mea este că la su­biec­tul ăsta nu se poate gândi, în mod se­rios, decât o minte bolnavă. Nu poţi face un obiect de studiu din aşa ceva decât, eventual, ca istoric. Însă a încerca să pătrunzi în tenebrele ches­tiunii mi se pare o întreprindere pe cât de laborioasă, pe atât de ris­can­tă. Şi până la urmă inutilă dacă, repet, eşti întreg la cap. Vrăjitoria există de când lumea, şi în Europa este asocia­tă rugului. Nu cred că e cazul să reînviem o tradiţie, care, deşi este un simbol al Bătrânului Continent, nu are prea mare legătură cu civilizaţia. Pentru cine vrea să expedieze pro­blema într-un mod deopotrivă rapid şi edificator este suficient să consulte poziţia Bisericii Ortodoxe. Care re­cu­noaş­te existenţa şi relativa putere a vrăjilor, dar le condamnă fără nici o deosebire. Că ma­gie albă, că magie neagră, tot lucrare a duhurilor necurate este. În Evan­ghe­lie, la Fapte este pomenită femeia din care Apostolul Pavel a alungat „du­hul pitonicesc” chiar dacă aceasta striga după el, mărturisind că este rob al „Dumnezeului Cel Prea Înalt care vesteşte calea mântuirii”. Cu fa­za asta orice om care sărbătoreşte Cră­ciunul s-ar putea culca liniştit. Dar nu! Există o categorie de agitaţi. Acum, dacă tot le-am prins pe vră­ji­toa­re şi am aflat cât îi ţin neuronu’ pe Zăvoranca şi pe Mutu (de Bănel parcă-parcă bănuiam), io zic aşa: dacă le arestăm mai trebuie numa’ să le mai dăm foc în Piaţa Uni­ver­si­tăţii, ca să dea tot poporu’ năvală, ca la Revoluţie, în curtea suratelor Mamei Omida. Mai bine îi lăsăm acolo să joace cărţi între ei. Da’ un „ce” câştig vreu şi eu: Bre! Să se facă publice listele cu politicienii care cotizează la chestii d-astea, că-s de interes naţional! Să ştim şi noi cine-o vrăjeşte prin Palatul Parlamentului, Palatul Victoriei şi, nu în ultimul rând, buuuuhuuuuu, prin Palatul Cotroceni.