Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dobânda-cheie - de 5,25% - a redevenit real-pozitivă ca urmare a scăderii inflaţiei de la 5,33% la 4,96%. Majoritatea analiştilor au fost luaţi prin surprindere, însă e firesc să i se întâmple asta unui Guvern care se abţine să fure. O astfel de administraţie nu are nevoie să-i fie furnizată mai multă lichiditate pe care apoi s-o redistribuie în piaţă şi să valideze preţurile în creştere ale alimentelor. Iar fără a le fi plătite preţurile afişate comercianţii sunt nevoiţi să bată cu ele în retragere, constantând că "nu sunt bani”, dovedindu-se că inflaţia este un fenomen care se manifestă monetar.
Nu înseamnă însă că România nu merge spre stagflaţie, situaţie în care inflaţia, stagnarea sau recesiunea, şi şomajul survin concomitent. De altfel, guvernatorul Isărescu a readus în discuţie chestiunea deficitului de cerere, care tinde să se accentueze în 2013, lăsând să se înţeleagă că fără o îmbunătăţire a absorbţiei fondurilor europene ne putem confrunta cu stagflaţia.
Mai clar spus, e greu de precizat cine va mai contribui la creşterea economică. Un Oltchim care nu merge, o industria siderurgică ce abia îşi trage suflarea ori nişte bănci care s-au ţinut ce s-au ţinut şi acum îşi asumă pierderi pe bandă rulantă? Iată cât de tare a fost lovit mediul de afaceri din România de majorarea TVA şi CAS, care se vede că au impact la doi ani distanţă. "Noroc” că acum sunt alţii la putere să gestioneze problema şi să dea FMI banii înapoi. Pentru că în afara faptului că nu mai creşte nimic în România, mai avem şi datorii de plătit...
Revenind la stagflaţie, trebuie subliniat că aceasta intervine atunci când băncile centrale majorează excesiv masa monetară sau când guvernele reglementează excesiv afacerile şi piaţa muncii. Premierul Ponta a anunţat o mărire a salariului minim la 850 de lei în 2013. În mod firesc, guvernatorul Isărescu ar fi trebuit să repete ce a zis în 2007: "Din punct de vedere social poate fi fundamentat un salariu de 700-1.000 de lei, chiar şi unul de 2.000 de lei, dar real tot 500 de lei va fi”. Dacă circumstanţele politice nu-i mai permit să iasă şi să spună nu înseamnă că din punct de vedere economic nu-i adevărat. Salariile în creştere trebuie să se coreleze cu sporuri de productivitate, altfel nu generează decât inflaţie.
Iar dacă în sistemul bugetar stimularea productivităţii se poate realiza şi pe căi administrative, în sectorul privat excesul de reglementări nu va avea ca rezultat decât şomajul şi reducerea bazei de impozitare, respectiv o autarhizare a statului în zona bugetară şi, implicit, micşorarea capacităţii de colectare.
Iată şi al treilea element care vădeşte pericolul stagflaţiei, şomajul. Dar, actualul Guvern preferă să fluture steagul impozitării marilor averi alături de "aliaţi”, în loc să acorde facilităţi celor care ar puteau investi. Şi cum guvernanţii nu se gândesc ca salariile în creştere să se coreleze cu sporuri de productivitate, majorarea remuneraţiilor nu poate genera decât inflaţie.
