Arhiva
Editorial.
Miercuri, 23 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol5.jpg
SHOP

Valentin Stan: Unii "crede" că Rusia s-a bătut singură

20 septembrie 2008
  

Voi, care publicaţi ditamai textul de imbecilităţi din The Independent (dreptul vostru)? Cum, adică? "Susţinem Georgia, dar Rusia este o realitate"!



Voi, care publicaţi ditamai textul de imbecilităţi din The Independent (dreptul vostru)? Cum, adică? "Susţinem Georgia, dar Rusia este o realitate"!

Mulţi dintre jurnaliştii noştri, dublaţi de minţile încremenite în proiecţia "NATO-istă" imobilă şi patetică a diriguitorilor români, dar fără legătură cu politica reală a Alianţei, au văzut în evenimentele din Caucaz un fel de înfrîngere a Rusiei. Asta, deşi Federaţia zdrobise Georgia ca pe o căpşună. Iniţial, o liotă de "specialişti" preziceau dezastrul investiţional de pe piaţa rusească! "Aţi văzut? Ce v-am zis eu, se dărîmă Rusia", clamau aceştia. între timp, în loc să se dărîme Rusia, a dat faliment Lehman Brothers, a fost vîndută Merrill Lynch, iar prăbuşirea cotaţiei AIG a dus Bursa din New York la un pas de a se întîlni cu Joe Black din "Meet Joe Black"!

Oops! Păi, nu murea Rusia? Ba da, ba da! Ce, bursa din Moscova nu a trebuit suspendată? Uite, de pildă, "specialiştii" de la Adevărul preiau inepţiile din The Independent, care anunţă emfatic că "Moscova s-a ales cu mai multe pagube decît adversara ei. Prima chestiune, crucială, e că Rusia a pierdut războiul de PR (...) Nici serviciile secrete ruse nu au fost la înălţime!". Articolul se numeşte "Rusia s-a învins singură" (19 septembrie). What? Măi, copii de trupă, ia uitaţi-vă voi pe discursul Secretarului General NATO, Scheffer, de la Universitatea din Tbilisi, pe 16 septembrie!

Cică, ambasadorii NATO se duseseră acolo în semn de solidaritate cu Georgia! Ce zice Scheffer, după ce condamnă el toate alea, invazia rusească, folosirea forţei disproporţionate, recunoaşterea independenţei pentru Osetia de Sud şi Abhazia? "NATO va continua să stea alături de Georgia, dar nici nu va închide uşile pentru Rusia. Căci, asta n-ar fi ceea ce trebuie făcut şi nici n-ar fi în interesul nostru. Rusia este o realitate, pe care nu o putem ignora şi nu vrem să o ignorăm. Nici nu suntem noi în poziţia de a pedepsi Rusia"! Măi, băieţi, care publicaţi ditamai textul de imbecilităţi din The Independent (dreptul vostru)? Cum, adică? "Susţinem Georgia, dar Rusia este o realitate"! Ha, ha, ha! Aaaa, m-am prins! "Rusia s-a învins singură"! Ce mai zice Scheffer?

Cică, "în cele din urmă, Georgia şi Rusia vor trebui să coexiste"! Păi, nu pierduse Rusia războiul de PR? Rusia aia, autoritară şi agresivă, despre care povesteşte Rice, într-o ripostă verbală "devastatoare", mai deunăzi? Dar Georgia cum e? Păi, zice Scheffer, care nu deschide gura nici în somn fără aprobarea SUA: "Dacă e să fiu sincer, Georgia are mai mult de făcut pentru a îndeplini standardele democratice ale NATO în întregime!".

Cum? Scheffer vorbeşte de democraţie, nu de standarde economice sau militare? Şi dă şi exemple referitoare la ce nu are încă Georgia: "Ca exemplu, în acest sens, să menţionăm organizarea şi desfăşurarea alegerilor, o presă independentă şi nepărtinitoare şi un dialog matur, constructiv, între guvern şi opoziţie!". Păi, dragii mei, cine n-are chestiile astea e o dictatură nenorocită, by the book! Cum, asta le spune Scheffer în faţă? E clar, băieţi de la Adevărul: "Rusia s-a bătut singură"! By the way! Pe voi cine v-a bătut... în cap?
Taguri asociate:     rusia | Georg | editorial
Comentarii
Valentin Stan: Unii "crede" că Rusia s-a bătut singură
25 comentarii
mark
nu prea vad rusia slabita. din contra.
22/09/2008 14:22:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Galatean
Unii "crede" ca Stan nu-i cu toate acasa. Nu se inseala !
21/09/2008 19:57:33 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Sty sa te foot ?
Ce... noi nu ne-am batut singuri in Dec. 1989 ??Adica Ilicesu criminalul, ne-a "batut"!Ne-am tras-o singuri !
21/09/2008 13:42:49 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
TIBILISI=APA CALDA,VALERIANULE
AVEM SI NOI COMICII NOSTRI-GEN STAN-CARE DIN PACATE NU SUNT MUTI,SUNT DOAR TAMPITI !!!
21/09/2008 07:35:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Vasile,
Sub pretextul integrarii in NATO, vestul duce o campanie agresiva expansionist imperialista.Novicii nepoliticieni fosti sateliti ai Rusiei nu au reusit sa-si asigure nici cel putin neuntralitatea unei Austri, si unul cite unul au cazut sub "indidenta" rachetelor iraniene si rusesti.Este clar expansiunea occidentului a fost oprita la portile islamului si la portile neo-comunistei Rusii.Se ... Citeşte întreg comentariul
21/09/2008 07:12:57 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Sindicatele vor să răstoarne Codul Muncii
Sindicatele vor să răstoarne Codul Muncii Blocul Naţional Sindical (BNS) doreşte să strângă un milion de semnături pentru a modifica ... Citește articolul
Chemoembolizare cu microsfere absorbabile, o procedură modernă aplicată în premieră în ţara noastră
Chemoembolizare cu microsfere absorbabile, o procedură modernă aplicată în premieră în ţara noastră În premieră în ţara noastră, doctorul Bogdan Popa, medic primar radiologie imagistică ... Citește articolul
Practică barbară în India: fetuşii de sex feminin nedoriţi de familii sunt aruncaţi la câini!
Practică barbară în India: fetuşii de sex feminin nedoriţi de familii sunt aruncaţi la câini! Părinţii care nu îşi doresc urmaşi de sex feminin au la îndemână o practică ... Citește articolul
Băieţel de trei ani, printre maşini la oră de vârf în trafic (VIDEO)
Băieţel de trei ani, printre maşini la oră de vârf în trafic (VIDEO) Plicitisit de limita pe care o aveau traseele aflate la dispoziţie pe aleile parcurilor, un chinez ... Citește articolul
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna
Un blestem străvechi gravat în piatră, descoperit într-un muzeu din Bologna Un blestem străvechi aparţinând ritualurilor de magie neagră, gravat pe câteva bucăţi ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Floreasca

2 camere

Suprafata utila: 40 mp

49.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ... Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ... Citește articolul
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare Masura care ar incuraja cel mai mult economia romaneasca in urmatoarea jumatate de an ar fi o mai ... Citește articolul