SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Între ucigaşul care-şi recunoaşte fapta de îndată ce e prins şi cel
care o neagă, deşi toate probele sînt solide, clare şi îl incriminează
nu-i nici o deosebire. Poate doar pentru anchetatori, că muncesc mai
puţin în primul caz.
SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Între ucigaşul care-şi recunoaşte fapta de îndată ce e prins şi cel care o neagă, deşi toate probele sînt solide, clare şi îl incriminează nu-i nici o deosebire. Poate doar pentru anchetatori, că muncesc mai puţin în primul caz. Totuşi, criminalul care-şi recunoaşte fapta se bucură de un plus de notorietate, care aduce şi a clemenţă. E cinstit, spune lumea, a recunoscut totul din prima clipă. Oamenii sînt înclinaţi să ia mărturisirea drept căinţă. În cele mai multe situaţii, răufăcătorii îşi recunosc vina, pentru că e inutil s-o nege. Unui arbitru de fotbal, aflat la prima uriaşă porcărie în carieră, numai că nu i s-a ridicat statuie, fiindcă a recunoscut o evidenţă. Ceva ce nu putea fi negat. Arbitrii sînt ca ilegaliştii: nu recunosc nimic, nici dacă îi torturezi. Sau, mă rog, ca ilegaliştii din filmele de odinioară cu ilegalişti. Arbitrul în cauză, deoarece e stilat, bisericos şi nu rîde niciodată, e socotit, din pornire, o persoană credibilă, care nu greşeşte intenţionat.
Un proverb spune că oamenii veseli fac o mulţime de tîmpenii, pe cînd oamenii gravi fac mai puţine, dar mai mari. Noi sîntem o naţie veselă, din care cauză sîntem mai iertători cu cenuşiii şi mohorîţii, indiferent cît de mari sînt neroziile sau nemerniciile acestora. Poate şi pentru că ne reproşăm tot timpul că nu sîntem mai controlaţi, ci luăm totul cu detaşare şi cu umor. Am vrea să fim cumva ca nemţii, dar nu nemţi de tot. Din pricini obscure, o revistă a medicilor retipăreşte în fiecare număr coperta ediţiei, care a publicat un interviu cu "ultimul boier dintre medici, ultimul medic dintre boieri", altfel spus cu academicianul dovedit ca prim turnător al Securităţii. Un ziar l-a ţinut pînă de curînd printre condeiele sale de prestigiu. Un politician l-a glorificat ca specialist, punîndu-i priceperea în profesie deasupra capitolelor pline de vinovăţii impardonabile din biografie. Boieria i-ar fi dat păsămite dreptul la trădări mult mai mari decît ale oamenilor fără blazon. Într-o abjecţie monumentală s-a luat în seamă monumentalitatea, nu abjecţia. Golanul simpatic e scuzat că-i golan, întrucît e simpatic. În fotbalul românesc se practică golănia surîzătoare. Dacă îi tai sunetul televizorului, cînd aceşti huligani plini de bani ies în public, ai putea să crezi că sînt preocupaţi de soarta patriei, de copiii abandonaţi, de şoselele pline de gropi, atît sînt de patetici şi de liberali în mişcări. Trăim un timp al valorilor răsturnate şi nu-i obligatoriu ca, trecînd anii, să ne întoarcem la ordinea mai veche a lucrurilor. Pe planetă nu se mai vorbeşte decît o singură limbă: banii. Nu e sfîrşitul lumii, ci începutul unei lumi noi. No, că matale ăi fi ăla cinstitu’, mi-a zis în tren un ţăran cu care am discutat despre darea peste cap a valorilor tradiţionale.
Adevărul e că sînt şi probabil voi rămîne un nepătat. Dar asta pentru că nu s-a oferit nimeni să mă cumpere cu totul. Ştiu şi eu, s-ar putea ca suma să-mi convină. Mulţi au fost integri, pînă ce şi-au aflat preţul. Ca şi arbitrul de fotbal, ca şi academicianul care s-a făcut turnător. Numai că şi aici s-au răsturnat valorile. Casele costă mult, dar suflete ieftine la noi găseşti şi la solduri.

Comentarii
Valori răsturnate
5 comentarii

Kartouche 5,6
Se injura clonele ! Nu-i rau ! ....Atentie ! Niciodata nu scriu mai mult de 2 randuri. .... Nu-l cetesc pe Teo !

virus
...te duci unde-a nins si nu s-a prins...Ca aci ma prinse si pe mine, cand imi veni randu'...
-Domnu',dati-mi si mie.....!
-Pai io sunt doamna....!
Cand ma uitai io mai bine,doamna era...Numai ca era cu sapca d-aia cu imprimeuri si reclame si cu paru bagat sub ,credeai ca-i domn.....
-Ma scuzati,din neatentie...
-Da,dar io n-am, ce-avetzi dumneavoastra...!
Citeşte întreg comentariul

La cumparaturi ,de sarbatori,tre trimis barbatu',ca,cica,e mai impunator la galantare....Oare?
-Ma barbate,du-te si tu la targuieli(nu le mai insir,ca-mi vine rau) si nu uita sa-ncarci si sifoanele...!
Apropos de sifoane...Nu ma luati cu apa minerala,ca la zaibaru' meu,merge spritzu' cu ...sifon,deci lasati Evianu' ,Perrieru',Borsecu' ,Perla etc...Gusturile nu se discuta,chit ca ... Citeşte întreg comentariul

gigione
Ce naiba omule, o luashi in serios..ce ma tot aia la cap cu al sanatoriu? Matahale albe? astea-s frustrarile tale defulate, frustrari de homosexual care nu-si accepta identitatea:)))...scumpule, ce vreau de latine...las-o mai pe bunica-ta in pace, n-o mai umple de "complimente" , saraca femeie..cit despre autorul mai sus publicat...un frustrat, batrin si impotent, asa-i cartush baiatule?

Kartouche multicalibru
Esti si ieftin si rural de tot mascariciule gigione ... Da' parca te vad spasit maine-poimaine ,coborand imobilizat in camasa de de forta din salvare in curtea sanatoriului ...purtat pe brate de matahalele in halate albe...Hai noroc de Sf. Gheorghe ! Si nu cetesc , ca sunt si eu vechi "boier" securist .
-
În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit... -
Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a... -
Victor Ponta a anunţat că va trimite Parlamentului, cu acordul miniştrilor, scrisoarea prin care solicită organizarea unei şedinţe comune de plen în care să fie adoptată o decizie privind mandatul şi nivelul de reprezentare a României la Consiliul European. "Este vorba de prezentarea în faţa Camerelor reunite a principalelor ...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Cine câştigă şi cine pierde dacă Grecia părăseşte eurozona
Este mai bine ca Grecia să rămână sau să iasă din Uniunea Europeană? Aceasta este o ...
Citește articolul
Vorbe cu miez
● Primarul Oprescu ne-a lămurit cum stau lucrurile în jungla politicii dâmboviţene. Şi ...
Citește articolul
Un pui de găină şi o pisică somnoresc împreună (VIDEO)
Plecat în aventura vieţii sale, un puiuţ de găină obosit caută lângă o pisică ...
Citește articolul
Un licean român a uimit cercetătorii din SUA cu aparatul său care ajută orbii să vadă cu ajutorul limbii
Ionuţ Budişteanu a uimit cercetătorii din Statele Unite ale Americii cu ultima sa invenţie. ...
Citește articolul
Consilierului guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu: Leul manifestă în continuare rezistenţa cea mai solidă în faţă şocurilor externe
Miercuri 23 mai, pe piaţa valutară, moneda noastră a înregistrat o nouă depreciere. Cursul ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Oamenii de afaceri: Majorarea salariilor bugetarilor nu ar ajuta economia in perioada urmatoare
Masura care ar incuraja cel mai mult economia romaneasca in urmatoarea jumatate de an ar fi o mai ...
Citește articolul
Isarescu, despre interventiile BNR asupra cursului: Am urmarit stabilitatea sistemului bancar
Dupa declansarea crizei financiare globale, leul a fost mai putin volatile decat zlotul sau ...
Citește articolul
Coreenii vor sa investeasca 150 mil. $ intr-o fabrica de componente anvelope si airbaguri in Romania
Compania Hyosung, din Coreea de Sud, intentioneaza sa investeasca circa 150 de milioane de dolari ...
Citește articolul

jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită