Arhiva
Editorial.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Vaticanul împotriva Davignonilor fără apostrof

3 ianuarie 2012
Un interesant document a fost dat pu­blicităţii în plină criză a datoriilor su­verane din partea Vaticanului. Do­cumentul este conceput de Consi­liul Pontifical pentru Dreptate şi Pace şi deci angajează responsabilitatea Sfântului Scaun. Se intitulează "Pentru o reformă a sistemului financiar in­ternaţional în perspectiva unei au­to­rităţi publice cu competenţe universale". Din titlu – iar conţinutul con­firmă – se evidenţiază două lu­cruri: sistemul financiar internaţional este făcut responsabil de turbulenţele ac­tuale; năzuinţa papalităţii este cea i­n­tegristă dintotdeauna, soluţia fiind identificată într-o autoritate publică cu competenţe universale.

Din păcate, Vaticanul nu are în­treaga şi neştirbita autoritate morală de a pune la zid sistemul financiar in­ter­naţional, fiind implicat de-a lungul anilor în mai multe scandaluri fi­nan­ciare, unele de răsunet, în care nici mai mult, nici mai puţin a fost vor­ba de spălări de bani de către structuri mafiote notorii. Dar, după bă­trânul proverb românesc: "Să faci ce zice popa, şi nu ce face popa", este de luat aminte la cuvântul Bisericii, care, indiferent de păcatele slujitorilor ei, are totuşi în spate sute de mili­oane de oameni cu credinţă în Dumnezeu.

Documentul celor 24 de episcopi denunţă "comportamentul egoist", "cupiditatea colectivă" a sistemului financiar-bancar, precum şi acapararea de către acesta a bunurilor pe scară largă. Cauzele crizelor sunt considerate "structurale" şi "avându-şi rădăcinile în principal în opţiuni pe termen scurt şi adesea motivate politic din punct de vedere electoral". Aceste aprecieri nu au nevoie de blagoslovirea lui Dumnezeu căci sunt legitimate de concordanţa lor deplină cu realităţile. Se cer, spune documentul, "orientări strategice de politică economi­că şi financiară", a căror responsabili­ta­te să nu fie însă doar în mâna "cluburilor şi grupurilor mai mult sau mai puţin mari din ţările dezvoltate". Pare că Vaticanul nu prea agreează cluburile Davignonilor fără apostrof şi nici "liberalismul economic fără reguli sau control". Şi explică de ce! Pur şi simplu pentru că acesta "riscă să devină un instrument subordonat ţărilor care se bu­cură de o poziţie avantajoasă în plan economic şi fi­nanciar". Documentul cere cu subiect şi predicat: taxarea tranzacţiilor fi­nan­ciare pentru cre­a­rea unei rezerve mondiale destinată sus­ţinerii eco­no­mi­ilor afectate de cri­ză; recapita­li­za­rea băncilor şi cu fonduri publi­ce, dar cu condiţia unor "comportamente virtuoase" din par­tea acestora; separarea între băncile obişnuite de credit (eligibile de a strân­ge bani de la deponenţi) şi băn­cile de in­ves­tiţii, pentru ca resursele din eco­no­misiri curente să nu poată fi antrenate în operaţiuni riscante.

Este extrem de important că do­cu­mentul menţionat nu se rezumă la identificarea agentului patogen şi prescrierea tratamentului, ci avertizează asupra pericolelor ne­re­zol­vă­rii situaţiei, care se poate concretiza în explozii sociale şi politice. Vaticanul nu se dă în lături de la a afirma că, în lipsa unor măsuri economice şi politice, sistemul financiar-bancar "poate genera un climat de ostilitate crescândă şi chiar violenţă"! Fiind, din aceste motive, nevoie de restaurarea "preeminenţei politicului, ce are responsabilitatea binelui comun, asupra economiei şi finanţelor"! Dar să fie clar, autoritatea cu competenţe universale avută în vedere este una publică, şi nu cumva una privată, nici direct şi nici indirect prin cine ştie de atribute verdicţionale conferite "mâinii invizibile a pieţei" sau pur şi simplu "pieţelor", termen deliberat imprecis, care ascunde de fapt dictatul celor mai cupizi dintre cupizi.
Comentarii
Vaticanul împotriva Davignonilor fără apostrof
3 comentarii
Clau
La multi ani! Fericiti. Se pare ca internationala comunista la care visau comunisti este "solutia" spre care ne imping baieti destepti din politica si iata ciudat si Biserica Catolica. Oare eceasta este solutia sau doar o alta cale mascata si perversa de asi atinge scopul cei care au inventat comunismul si au dorit internationala comunista. Sumbru tablou se vede la orizont. sunt totusi ... Citeşte întreg comentariul
05/01/2012 10:02:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Virgiliu Constantinescu
Maestre,incepem sa mergem catre radacinile problemei,catre baietii din masonerie si cozile lor de topor de pe malurile Dambovitei, adica Traian Basescu,Mugur Isarescu, Ion Iliescu, Adrian Nastase si multi,multi alti banditi si nenorociti care au distrus sau vandut aceasta tara,la comanda externa,in ultimii 22 de ani.Vedeti privatizarile masive din sectorul energetic din anii trecuti sau ... Citeşte întreg comentariul
03/01/2012 01:54:33 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
anonim
Maestre Serbanescu,
Poate nu sunt la subiect,
Dar la link-ul de mai jos apare o stire in ziarul Adevarul:
Guvernul vinde si ceea ce a mai ramas din sistemul energetic
national (la presiunea FMI). Se pare ca guvernul nu a inteles
nimic din actuala situatie economica catastrofala, ca sistem
economic, a tarii:
Citeşte întreg comentariul
03/01/2012 00:34:23 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul