Viaţa în cincinale

n) Şi ce-ai vrea, mă rog, matale - l-a întrebat un finanţist cu partid pe un ziarist de la o publicaţie economică - să ne întoarcem la planurile cincinale? Întrebarea ar fi urmat să-l strivească pe gazetar prin încărcătura ei ironică. Numai că cincinalele şi, în general, dezvoltarea ciclică nu sunt invenţia comunismului. În definitiv, preşedinţia e tot un cincial. Şi studenţia adevărată, nu aceea ciuntită din raţiuni negustoreşti, tot un cincinal ţine. Că în unele facultăţi se învaţă patru ani, iar în altele şase, nu lungimea perioadei contează, ci ideea de perioadă.

Tot ce are un început trebuie să aibă şi terminare, prin urmare cu consum de timp. O guvernare care nu lucrează cu perioade, cu termene, cu direcţii clar definite, care impun şi o definire în timp, n-are credibilitate. Cifrele au mistica lor. Cifra 3 poate fi povestită, fiindcă se regăseşte în structurile materiei şi în structurile gândirii, de la triunghi la Sfânta Treime. Un test de psihologia cifrelor a dus la concluzia că o majoritate semnificativă, dintr-o mie de oameni, solicitaţi să zică repede o cifră de la 1 la 10, a spus 7.

Întrebaţi de ce au spus 7, mulţi au răspuns că 7 nu e nici 1, nici 3, nici 5, nici 10. Adică e mai brează: cei şapte ani de acasă, cei şapte stâlpi ai înţelepciunii, cele şapte vaci slabe şi cele şapte vaci grase din Biblie, cele şapte ursitoare din basme... Planurile cincinale comuniste au avut un efect psihologic pe dos asupra mea. La fiecare cinci ani, simt un fel de furnicătură în suflet şi vreau să-mi schimb slujba. Din cauza presiunii în memorie, am schimbat ziarul, nu când a ajuns să-mi fie rău, să nu-mi mai placă munca la acel ziar, ci când mi-a fost mai bine ca oricând.

n) Am o maşină de scris "Consul portabilă" cumpărată din banii de pe prima carte, în anul 1968. Deşi am iubit-o, deşi am îngrijit-o ca să arate ca nouă e bătrână, are 52 de ani. Ce-i interesant la ea e că s-a molipsit de la om de una din bolile scrisului: rândurile o iau în sus şi trebuie aduse din când în când la orizontală. Fapt care dă paginii dactilografiate un gen de tangaj insesizabil, dar supărător. Pare că se clatină camera.

n) Pictorul Ion Grigore, care e însăşi definiţia modestiei la marii artişti, îmi spune, apropo de cartea mea "Pictori români uitaţi", c-ar trebui să scriu una care să se cheme "Pictori români care or să fie uitaţi în curând".

n) O băcănie, în loc să se numească simplu Băcănie, ca să ştie tot omul ce se vinde în spatele uşii şi, mai ales, la ce nivel de preţuri, e botezată, ca pentru snobilime, Prestigium. E greu de găsit o metodă mai eficientă ca să alungi clienţii. Un mălai "prestigios" e cu siguranţă de două ori mai scump decât un mălai pentru mămăligă. La câţiva paşi de casa mea, a falimentat repede un magazin de flori, pe a cărui firmă scria Flowers. Simţea omul de pe stradă că flăuresul ăsta şmechereşte preţul, drept care se ducea pentru cumpărat flori la ţiganaca de pe platforma Obor, cu care trata un ban mai puţin.