Victoraş, ai grijă de copii!

Ponta a câştigat sâmbătă, prin vot, preşedinţia PSD. Impardonabil, mucosul nu era-n stare s-o facă! E marioneta lui Iliescu şi Năstase. Deci vine restauraţia; cu Mitrea călare pe cupa excavatorului. S-a dus dracu' stânga modernă! Vin comuniştii înapoi şi găuresc, cu burghiul de unică folosinţă Victoraş, guvernarea poporului suveran. Un ochelarist fără şcoala vieţii la bază, un burghez prefăcut (care merge la raliuri în loc să joace table-n pijama în faţa blocului şi să spele Dacia cu furtunul şi buretele) să ajungă ditamai liderul stângii? Unul cu nevastă care pierde vremea pe la Bruxelles în loc să dea ţâţă la copil în parc, cu bonă filipineză plătită din banii supţi de haina familie de la poporul suveran şi cu socrul popă la bază? Aşa ceva nu se poate. Puştiul ăsta cu caş la gură sigur e un securist nenorocit sub acoperire. De fapt, vrea să aducă minerii, să destabilizeze bunătate de regim, să pună mâna pe ţărişoară, să dea Sarea şi Poşta la moguli şi să fugă-n Cuba cu cota unică la subsori.

Nu-i nici un secret că, de la Victor la Victor, mi-e simpatic Ponta; şi nu de alaltăieri. Da' asta nu înseamnă că-l consider vreo icoană a politicii româneşti. M-am bucurat, însă, fără nici o rezervă la aflarea rezultatului alegerilor din PSD. Egoist, pentru mine, că m-am cam învăţat ca la congresele televizate la care mă duc să se schimbe preşedintele partidului. Profesional şi uman, pentru el, fiindcă a reuşit să fie suficient de abil şi orientat ca să obţină la congres fie sprijinul făţiş, fie nonbeligeranţa titanilor PSD. Cunoscătorii intimităţilor pesediste îşi pot măcar închipui cam ce nod a avut în gât Mitrea când şi-a anunţat de la tribună sprijinul pentru Ponta şi cum priveşte Iliescu instalarea-n fotoliul de preşedinte al partidului pe care l-a fondat a unuia care, acum 20 de ani, îi dădea vârtos cu huo în Piaţa Universităţii. Şi, dacă m-ar întreba cineva pe mine, nici n-aş jura cu mâna pe inimă că Năstase a făcut tumbe-n Zambaccian de fericire că invenţia lui politică (şi nu el) a fost în stare să canalizeze în beneficiu propriu ura tălpii votante împotriva cuplului Geoană-Vanghelie. Fiindcă despre asta a fost vorba: cererea de sânge a poporului pesedist s-a întâlnit cu seducătoarea ofertă a unuia dintre cei mai temeinic şcoliţi şi lucraţi lideri ai noii generaţii de politicieni.

Habar n-am şi nici măcar nu-i problema mea dacă ascensiunea politică a lui Victor Ponta va fi lumina călăuzitoare care va scula din boală fostul partid-stat. E treaba lui să confirme. Şi-a dorit să fie preşedinte, a reuşit, să se descurce. Însă atacurile aiuritoare, de o subţirenie vecină cu ridicolul, declanşate încă din timpul congresului de la Romexpo la adresa lui, continuate imediat cum a pus piciorul ca preşedinte ales în Kiseleff, denotă faptul că băiatul ăsta-i o nucă greu de spart. Şi, subiectiv, mi-l fac şi mai simpatic.