Vlad Ivanov în 30 de secunde

Acum două zile într-o sală de cinematograf m-am surprins aşezându-mă mai confortabil, în aşteptarea câtorva clipe de încântare actoricească. Vedeam un film pe care-l ştiam de la TIFF, iar atunci mă emoţionaseră profund cele 30 de secunde care urmau să fie proiectate pe ecran, aşa că subconştientul meu a funcţionat perfect.

Spatele s-a relaxat pe scaun, picioarele s-au întins, muşchii mâinilor au devenit moi şi mi-a apărut un zâmbet pe faţă. În următoarea secundă am conştientizat clipa de relaxare care apăruse ca şi cum m-aş fi lăsat pe mâinile unui maestru maseur şi-am zâmbit. Apoi m-am întors cu gândul la povestea de pe ecran.

S-a întâmplat în timp ce vedeam ultimele cadre din Legenda şoferului de găini, una dintre poveştile din partea a doua a Amintirilor din Epoca de Aur.

În cadrele astea, protagonistul aflat la prim-plan, trece de la o aşteptare plină de bucurie la dezamăgire fără să rostească nici un cuvânt; doar din privire şi expresia feţei. Îi vezi lumina din ochi şi zâmbetul care pare că e pregătit să se ivească pentru a întâmpina o persoană dragă şi, secundă cu secundă, muşchii feţei se schimbă, cad, zâmbetul se transformă într-un rictus abia simţit, iar privirea arată milă şi disperare.

În mai puţin de 30 de secunde sunt extrem de multe sentimente exprimate fără nici un cuvânt, iar lecţia de actorie de pe ecran te cam lasă cu răsuflarea tăiată.

Chipul de la prim-plan e al lui Vlad Ivanov, care interpretează rolul şoferului care transportă găini dintr-un capăt în celălalt al ţării şi care, pentru că fură ouăle, ajunge la puşcărie. Cum furtul e împotriva credinţelor lui (mergeţi la cinematograf ca să aflaţi de ce), o bună parte din timp şi-o petrece având mustrări de conştiinţă, iar Vlad Ivanov îşi foloseşte faţa într-un mod incredibil ca să arate toate frământările, ruşinea, dezamăgirea, dar şi interesul sexual pentru o hangiţă, timiditatea amestecată cu sentimente macho, umilinţa amestecată cu bunătatea.

E povestea mea preferată din Amintirile din Epoca de Aur, filmul produs de Cristian Mungiu. Şi cred că nu e întâmplător că Legenda şoferului de găini e regizată chiar de Cristian Mungiu.

La sfârşitul proiecţiei am mai trăit un moment minunat. Pe holul cinematografului, Vlad Ivanov comenta familiar filmul împreună cu doi dintre tinerii faimoşi în online-ul românesc (Cristian China-Chinezu şi Adrian Ciubotaru) cu care tocmai îi făcusem cunoştinţă. Se râsese mult în sală la o replică în care şoferul încearcă să capteze atenţia unei hangiţe care frământă un cozonac, iar Vlad - provocat de băieţi - a comentat "şi cum zice: «E bună drojdia?».

Ar fi putut să întrebe orice, dar el întrebă asta". Băietii râd din nou, recunoscând perfect intonaţia din film, iar eu conştientizez că şi Vlad Ivanov, oricât de mare actor ar fi, se uită la un film ca oricare alt spectator, bucurându-se de poveste.
Amintiri din Epoca de Aur, partea a doua, Dragoste în timpul liber, e din acest week-end în cinematografe.