Ziua Naţională

Anul acesta nu am ajuns la defilarea de la Arcul de Triumf. Dar am privit la televizor ştiri şi reportaje din toată ţara. Şi pentru prima oară, după mulţi ani, am avut sentimentul că nu ne-am mai bătut joc de ideea de „Ziua tuturor românilor”. Au fost mulţi oameni la Arcul de Triumf – şi acolo nu se dădea fasole, şi nici cârnaţi sau sarmale. Şi i-am văzut bucuroşi, zâmbind, agitând stegule­ţe­le, urmărind cu interes  defilarea. Am avut impresia că nu veniseră doar să vadă tancurile, ci puneau şi suflet în privire, şi aşa îi de­ter­mi­nau şi pe soldaţi să fie mân­dri că sunt acolo. Mi-au plă­cut şi retragerea cu torţe din centrul Bucureştilor şi mulţi­mea care s-a strâns la Alba Iulia. Pentru aniversarea Unirii. M-am tot gândit – să fi fost lumea altfel, pentru că anul acesta, după mult timp, afară, de 1 Decembrie, cel puţin în Capitală, a fost soare? Sau să fi venit acest sen­timent de nevoie de apro­­piere între români din cau­­za situaţiei economice dis­perate? M-am bucurat că am văzut drapele la balcoa­ne, nu numai cele arborate de autorităţi; că am sărbă­torit împreună cu prietenii (pe Facebook) şi colegii, la re­dacţie, şi ne-am spus la mulţi ani. La mulţi ani, România!