Arhiva
Externe.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Şocant: ultimele momente trăite de doi tineri care practicau "car surfing" la o viteză de 110 km/h (VIDEO)

7 februarie 2012 – 19:28
Un tribunal din Florida a dat marţi sentinţa într-un caz mai puţin obişnuit. În februarie 2011, cinci adolescenţi din orăşelul DeBary au decis că este momentul să trăiască aventura vieţii.

Zis şi făcut. S-au urcat în SUV-ul condus de Joshua Ritter, iar la un moment dat, doi dintre tineri, Carlos Velazco şi Hunter Perez, ambii în vârstă de 18 ani, au urcat pe plafonul maşinii, dornici de "sportul" extrem numit "car surfing".

Aventura a fost înregistrată de ceilalţi doi pasageri ai maşinii, Ryan Jenkins (17 ani) şi Kenyanna Hawkins (18 ani), iar în cele câteva secunde, cei doi, căţăraţi pe plafon, pot fi auziţi strigând că "totul este o nebunie" şi "dacă vom muri, va fi din cauza ta, Joshua".

O reacţie firească, în condiţiile în care maşina condusă de Ritter, fiul unui poliţist local, rula cu peste 110 km/h într-o zonă în care viteza era restricţionată la 55 km/h.

În cele din urmă, şoferul a pierdut controlul volanului, maşina s-a răsturnat şi a luat foc, Velazco şi Perez murind pe loc. Şoferul a avut nevoie de luni bune de spitalizare, fiind acuzat de omucidere involuntară. Ritter, care a spus că va regreta toată viaţa cele întâmplate, a scăpat destul de ieftin, fiind condamnat la un an de arest la domiciliu şi o perioadă de probaţiune de cinci ani, spre disperarea mamei unei dintre victime.

Taguri asociate:     accident auto | car surfing | florida | inregistrare
Comentarii
Şocant: ultimele momente trăite de doi tineri care practicau "car surfing" la o viteză de 110 km/h (VIDEO)
6 comentarii
ics
2 idioti mai putin. Nu-i o pierdere semnificativa, mai sunt destui
08/02/2012 10:20:59 | Îmi place (11) | Raportează limbaj indecent
grey
mama uneia dintre victime nemultumita de sentinta...?dar fiul ei nu avea minte sa se gandeasca la riscuri, tot asa lipsit de creier a fost si soferul, doar erau de o varsta. nu i-a omorat nimeni copilul intentionat. vinovat este cel decedat. nu retardatul care a condus.
08/02/2012 09:03:47 | Îmi place (10) | Raportează limbaj indecent
prosti
suntem noi ca punem botu' la titlurile astea.
08/02/2012 08:44:12 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
hyt
super imagini socante, si eu ma-m filmat cand conduc masina...
07/02/2012 22:12:33 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
babanovac
si unde pisda matii de ziarist sint ultimele momente traite de cei doi tineri?????.... ....idiotii nabii....ziaristi de ccacat facuti di dare de mita si culcat cu profesorii!!!!!
07/02/2012 21:52:52 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul