Arhiva
Externe.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Acord de cooperare nucleară între Emiratele Arabe Unite şi Corea de Sud

24 iunie 2009 – 10:25

Emiratele Arabe Unite (EAU) şi Corea de Sud au semnat un acord de cooperare în domeniul energiei nucleare care prevede transferul de tehnologie nucleară, echipament şi expertiză în următorii 20 de ani.



Până în prezent, EAU au semnat acorduri asemănătoare cu Franţa, SUA şi Marea Britanie, relatează cotidianul economic Arabian Business din Arabia Saudită, citat de Agerpres. Valoarea acordurilor semnate de EAU cu ţările amintite se ridică la 40 de miliarde de dolari şi prevede construirea unui număr nespecificat de reactoare nucleare care urmează să fie date în folosinţă cu începere din anul 2017.

În cursul acestei veri urmează să fie studiate ofertele ţărilor semnatare, iar până la 16 septembrie, data la care vor fi anunţaţi beneficiarii contractelor, numărul consorţiilor participante va fi redus la două.

În prezent, ţările Consiliului de Cooperare din Golful Persic se bazează pe petrol şi gaz pentru a-şi satisface nevoile energetice. În condiţiile în care preţul petrolului se menţine peste 50 de dolari barilul, este în interesul acestor ţări să exporte petrolul şi gazul natural de care dispun pentru aţi putea finanţa dezvoltarea şi diversificarea economică. Alt motiv pentru introducerea energiei nucleare îl constituie dorinţa de a reduce emisiunile de CO2 provenite din folosirea petrolului şi a gazului ca sursă de energie. (V.A.)
Taguri asociate:     externe
Comentarii
Acord de cooperare nucleară între Emiratele Arabe Unite şi Corea de Sud
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Popesti-Leordeni

3 camere

Suprafata utila: 98 mp

73.000 EU

Vila in Popesti-Leordeni

5 camere

Suprafata utila: 190 mp

145.000 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul