Arhiva
Externe.
Sâmbătă, 26 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Alegeri noi cu vechi pârghii de fraudă

29 iulie 2009 – 13:17
Alegătorii moldoveni au din nou ocazia să opteze pentru democraţie sau pentru comunism
 Foto: Marin Raica / Jurnalul Naţional 

Alegerile parlamentare anticipate se desfăşoară astăzi în Republica Moldova în condiţii de tensiune maximă. Puterea comunistă şi-a păstrat majoritatea pârghiilor administrative de fraudare a scrutinului depistate în timpul alegerilor de la 5 aprilie. În plus, violenţele din aprilie au marcat această campanie electorală, instaurând starea de frică mai ales în rândul tinerilor.



Moldovenii s-au prezentat încă de dimineaţă la urne, pentru a-şi da votul, fie unei formaţiuni de dreapta, fie comuniştilor aflaţi încă la putere. Conform datelor oficiale, în comparaţie cu alegerile din 5 aprilie, activismul civic în primele ore ale scrutinului este mai ridicat. Primele estimări erau aşteptate în jurul orei 21:00.

Liderii partidelor de opoziţie, dar şi preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, au votat în prima parte a zilei. Dacă primii au introdus în urne buletine de vot pentru "o viaţă mai bună, pentru generaţia tânără şi pentru integrare europeană", liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a declarat că a votat pentru stabilitate şi nu a uitat să atace statul vecin, România. Voronin a spus la ieşirea de la vot, în jurul orei 8:30, la Liceul "Antioh Cantemir" din Chişinău, că România "trebuie să se dezică de trecutul ei istoric", de naţionalism şi mai ales de ideea de unitarism. Edilul capitalei degrevat din funcţie şi vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a votat pentru liberatate, democraţie şi integrarea europeană a Republicii Moldova. Chirtoacă a ajuns la secţia de vot din incinta unei şcoli primare din Strada Calea Ieşilor 57 în jurul orei 9:00. "Am votat pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, inclusiv pentru relaţiile bune de vecinătate cu România şi Ucraina. Am votat pentru democraţie şi pentru viitorul copiilor în UE. Aşa cum spunea şi Ştefan cel Mare, Moldova nu este a boierilor, ci a urmaşilor urmaşilor noştri", a spus vicepreşedintele PL. Preşedintele "partidului lui Chirtoacă" - aşa cum îl numesc toţi moldovenii cu orientare de dreapta - Mihai Ghimpu a ajuns la secţia de votare din cadrul Liceului Nicolai Gogol la ora 11:00. Şcoala, cu panouri scrise exclusiv în limba rusă şi împopoţonată ca de sărbătoare, a devenit neîncăpătoare când liderul PL a intrat să voteze.

Preşedintele secţiei de votare este extrem de precaut şi, deşi ar dori să nu vadă atât de multă presă în incinta şcolii, nu mai are ce face, decât să spună în şoaptă că speră să nu aibă parte de "agitaţie electorală în ziua alegerilor". Mihai Ghimpu a avut un discurs asemănător cu cel al colegului Chirtoacă, el spunând că a votat pentru "integrare europeană, pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi, nu în ultimul rând, pentru tineret".

TEAMA DE FRAUDE
Există deja suspiciuni de fraudare a alegerilor. Experţii locali spun că doar 11% din listele electorale au fost curăţate de persoane decedate, iar posibilitatea fraudării alegerilor cu ajutorul votului multiplu nu a fost curmată. Mai mulţi observatori străini nu au fost admişi în Republica Moldova, iar jurnaliştii români sunt vânaţi pe străzile Chişinăului de persoane în civil. Misiunea European Network of Election Monitoring Organizations a decis să părăsească teritoriul Republicii Moldova după ce preşedintele şi vicepreşedintele misiunii au fost reţinuţi de poliţie. 10 observatori din Georgia au fost întorşi de la aeroport, cinci din Rusia şi Belarus, precum şi alţi 4 observatori din Danemarca au fost ridicaţi din hotel şi expulzaţi din Republica Moldova.

ESTIMĂRI
Analiştii politici care s-au încumetat să facă prognoze ale scrutinului susţin că un eventual eşec electoral al Partidului Comuniştilor va face dovada că alegerile din 5 aprilie au fost fraudate. Acesta, potrivit lor, ar fi un argument determinant pentru comunişti să caute noi metode de dobândire a voturilor. Situaţia este şi mai periculoasă dacă ţinem cont şi că în joc este pusă nu doar onestitatea Partidului Comuniştilor, ci şi credibilitatea OSCE care a afirmat atunci că alegerile au fost corecte. Sondajele arată, însă, că popularitatea Partidului Comuniştilor a scăzut după protestele violente din aprilie.


Comentarii
Alegeri noi cu vechi pârghii de fraudă
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic
Peste 125.000 de pelerini de Rusaliile catolice, pe muntele Şumuleul Mic Peste 125.000 de pelerini asistă, sâmbătă la prânz, la slujba de Rusaliile catolice ... Citește articolul
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex
Anti-Viagra! David Hasselhoff: Cu galeza mea fac cel mai bun sex Are 59 de ani şi iubeşte o tânără cu 28 de ani mai tânără ca el, dar asta nu îl ... Citește articolul
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO)
Un labrador e erou în SUA, după ce şi-a salvat familia dintr-un incendiu (VIDEO) O familie din Illinois, SUA, a fost salvată de câinele lor dintr-un incendiu. Peyton, un ... Citește articolul
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român
Lucian Bute îl bate pe Froch prin KO la casele de pariuri. Vezi ce spune presa internaţională despre român Meciul pentru centura mondială IBF la categoria supermijlocie, între britanicul Carl Froch şi ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top
Tarile cu cele mai multe credite neperformante. Romania este in top Criza economica si financiara a determinat in ultimii trei ani o crestere alarmanta a creditelor ... Citește articolul