Alertă de grad maxim în lumea oamenilor de ştiinţă! Din cauza poluării, a chimicalelor, a E-urilor şi a altor substanţe artificiale care ne creează aşa-zisul confort modern, bărbaţii ar putea deveni, în scurt timp, o specie pe cale de dispariţie.
Nenorocirea e că toate vertebratele de sex masculin, de la necuvântătoare la om, au început deja să sufere transformări hidoase din cauza poluării şi, în curând, nu vor mai fi în stare să procreeze. Mai mult decât atât, ele riscă să se transforme în organisme de sex feminin.Semnalul de alarmă este tras de cercetători de renume din lumea întreagă şi se bazează peste 250 de studii şi statistici ştiinţifice realizate pe oameni şi animale de pe întreaga planetă. Concluzia este aceeaşi: poluarea de tot felul se repercutează asupra organelor genitale masculine. Raportul alarmant, citat de presa britanică, a fost dat publicităţii de societatea CHEMTrust, care anunţă publicarea zilele acestea a unuia dintre cele mai cuprinzătoare rapoarte în materie.
PENIS TOT MAI MIC
Americanii au constatat că băieţii proveniţi din mame care
au fost frecvent expuse chimicalelor în perioada sarcinii s-au născut cu penis
de dimensiuni mici şi cu restul aparatului genital feminizat. Specialiştii de
la Universitatea Rochester din New York confirmă aceste statistici, precizând
că testiculele nou-născuţilor nu erau coborâte normal în scrot, fiind poziţionate
în pelvis, asemănător ovarelor. Specialiştii au mai constatat că distanţa între
anus şi organele genitale ale acestor bebeluşi era mai scurtă, tipică în cazul
fetiţelor. În Europa, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Erasmus
din Rotterdam a semnalat că băieţii născuţi de mame expuse poluării în timpul sarcinii au luat obiceiuri de joacă
specifice fetelor, preferând să se joace cu păpuşi şi să imite grija maternă faţă
de acestea, decât să fie interesaţi de jucăriile tipice băieţilor.
100.000 DE OTRĂVURI
Specialiştii dau vina în primul rând pe ftalaţi pentru toate
aceste anomalii fizice şi comportamentale. Aceste substanţe sunt produşi ai
acidului ftalic, fiind folosite pe scară largă în industria plasticelor. Se găsesc
în ambalaje, jucării, covoare, solvenţi, cosmetice şi în multe alte produse pe
care noi le folosim zi de zi. Ftalaţii imită estrogenii (hormoni sexuali
feminini) şi s-a demonstrat că au legătură cu multe malformaţii congenitale,
boli de rinichi şi cu infertilitatea.
Statisticile au arătat că oamenii şi mediul au fost expuşi în ultimii ani la peste 100.000 de noi chimicale, Comisia Europeană recunoscând că 99% dintre acestea nu au fost suficient reglementate din punct de vedere al permisiunii utilizării lor, iar despre 85% nu există informaţii suficiente şi sigure privind efectele pe care le produc asupra organismelor şi mediului. “Am aruncat peste 100.000 de chimicale împotriva unui sistem hormonal bine echilibrat, aşa că nu e de mirare faptul că se văd deja unele rezultate neplăcute. Acest lucru va duce însă la cea mai rapidă evoluţie din istorie”, e de părere profesorul Pete Myers, cercetător-şef la “Environmental Health Sciences” – una dintre cele mai însemnate autorităţi în domeniul cercetării substanţelor chimice care afectează sistemul endocrin.
NICI SPERMA NU MAI E CE-A FOST
În comunităţile foarte poluate cu substanţe care afectează
organele genitale şi sistemul hormonal, în general, din Canada, Rusia şi Italia
s-au născut de două ori mai multe fete decât băieţi, ceea ce reprezintă un
indiciu serios privind modificarea raportului dintre populaţia pe sexe în întreaga
lume. În mod normal, la fiecare 100 de fete se nasc 106 băieţi, însă numărul
ultimilor a început să scadă considerabil. Numai în Statele Unite şi în Japonia
s-au născut 250.000 de fete, care, în mod normal, ar fi trebuit să se nască băieţi.
Veştile sunt proaste şi pentru cei care îşi pun speranţa în băncile de spermă. Studiile făcute în peste 20 de ţări au arătat că, în ultimii 50 de ani, concentraţia spermei a scăzut de la 150 de milioane pe mililitru de spermă fluidă la 60 de milioane pe mililitru.
PESTICIDE PENTRU ROMÂNIA
Uniunea Europeană vrea să emită noi reglementări prin care să
interzică folosirea pesticidelor care s-au dovedit că au legătură cu tulburarea
sistemului endocrin al oamenilor şi animalelor, însă întâmpină opoziţie din
partea anumitor ţări, între care şi România, mai scrie The Thelegraph. Ţara noastră, alături de Marea Britanie şi de Irlanda,
manifestă, deocamdată, opoziţa cea mai mare faţă de interzicerea pesticidelor,
motivând că măsura va duce la prăbuşirea agriculturii. Ecologiştii susţin însă
că reglementările avute în vedere de UE prevăd clauze avantajoase pentru
fermierii care nu folosesc pesticide.

Studiul despre care pomeniti, cu nr de fete/baieti a fost realizat doar intr-o comunitate din Canada, cam de 30.000 de locuitori. Intr-adevar, zona este poluata dar studiul nu este reprezentativ si concluzia nu poate fi generalizata!
-
Galerie Foto Dintre toate cele 18 ţări concurente în prima semifinală Eurovision din Baku Crystall Hall, România a fost singura văduvită de monitorizarea din cască. De ce tocmai cu noi, organizatorii s-au făcut de baftă?! "A fost foarte dificil să cânt fără să aud nimic. Mă bucur că am reuşit să nu vă dezamăgesc şi să cânt... -
În România trăiesc 461 de persoane cu vârsta de 100 de ani sau mai mare decât această etate, iar cel mai bătrân locuitor al ţării este o femeie de 112 ani din Tulcea. Informaţia a fost publicată de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI.Din totalul celor care au împlinit... -
Hidrologii au emis o nouă avertizare Cod Portocaliu de inundaţii valabilă începând de miercuri, de la ora 16:00, pentru 13 bazine hidrografice. Informarea completează atenţionarea de Cod Galben publicată anterior şi care, la rândul ei, rămâne în vigoare.Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a...
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

