Atentat cu bombă si atac armat la Oslo, o premieră pentru Norvegia
Update(16) - Bilanţul atentatului cu bombă comis vineri în centrul capitalei norvegiene şi al atacului armat din apropiere de Oslo, care a vizat o şcoală de vară a organizaţiei de tineret a Partidului Laburist aflat la putere, a crescut la cel puţin 91 de morţi, anunţă AFP.
Update(15): O grupare teroristă, Ansar al-Jihad al-Alami (Ajutoarele Jihadului Global), ar fi revendicat atacurile comise vineri la Oslo, potrivit unui analist pe probleme de terorism. Televiziunea norvegiană afirmă însă că gruparea a negat orice responsabilitate, relatează New York Times. Norvegia este membră NATO şi are un mic contingent în Afganistan, fiind una dintre ţările menţionate de Ayman al-Zawahiri, noul lider al reţelei al-Qaida, ca potenţiale ţinte de atacuri. În 2006, ziare norvegiene au difuzat caricaturile daneze cu profetul Mahomed, care i-au înfuriat pe musulmani.
Update(14): Guvernul norvegian va ţine o reuniune de criză vineri seara, după producerea celor două atacuri sângeroase de la Oslo şi din împrejurimi, a anunţat premierul norvegian Jens Stoltenberg. Acesta a acordat un interviu postului de televiziune norvegian NRK, dintr-un loc ţinut secret. Mai mulţi miniştri vor participa la această reuniune, a precizat Stoltenberg, adăugând că se va întâlni şI cu liderii principalelor partide politice norvegiene în cursul zilei de sâmbătă, relatează Normandie News.
Update(13): Poliţia din Oslo anunţă că are motive serioase să creadă că atacurile de azi care au lovit Capitala norvegiană au legătură unul cu celălalt, relatează L’Express. Poliţia declară că se teme că ar putea exista explozibili pe insula Utoya, unde a avut loc atacul armat. Aceste temeri se bazează pe mărturiile culese de la participanţii la şcoala de vară a tineretului laburist care avea loc acolo şi la care sunt reunite circa 500 de persoane.
Update(12): Explozia de la Oslo s-a soldat cu moartea a şapte persoane şi rănirea gravă a altor două, a anunţat poliţia norvegiană, citată de Le Parisien. Unele organe de presă norvegiene vorbesc însă şi despre patru persoane care ar fi fost ucise în atacul cu armă de foc comis la o adunare a tineretului laburist, de pe insula Utoya, de la sud de Oslo. Autorul atacului armat a fost arestat, a confirmat poliţia, care nu a făcut precizări în legătură cu bilanţul acestui atac. Martori oculari, interogaţi de postul de televiziune NKR, au declarat că cel puţin cinci persoane au fost ucise, dar acest lucru nu a fost confirmat.
Reamintim că este pentru prima oară când Norvegia, ţară membră a NATO şi angajată în războaiele din Afganistan şi din Libia, este lovită de un atentat cu bombă.
Update(11): Pe reţeaua de socializare Twitter, mai multe persoane, citând martori oculari sau presă locală, au dat asigurări că atacul era încă în curs la orele 18:45 şi că mai mulţi participanţi la reuniune s-ar fi aruncat în apele mării, pentru a scăpa de tirurile atacatorului.
Premierul Jens Stoltenberg, care a participat şi el la lucrările şcolii de vară a tineretului laburist se află acum în siguranţă, ţinut într-un loc secret.
Update(10): SkyNews şi ziarul norvegian Dagbladet susţin că în atacul de la adunarea tineretului laburist de pe insula Utoya patru personae şi-ar fi pierdut viaţa. Alte mijloace de informare susţin că ar fi vorba doar despre cinci persoane rănite. Autorul atacului, care s-a prezentat la faţa locului deghizat în poliţist, ar fi fost arestat, a anunţat televiziunea publică norvegiană NRK, care descrie atacatorul drept "înalt, blond şi cu aspect nordic”. Arestarea nu a fost confirmată oficial, precizează Europe1. Potrivit postului TV2, care citează martori oculari, autorul atacului s-ar fi prezentat la universitatea de vară a tinerilor membri ai Partidului Laburist, spunând că doreşte să asigure securitatea participanţilor, după explozia din Capitala norvegiană, ceea ce ar putea presupune că aceste două atacuri au fost concertate.
Update(9): Uniunea Europeană condamnă "laşitatea" actului de la Oslo. "Condamn în termenii cei mai energici aceste acte de laşitatte care nu au nici un fel de justificare", a declarat preşedintele Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, declarându-se, într-un comunicat, "profund şocat". Statele Unite, la rândul lor, condamnă aceste "atentate odioase". "Condamnăm aceste acte de violenţă odioase", a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Heide Bronke Fulton. "Inimile noastre bat alături de victime şi de familiile acestora. Am contactat Guvernul norvegian, pentru a-i adresa condoleanţe", a adăugat sursa citată.
Update(8): Presupusul atacator de la şcoala de vară a tineretului laburist (partidul la putere), la care participa şi premierul Jens Stoltenberg, pe insula Utoya, de la sudul capitalei norvegiene, ar fi fost prins, informează Euronews. Un bărbat deghizat în poliţist a atacat cu focuri de armă participanţii la această reuniune, la care sunt prezente circa 500 de persoane. Potrivit Reuters, la locul faptei ar fi fost reţinută o persoană, posibil chiar atacatorul.
Update(7): Poliţia norvegiană nu are nici o pistă în legătură cu atacurile de vineri. "Nu avem nici o teorie pe care să o favorizăm, nu avem nici măcar o ipoteză de lucru", a anunţat poliţia. Euronews precizează că poliţia locală norvegiană nu este dotată cu armament, pentru a avea acces la acesta fiind nevoie de o serie de decizii speciale. Mai mulţi tineri participanţi la universitatea de vară a tineretului laburist care se desfăşura pe insula Utoya, de la sud de Oslo, aşteaptă acum baricadaţi sosirea poliţiei la faţa locului.
Update(6): Poliţia norvegiană a organizat o conferinţă de presă, oferind date despre incidentele de vineri şi transmiţând sfaturi populaţiei. Astfel, poliţia a cerut cetăţenilor Capitalei Oslo să evite să-şi părăsească domiciliile în cursul serii. Potrivit postului norvegian de televiziune NRK, poliţia ar fi în căutarea unei bombe în apropierea postului de televiziune TV2 şi ar fi ordonat evacuarea populaţiei din zonă, care este situată în apropierea locului primei explozii. În plus, poliţia a cerut populaţiei să rămână departe de centrul capitalei şi să utilizeze telefoanele portabile minimum posibil.
Update(5): Un incident armat a avut loc, tot astazi, în cursul unei reuniuni a Partidului Laburist din Norvegia, imediat după atentatul de la Oslo, informează AFP. Un bărbat deghizat în poliţist a deschis focul la adunarea tineretului laburist norvegian, la care participa şi premierul Jens Stoltenberg, precizează BBC. Patru persoane şi-ar fi pierdut viaţa în schimbul de focuri care a avut loc la adunarea tineretului laburist norvegian, care se desfăşura pe insula Utoya, de la sud de Oslo, relatează 20minutes.fr. Premierul Jens Stoltenberg a confirmat că un bărbat deghizat în poliţist a deschis focul la reuniunea anuală a tineretului laburist, la care premierul participa. Poliţia a trimis câteva vase în larg, după ce s-au primit informaţii potrivit cărora mai multe persoane ar fi fost văzute părăsind înot insula Utoya.
Update(4): Ambasada României la Oslo se află în legătură permanentă cu Ministerul de Externe şi cu Poliţia norvegienă pentru a verifica dacă există români afectaţi de exploziile produse vineri după-amiază. "Deocamdată nu există date în acest sens", a precizat Ministerul român de Externe, solicitat de Mediafax să menţioneze dacă există victime cetăţeni români în urma exploziilor. Potrivit datelor MAE, în Norvegia există o comunitate de români formată din 7.000 de persoane.
Update(3): Premierul Norvegiei califică situaţia drept „extrem de gravă”
Premierul norvegian Jens Stoltenberg a spus că este în siguranţă în urma exploziei puternice care a avut loc vineri în apropierea sediilor Executivului şi alealtor clădiri guvernamentale din centrul capitalei Oslo şi a calificat situaţia ca fiind 'extrem de gravă', relatează AFP şi Reuters.
Într-un interviu telefonic pentru postul de televiziune TV2 Nyhetskanalen, şeful Guvernului a spus că toţi miniştrii par să fie în siguranţă. El a precizat că, la recomandarea poliţiei, nu poate dezvălui locul unde se află. Stoltenberg a subliniat de asemenea că este prea devreme pentru a se puteaspune dacă a fost vorba de un atac terorist.Potrivit unor surse din cadrul ambasadei SUA la Oslo, citate de agenţia ABD News, preluată de RIA Novosti, la originea exploziei s-ar fi aflat o maşină capcană. Purtătorul de cuvânt al poliţiei a indicat că un vehicul a fost văzut circulând cu mare viteză cu puţin timp înainte de explozie, fără a putea confirma dacă a fost vorba de o maşină capcană.Toate străzile din centru au fost blocate, iar forţele de securitate au evacuat toate persoanele din clădirile din zonă, de teama unei noi explozii, relatează BBC News. Câinii poliţiei căutau alte posibile dispozitive explozive, în timp ce pompierii se luptau cu flăcările într-un peisaj dezolant.Este pentru prima dată când Norvegia, ţară membră a NATO şi participantă cu trupe la misiunile din Afganistan şi Libia, este lovită de un atentat. Până în prezent nimeni nu a revendicat atacul.Imaginile televiziunilor norvegiene au arătat sediul guvernului şi alte imobile puternic avariate, trotuare pline cu cioburi de sticlă, fum ridicat deasupra cartierului şi numeroase ambulanţe
Update(2): Zeci de persoane au fost spitalizate, având răni mai mult sau mai puţin grave – a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei norvegiene. El a mai declarat că un vehicul a fost văzut circulând cu mare viteză puţin înaintea exploziei, dar nu a putut confirma că era vorba de o maşină-capcană.
”Sunt cioburi peste tot, e un haos total. Ferestrele tuturor imobilelor din jur au fost spulberate”, povestea un martor, adăugând că în primul moment a avut impresia că e cutremur.
Este pentru prima dată când Norvegia, ţară membră NATO implicată în Afganistan şi Libia, este lovită de un atentat.
Locul în care s-a produs explozia este de obicei foarte aglomerat. Din fericire, însă, în această perioadă mulţi locuitori sunt în vacanţă sau în afara oraşului. Deflagraţia s-a produs la ora locală 15:26.
Update(1): Poliţia norvegiană a anunţat că explozia de vineri, care s-a produs în apropierea sediului Guvernului de la Oslo s-a soldat cu doi morţi şi opt răniţi, fiind provocată de o bombă, relatează Le Figaro în ediţia online.
Este o premieră nefastă în Norvegia, stat implicat, însă, în importante negocieri de pace în special între israelieni şi palestinieni.
Şeful Executivului norvegian, Jens Stoltenberg, nu se afla în clădire în momentul producerii deflagraţiei. Pentru moment, din informaţiile difuzate, nu există date despre o eventuală revendicare a atacului, iar autorităţile refuză să comenteze faptele.
"Sunt cioburi de sticlă peste tot, au fost sparte ferestrele clădirilor din zonă", povestesc martorii oculari. La această oră, accesul pe străzile din centrul oraşului a fost blocat de Armată.
Când s-a produs explozia, Ingunn Andersen, jurnalist la postul de radio NRK, a crezut că este vorba despre un cutremur, după cum a povestit redactorilor de la Le Parisien. Deflagraţia s-ar fi produs, potrivit poliţiei, în apropiere sediului Ministerului de Finanţe, în imediata apropiere a clădirii care adăposteşte sediul premierului norvegian şi a unei alte clădiri ocupate de redacţia Verdens Gang (VG), tabloidul cu cel mai mare tiraj din ţară.
"Sunt sparte ferestrele de la clădirea care găzduieşte sediul VG şi de la sediul Guvernului. Sunt persoane rănite şi însângerate, care zac pe stradă" , a declarat Ingunn Andersen, citată de cotidianul Le Parisien. Fotografii realizate imediat după explozie în apropierea sediului VG şi imaginile prezentate de televiziunile norvegiene prezintă clădiri puternic afectate de suflul exploziei şi trotuare pline de cioburi de sticlă, fum provenind de la cartierul guvernamental şi câteva ambulanţe sosite la faţa locului, pentru a evacua răniţii.
-
Associated Press face o scurtă prezentare a participanţilor favoriţi la Eurovision 2012. Printre aceştia şi trupa Mandinga, a cărei voce feminină este "înfocata" Elena Ionescu. Potrivit jurnaliştilor de la AP, prin melodia pe care o interpretează, Mandinga se vrea a fi exotică, textul piesei fiind scris în spaniolă şi engleză, agenţia... -
Din cauza neîncrederii în stabilitatea băncilor, grecii au miliarde de euro ascunşi în case, prin dulapuri, lăzi frigorifice, sub podea sau sub saltea, scrie Reuters. Mai mult, se pare că hoţii îşi vor partea lor din această bogăţie, uşor de transportat şi aproape imposibil de recuperat. Recesiunea din Grecia s-a... -
Un copil în vârstă de cinci ani din judeţul Gorj a murit după ce a fost lovit de o vacă din curtea părinţilor săi, animalul speriindu-se din cauza furtunii, scrie Mediafax. Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Gorj, subcomisar Daniel Tică, joi noapte băiatul, din localitatea Stăneşti, a ieşit din casă pentru a merge la...
- Secetă de 44 de ani pentru Dinamo! » "Cîinii" nu au mai învins Rapidul în finală din 1968
- Sondaj pe Bute-Froch » Andy Murray a lansat o întrebare pe twitter despre meciul dintre român şi englez
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

