Barroso repetă mandatul în fruntea Comisiei Europene
19 iunie 2009 – 10:35
Şefii de stat şi de guvern ai UE au ajuns ieri, în prima zi a summitului desfăşurat la Bruxelles, la un acord politic vizând numirea lui Jose Manuel Durao Barroso pentru un al doilea mandat de cinci ani în fruntea Comisiei Europene, deşi au făcut-o printr-o procedură întortocheată care se va finaliza la jumătatea lunii iulie.
Barroso este al doilea preşedinte comunitar care repetă mandatul, după francezul Jacques Delors, notează ziarul El Mundo, citat de Mediafax.
'Sunt bucuros că Barroso a primit un sprijin unanim al şefilor de stat şi de guvern', a anunţat premierul ceh, Jan Fischer, la conferinţa de presă de la sfârşitul reuniunii. El a explicat că liderii europeni au dat un mandat preşedinţiei cehe şi viitoarei preşedinţii suedeze pentru a negocia cu Parlamentul European, astfel încât numirea lui Barroso să fie formalizată 'cât mai curând posibil'. Dacă se constată că există o majoritate simplă în camera europeană în favoarea lui Barroso, ipoteza preconizată este cea a aprobării deciziei juridice a numirii sale prin procedură scrisă, fără să fie nevoie de un alt summit, şi să fie supusă ratificării depline a Parlamentului la 15 iulie.
'Sunt foarte mândru de sprijinul unanim pe care l-am primit de la şefii de stat şi de guvern ai UE', a spus Durao Barroso după numirea sa. 'Mai mult decât mândru sunt emoţionat. A fost un moment foarte important pentru mine primirea acestui sprijin cu declaraţii impresionante de suflet şi de sprijin faţă de munca pe care a depus-o Comisia în împrejurări dificile', a reiterat el. Preşedintele Comisiei a subliniat că a fost susţinut de şefi de stat şi de guvern şi de toate familiile politice de la extrema stânga pâna la dreapta. În opinia lui Barroso, acest sprijin unanim demonstrează că 'este posibilă uniunea în faţa valorilor şi principiilor comune, iar aceasta este Europa'.
Premierul spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero s-a declarat 'satisfăcut' de realegerea lui Barroso, cel asupra căruia a 'mizat' pentru a conduce executivul comunitar, aşa cum a reiterat de multe ori în presă. Atât socialiştii cât şi verzii au anunţat însă că vor vota în Parlament împotriva lui Barroso. I se reproşează faptul de a fi organizat summitul din insulele Azore unde s-a pus la cale invazia din Irak, că nu are capacitate de iniţiativă şi că se pliază prea mult intereselor statelor membre, precum şi de proastă gestionare a crizei şi de reacţie întârziată în faţa prăbuşirii pieţelor financiare.
În ciuda acestei respingeri, totul arată că preşedintele Comisiei va putea obţine o majoritate comodă în Parlamentul European însumând conservatori, o parte din liberali şi chiar socialişti. Partidul Popular European (PPE) şi-a reiterat sprijinul faţă de candidatura lui Barroso 'nu numai pentru că este cel mai bun candidat, ci pentru că în aceste momente de criză economică şi financiară globală este important să fie menţinută stabilitatea instituţiilor comunitare şi un leadership puternic'.
Barroso, singurul candidat declarat, a susţinut cu puţin înainte de a fi desemnat un examen în faţa şefilor de stat şi de guvern, cărora le-a prezentat un proiect al priorităţilor sale politice pentru următorii cinci ani. În programul său a inclus necestitatea de 'a proteja' interesele europene şi de a întări centralizarea sistemului financiar, aşa cum au cerut preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel. Subliniind necesitatea de a evita orice măsură care să ducă la 'protecţionismul economic', un semn cu ochiul făcut premierului britanic, Gordon Brown. 'În vremuri de criză avem nevoie mai mult ca oricând de o UE puternică şi de o Comisie puternică. Avem nevoie de mai multă, nu de mai puţină Europa', a asigurat Barroso.
Chiar şi aşa, el nu a fost numit oficial, între altele, aşa cum insistă Nicolas Sarkozy pentru că încă nu se ştie cum va fi noua Comisie, care dacă nu intră în vigoare Tratatul de la Lisabona, îşi va reduce numărul de membri. Fără o desemnare oficială, Parlamentul nu îl poate confirma pe Barroso ca preşedinte şi în orice caz grupurile politice nu sunt dispuse să-l voteze acum. De fapt, Cei 27 insistă să trimită numirea lui în hemiciclu, la 15 iulie, când Barroso ar putea avea o mare surpriză şi să nu obţină majoritatea voturilor celor prezenţi, ori să obţină în cel mai bun caz o victorie la limită.
PPE deţine 264 de mandate şi a început să negocieze o alianţă pentru a primi susţineri suficiente. Socialiştii care vor ocupa 182 de locuri prin intarea Partidului Democrat italian, încă nu sunt raliaţi, în timp ce verzii, cu 53 de mandate se afă în fruntea unei campanii de boicotare a conservatorului portughez. Dacă eurodeputaţii nu îl confirmă în iulie, prima sesiunea plenară se va reuni de abia în septembrie, deşi data pare puţin probabilă, cu câteva zile înainte de un al doilea referendum în Irlanda asupra Tratatului de la Lisabona şi elucidării dilemei cu ce sistem va funcţiona noua Comisie, dacă vor trebui eliminaţi comisari ori dacă vor fi alese noile funcţii, cea de preşedinte al UE şi al unui superministru de externe. (V.A.)
-
Primul album de studio al grupului Cap De Craniu apare joi, 9 februarie, în cadrul concertului de lansare ce se desfăşoară în Club Fabrica. Înregistrat de Mihai Ionescu (ex-Days Before Disappearance) – voce, Călin Răduţă (H8, Hang Him, ex-Crize, ex-Kendo) – chitară, Paul Nicolae (ex-Days Before Disappearance,... -
Video Ieri, a fost inaugurată în oraşul marocan Tanger, situat foarte aproape de sudul Spaniei, cea mai nouă uzină a grupului Renault, o unitate în cadrul căreia se vor construi modele Dacia, capacitatea anuală putând ajunge la 400.000 de unităţi. Uzina a stârnit controverse şi îngrijorări în Franţa, temerile fiind că... -
Galerie Foto Potrivit Sky News, oamenii s-au dezlănţuit pe străzile Atenei, existând confruntări între protestatari şi jandarmi. Grecii sunt furioşi din cauza măsurilor de austeritate luate deja de autorităţile elene şi cer ca Guvernul să nu mai taie din nou salarile sau să concedieze oameni în sectorul public. Grecia a primit ieri un...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
CTP: Premierul nu are niciun gând pentru viermii de civili care au prostul gust să degere prin case
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat la România TV declaraţia premierului potrivit ...
Citește articolul
Jennifer Lopez a pozat complet goală pentru a-şi promova un parfum
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Jennifer Lopez dovedeşte o dată în plus că este extrem de sexy, pozând complet goală ...
Citește articolul
Record nedorit: 13 români au fost răpuşi de frig în ultimele 24 de ore
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a declarat că vineri s-a înregistrat un număr record de ...
Citește articolul
Ministrul Sănătăţii promite deblocarea a 15.000 de posturi din sistem în 2012
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau a anunţat sâmbătă că o treime din cele circa 45.000 de ...
Citește articolul
2.000 de oameni s-au adunat la Universitate, împotriva ACTA. Vezi VIDEO ÎN DIRECT, de la Piaţa Universităţii
UPDATE 19:01 - În piaţă s-au adunat circa 2.000 de persoane, aceştia scandând lozinci ...
Citește articolul
UPDATE 19:01 - În piaţă s-au adunat circa 2.000 de persoane, aceştia scandând lozinci ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
O importanta zona comerciala, bancara si industriala, Lyon este si un oras ... Citeste articolul
Abordarea dura pentru care Fondul Monetar International este recunoscut poa ... Citeste articolul
Nu mai putin de 40% dintre americani declara ca serviciul este extrem de st ... Citeste articolul
Zona Carol este una aparte în peisajul imobiliar bucurestean. Vilele ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Lyon, oraş cu proprietăţi imobiliare considerabil mai scumpe decât alte regiuni din Franţa
- România se poate îndrepta către dezastru, împinsă de exigenţele FMI, atenţionează ...
- Top 10 – Cele mai stresante joburi în 2012
- Zona Carol, locul în care se fac tranzacţii de aproape un milion de euro înainte ca oferta ...
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

