Deveselu în gâtul Moscovei. Constantin Răuţă, proiectant al sistemului antibalistic: "Scutul protejează Europa de şantajul rusesc"

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fă­cut, la finele anului trecut, remarce us­turătoare şi ofensatoare la adresa României, dar şi a altor ţări europene, pe tema scutului NATO de la De­ve­se­lu. Pe partenerii europeni ai SUA în NATO i-a numit "miei de sacrificare", iar despre români a spus, ri­di­cu­lizân­du-i, că le place să-şi închipuie că sunt administratori importanţi ai in­ter­ceptorilor de rachete, însă nici mă­car comandantul român al bazei n-are voie să intre decât până în hol. Rogozin (fost ambasador rus la NATO) susţinea că implicarea ameri­ca­nă în afacerile interne ale statelor eu­ropene le aduce acestora deservicii majore şi atrage asupra lor ame­ninţări. Ministerul român de Externe a replicat la acel moment.

O altă replică, foarte consistentă, vine din partea binecunoscutului disident anticomunist Constantin Răuţă, cetăţean român şi american, care a lucrat la conceperea, pro­iec­ta­rea şi realizarea scutului de apărare împotriva rachetelor balistice. El de­nunţă adevăratul motiv al supărării Kremlinului: "România şi ţările din jur (cu toţi mieii de sacrificiu, după ironiile lui Rogozin) vor fi astfel bine protejate. Se pare că acest lucru de­ranjează de fapt cel mai mult Rusia. Moscova nu va mai putea să-şi şantajeze vecinii. În schimb, sistemul va diminua riscurile unei agresiuni cu rachete nucleare".

Constantin Răuţă, inginer electronist la Direcţia de Informaţii Ex­ter­ne, a "defectat" în SUA în 1973. El fu­sese trimis la Washington să pre­gă­tească din punct de vedere tehnic vizita lui Ceauşescu la Casa Albă. A primit azil politic, iar, un an mai târ­ziu avea să fie condamnat la moarte în contumacie, la Bucureşti. Re­gi­mul comunist a ratat două tentati­ve de a-l asasina. După ră­mâ­ne­rea în SUA, timp de 24 de ani a lu­crat la centrul de cercetări al NASA Goddard Space Flight Center Gre­en­belt din Maryland, iar alţi ze­ce ani a fost implicat în dezvoltarea sistemului de protecţie antirachete balistice (sistemul SM-3).
Redăm mai jos scrisoarea trimisă de omul de ştiinţă român "Jurnalului Naţio­nal", în care denunţă ceea ce el nu­meş­te "ade­vă­ra­tele motive ale iri­tă­rii Kremlinului faţă de prezenţa scutului antirachetă în România".

"În calitate de cetăţean român şi american mă simt lezat de cele afirmate recent de vicepremierul Rusiei, Dimitri Rogozin, relatate de "Jurnalul Naţional" în ediţia de internet din 12/26/2011. Încercarea d-lui Rogozin de a compara evoluţia Rusiei şi a Germa­ni­ei este nepotrivită. În opinia mea, evo­luţiile celor două ţări nu pot fi comparate.

Rusia e responsabilă
Germania s-a transformat într-o ţară respectată, devenind acum un lider european şi internaţional, prin recunoaşterea greşelilor comise în trecut, prin compensarea victimelelor politicii naţional-socialiste şi prin contribuţiile ei la menţinerea păcii şi prosperităţii în Europa.

Rusia nici până acum nu şi-a cerut scuze pentru atrocităţile comise în timpul comunismului şi nici nu şi-a compensat victimele. Acestea sunt estimate la zeci de milioane în fosta Uniune Sovietică şi la 140 de milioane în întreaga lume. Multe dintre victime au fost în ţările ocupate de URSS, ţări în care guvernele comuniste au fost impuse sub ameninţarea tancurilor armatei roşii. Nu a lipsit mult ca şi eu să mă număr printre victimele regimului comunist, când Ceauşescu a ordonat asasinarea mea în Statele Unite, deoarece am trădat regimul ilegitim şi criminal.

Cum se poate bucura de respect Rusia, când nu şi-a cerut niciodată oficial scuze pentru uciderea mişelească a mii de ofiţeri polonezi; pentru modul barbar în care s-au comportat «ostaşii sovietici eliberatori»; nu şi-a cerut scuze pentru jafurile, violurile şi tâlhăriile comise în ţările ocupate din estul Europei sau pentru înăbuşirea în sânge a revoltelor şi dorinţelor de libertate a oamenilor din Germania, Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia.

Decizia ţării mele adoptive, Sta­te­le Unite, de a pune la dispoziţia NATO un sistem de apărare împotriva rachetelor balistice, este o decizie corectă care duce la creş­terea securităţii statelor euro­pe­ne. La fel de corectă a fost şi decizia ţării mele natale, România, de a accepta amplasarea unor componente ale sistemului pe teritoriul său, acesta fiind un sistem strict de apărare.

Pot să afirm acest lucru, deoarece, când discut despre scutul împotriva rachetelor balistice, ştiu exact despre ce vorbesc. Am lucrat aproape  zece ani (sub contract, pentru un Centru de Excelenţă al Forţelor Navale Ame­ri­cane) la conceperea, proiec­ta­rea şi realizarea sistemului SM3, cunoscut şi sub numele de «scut de apărare împotriva rachetelor balistice». Insistenţele Rusiei că instalarea unui ase­me­nea sistem ar ameninţa securita­tea şi suveranitatea Rusiei sunt ab­sur­de şi sunt ancorate în dorinţa Ru­si­ei de a continua politica externă ba­zată pe ameninţări. Fie că e vorba de ameninţări la sistarea livrărilor de ga­ze naturale sau ameninţări reale, dar tacite, prin îndreptarea rachetelor sale nucleare împotriva ţărilor europene, Moscova urmăreşte permanent acelaşi obiectiv: o politică de intimidare şi ameninţare cu forţa.
Consider bizară cererea din trecut a Rusiei, de avea acces la «un buton roşu» cum l-au numit reprezentanţii ei, prin care să poată anula orice co­man­dă de lansare a interceptării unei rachete balistice prin sistemul instalat în Europa. La fel de bizară este şi sugestia din discurs (în forma de ridi­cularizare) ca România să aibă acces direct la centrul de control al interceptoarelor, probabil în speranţa ca şi agenţii ruşi din România să aibă şi ei acces. Ca membră NATO, Româ­nia are acces la controlul sistemului de apărare împotriva rachetelor ba­listice, atât cât este necesar.

Scopul: descurajarea
Afirmaţia că acceptând componente ale scutului antibalistic pe teritoriul ei românii ar fi numai «miei de sacrificiu» nu are nici o bază etică sau logică. Ea confirmă doar continuitatea politicii de agresivitate şi diversiune a fostului stat sovietic, agresi­vitate care ar fi existat şi fără instalarea acestui sistem.

Interceptoarele, care vor intra în funcţiune în România începând din 2015, sunt din seria Bloc 1B, au senzori în două benzi în infraroşu, instalate în ultima treaptă (TDACS/ SDACS), care, practic, interceptează şi distrug rachetele-ţintă. Ele au o op­ti­că şi calculatoare avansate la bord, care sunt capabile să urmărească racheta balistică chiar dacă aceasta încearcă manevre de evitare a interceptării. Este cea mai avansată variantă din Blocul I de interceptoare. În consecinţă, România şi ţările din jur (cu toţi «mieii de sacrificiu», după ironiile lui Rogozin) vor fi astfel bine protejate. Se pare că acest lucru deranjează de fapt cel mai mult Rusia. Moscova nu va mai putea să-şi şantajeze vecinii. În schimb, sistemul va diminua riscurile unei agresiuni cu rachete nucleare.

În loc să continue încercările de blocare a instalării scutului antibalis­tic, Rusia ar trebui să renunţe la po­li­­tica de ameninţare a vecinilor, să ceară oficial scuze pentru crimele barbare comise din 1917 până în pre­zent, inclusiv în România şi Basarabia. Moscova trebuie de asemenea să dea înapoi bunurile furate din ţările vecine, inclusiv tezaurul României. Numai atunci Rusia se va putea aştepta la o creştere a respectului în lume, aşa cum se bucură acum Germania."
Constantin Răuţă, Applied Scientist, College Park, Maryland, condamanat încă la moarte în ţara natală

Declaraţiile lui Rogozin în faţa forţelor aerospaţiale ruse
Washingtonul i-a convins pe europeni că au nevoie de "implicarea constantă a Statelor Uni­te în afacerile lor in­ter­ne", rezultatele unei ase­menea relaţii fiind mai mult decât defavorabile pentru europeni. Aceştia au devenit "ostaticii şi ţintele unui eventual atac de răzbunare", fără ca măcar să aibă acces la tehnologiile americane. Românii pot să creadă că sunt operatori importanţi în interceptarea ra­che­te­lor, dar chiar şi comandantul bazei, un militar român, va avea dreptul să in­tre doar în anticameră. Relaţia cu Germania rămâne şi ea complicată, pentru că ei (americanii – n.r.) încă se tem de ea. Germanii nu mai au batalioane în armata NATO, care de fapt nu există, ci doar unităţi de forţe na­ţio­nale pentru anumite operaţiuni. Germanilor nu li s-a permis să for­me­ze măcar o brigadă pentru o anumită operaţiune. Ei înţeleg... că germa­nii se pot dezvolta oricând într-o forţă, care va consolida Europa în jurul său.