Era odata un belgian…

SCHIMBARE ● Valonii trag spre Franta
Un recent sondaj publicat de cotidianul belgian Le Soir arata ca 49% dintre valoni sint favorabili unei uniri cu Franta, daca regiunea de nord, Flandra, isi va declara independenta.

SCHIMBARE ● Valonii trag spre Franţa
Un recent sondaj publicat de cotidianul belgian Le Soir arată că 49% dintre valoni sînt favorabili unei uniri cu Franţa, dacă regiunea de nord, Flandra, îşi va declara independenţa.

"Era odată un belgian… " Aceste simple cuvinte sînt suficiente pentru ca oricare francez să-şi dea seama că va urma unul din nenumăratele bancuri cu belgieni, cu poante mai mult sau mai puţin reuşite. Şi asta, pentru că francezilor le place să rîdă fără răutate de vecinul de la Nord, aşa cum le place să ironizeze, în general, pe toţi francofonii care trăiesc în afara Franţei. Astfel, pentru francezi, belgianul foloseşte cuvinte stranii, face fraze bizare, pe care le pronunţă cu un accent caracteristic. Nu are reputaţia de a străluci în inteligenţă, iar francezii glumesc cu voie bună despre apetitul lor pentru "moules frites" (scoici şi cartofi prăjiţi) şi celebra bere belgiană. Toate acestea sînt valabile bineînţeles pentru valoni, belgienii francofoni, care ocupă sudul ţării. Căci majoritatea compatrioţilor lor sînt flamanzi şi vorbesc olandeza, la fel ca vecinii lor din Ţările de Jos. În afară de cele două limbi oficiale, mai există încă una, germana, despre existenţa căreia mulţi nu pomenesc, dar care e folosită în cele cîteva provincii moştenite prin Tratatul de la Versailles.

ARTĂ ŞI LITERATURĂ. Această atitudine ironică cu iz paternalist ascunde ea vreo admiraţie latentă? Nu e exclus, mulţi artişti belgieni sînt cunoscuţi în lumea întreagă. Ce ar fi fost suprarealismul fără André Magritte? Literatura populară fără Georges Simenon, al patrulea autor de limbă franceză cel mai popular în lume? Toţi elevii francezi îl cunosc pe Henri Michaux, atît de apropiat de Cioran, şi pe Emile Verhaeren, martor al dezumanizării timpurilor moderne. Jacques Brel nu este doar un cîntăreţ popular, ci un artist inteligent, textele cîntecelor sale alternează umorul cu disperarea, dar sînt totodată un strigăt împotriva prostiei. Generaţii întregi de copii francezi, şi nu numai, au descoperit lumea datorită aventurilor lui Tintin şi cele ale lui Spirou, printre atîtea alte personaje celebre; în secolul al XX-lea, benzile desenate belgiene, spirituale şi instructive, nemaifiind demult destinate doar bibliotecii copiilor.

Un recent sondaj, publicat de cotidianul belgian Le Soir, arată că 49% dintre valoni sînt favorabili unei uniri cu Franţa, dacă regiunea de nord, Flandra, îşi va declara independenţa. De cealaltă parte, 60% dintre francezi sînt de acord cu această unire.
Cu cîteva luni în urmă, numărul belgienilor care se declarau pentru alipirea la patria mamă era mult mai mic. Însă criza politică interminabilă, ce a culminat cu a treia demisie a primului ministru belgian, refuzată de rege, a schimbat opiniile într-un timp record.

Această opinie este, cu certitudine, excesivă şi se poate pune pe seama exasperării belgienilor în faţa blocajelor politice din ultima vreme. Totuşi, francezii nu văd cu ochi răi această perspectivă, cu atît mai mult cu cît se gîndesc că ar putea să apară un nou Brel sau un alt Magritte. Dar Brel ar mai fi fost Brel dacă nu s-ar fi născut şi nu ar fi trăit în această Belgie complicată şi preocupată încontinuu de propria soartă?